periuță definitie

13 definiții pentru periuță

PERIÚȚĂ, periuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui perie. ♦ Epitet peiorativ dat unui om lingușitor. 2. (Reg.) Segment al piciorului albinei acoperit cu fire păroase. [Pr.: -ri-u-] – Perie + suf. -uță.
PERIÚȚĂ, periuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui perie. ♦ Epitet peiorativ dat unui om lingușitor. 2. (Reg.) Segment al piciorului albinei acoperit cu fire păroase. [Pr.: -ri-u-] – Perie + suf. -uță.
PERIÚȚĂ, periuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui perie. Ana muia periuța în cutia cu tuș, năclăia genele arcuindu-le in sus, se trăgea îndărăt și revenea să mai adauge un strat. C. PETRESCU, C. V. 234. ♦ Fig. (Familiar și ironic) Lingușitor. 2. Segment al piciorului albinei, acoperit cu fire păroase. Această cercetare e cu atît mai îndreptățită cu cît vedem și înțelegem că artiștii nu au periuțe atît de fine la picioare ca să aleagă numai polen. IONESCU-RION, C. 38. – Pronunțat: -ri-u-.
periúță (-ri-u-) s. f., g.-d. art. periúței; pl. periúțe
periúță s. f. (sil. -ri-u-), g.-d. art. periúței; pl. periúțe
PERIÚȚĂ s. (rar) perioară. (~ de dinți.)
PERIÚȚĂ s. v. lingău, lingușitor.
periuță f. perie mică, în special de dinți.
périe f. (vsl. periĭe, pene, pero, pană [că peria primitivă a fost un moț de pene]; sîrb. perije, pene, peniș, peraja, peraje, păr gros de porc. V. pernă, părășin, năpîrlesc. Cp. cu brusture). Pensulă, fire de păr legate la capătu unuĭ bețișor de care se servesc zugraviĭ și văpsitoriĭ. (Cînd e maĭ mică, se numește periuță saŭ penel. Placă de lemn în ale căreĭ găurĭ s’aŭ fixat fire de păr egal de lungĭ (de ordinar, păr de porc, dar și imitațiunĭ) care servește la înlăturat colbu de pe haĭne, încălțăminte, mobile, la lustruit încălțămintea, la curățat pelea capuluĭ ș. a. – Peria a fost inventată de Germanu Lendegart din ducatu Badenuluĭ la 1763. El era calfă de morar și, ca să scape de mustrările stăpînuluĭ luĭ, care-l acuza că lasă făina să se risipească, a inventat peria de păr de porc. La 1770 șĭ-a brevetat invențiunea și a deschis o fabrică de periĭ. Peria de dințĭ a fost inventată la 1683 de Englezu Addis pe cînd se afla arestat din motive politice. V. bidinea, mătură, ghebrea, cesală, peptene.
periúță f., pl. e (dim. d. perie). Perie mică. Fig. Om lingușitor, ghebrea. Mold. Pensulă, condeĭ, penel (de văpsit, de pictat). V. bidinea.
PERIUȚĂ s. (rar) perioară. (~ de dinți.)
periuță s. v. LINGĂU. LINGUȘITOR.
periuță, periuțe I. s. f. v. perie II. adj. (d. păr) tuns scurt.

periuță dex

Intrare: periuță
periuță substantiv feminin
  • silabisire: -ri-u-