PERINÚȚĂ s. f. v. pernuță.

PERNÚȚĂ, pernuțe, s. f. 1. Perniță (I 1). 2. Perniță (I 2). 3. Parte proeminentă și moale a extremității labei la feline; p. ext. (impr.) proeminență situată în partea superioară extremă a copitei calului. [Var.: perinúță s. f.] – Pernă + suf. -uță.

PERINÚȚĂ s. f. v. pernuță.

PERNÚȚĂ, pernuțe, s. f. 1. Perniță (I 1). 2. Perniță (I 2). 3. Parte proeminentă și moale a extremității labei la feline; p. ext. (impr.) proeminență situată în partea superioară extremă a copitei calului. [Var.: perinúță s. f.] – Pernă + suf. -uță.

PERINÚȚĂ s. f. v. pernuță.

PERNÚȚĂ, pernuțe, s. f. (Uneori în forma perinuță) Perniță. Odaia era plină de pernuțe. C. PETRESCU, C. V. 211. [Acul:] Fetele mă pun în cutiuțe, mă înfig în pernuțe de mătasă și îngrijesc de mine ca de un mare lucru. CREANGĂ, O. A. 288. Scoală-mi-te, măiculiță, C-a ostenit măicuța Tot mutîndu-ți pernuța. TEODORESCU, P. P. 288. – Variantă: perinúță s. f.

pernúță s. f., g.-d. art. pernúței; pl. pernúțe

pernúță s. f., g.-d. art. pernúței; pl. pernúțe

PERNÚȚĂ s. perniță, pui, puișor, puiuț, (pop.) pernioară, pernișoară, (reg.) perinel, (Mold.) coltuc, (prin Munt.) fultuc, (prin Mold.) modiță.

PERNÚȚĂ s. v. sarma.

PERNÚȚĂ ~e f. (diminutiv de la pernă) 1) v. PERNIȚĂ. 2) (la feline) Parte proeminentă și moale a extremității labei. /pernă + suf. ~uță

perníță și -úță f., pl. e (d. pernă). Pernă mică, maĭ ales aceĭa în care se țin înfipte acele de cusut.

pernuță s. v. SARMA.

PERNUȚĂ s. perniță, pui, puișor, puiuț, (pop.) pernioară, pernișoară, (reg.) perinel, (Mold.) coltuc, (prin Munt.) fultuc, (prin Mold.) modiță.