PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

PERFECȚIONÁRE, perfecționări, s. f. Acțiunea de a (se) perfecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.

PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) îmbunătăți calitativ. ♦ A face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionner.

PERFECȚIONÁRE, perfecționări, s. f. Acțiunea de a (se) perfecționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. perfecționa.

PERFECȚIONÁ, perfecționez, vb. I. Tranz. A face mai bun, a îmbunătăți calitativ; a desăvîrși. Omenirea evolua încet, transformindu-se pe măsură ce-și perfecționa uneltele. BOGZA, M. S. 61. ◊ Refl. (Despre oameni) A-și ridica nivelul cunoștințelor pe baza studiului și a experienței practice, a-și dezvolta însușirile; a-și aprofunda și desăvîrși cunoștințele într-un domeniu, într-o specialitate. Oamenii cresc și se perfecționează în procesul muncii creatoare. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 5, 72. [Despot] te perfecționează în limbile latină, italiană și spaniolă. ALECSANDRI, T. II 48. – Pronunțat: -ți-o-.

PERFECȚIONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) perfecționa și rezultatul ei; îmbunătățire, desăvîrșire. Perfecționarea cunoștințelor profesionale.

perfecționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perfecționeáză

perfecționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. perfecționắrii; pl. perfecționắri

perfecționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. perfecționéz, 3 sg. și pl. perfecționeáză

perfecționáre s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. perfecționării; pl. perfecționări

PERFECȚIONÁ vb. 1. a (se) desăvârși. (Se ~ continuu prin studiu.) 2. a (se) specializa. (S-a ~ în domeniul siderurgiei.) 3. v. sistematiza.

PERFECȚIONÁRE s. 1. desăvârșire. (~ cuiva prin studiu.) 2. v. specializare. 3. v. sistematizare.

PERFECȚIONÁ vb. I. tr., refl. A (se) face mai bun, mai util; a(-și) corecta greșelile, defectele. ♦ refl. A se specializa. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. perfectionner]

PERFECȚIONÁRE s.f. Acțiunea de a (se) perfecționa și rezultatul ei; desăvârșire; îmbunătățire, specializare. [< perfecționa].

PERFECȚIONÁ vb. I. tr., refl. a (se) face mai bun, mai util; a(-și) corecta greșelile. II. refl. a-și desăvârși pregătirea profesională. (< fr. perfectionner)

A PERFECȚIONÁ ~éz tranz. A face să se perfecționeze. [Sil. -ți-o-] /<fr. perfectionner

A SE PERFECȚIONÁ mă ~éz intranz. 1) A face să devină mai bun din punct de vedere calitativ; a apropia de perfecțiune; a desăvârși. ~ un mecanism. ~ metodele de diagnosticare. 2) A-și ridica calificarea, acumulând cunoștințe noi într-un domeniu de activitate. [Sil. -ți-o-] /<fr. perfectionner

perfecționà v. a (se) face mai perfect.

*perfecționéz v. tr. (fr. perfectionner). Fac din ce în ce maĭ bun, duc spre perfecțiune.

PERFECȚIONA vb. 1. a (se) desăvîrși. (Se ~ continuu prin studiu.) 2. a (se) specializa. (S-a ~ în domeniul siderurgiei.) 3. a moderniza, a sistematiza. (A ~ rețeaua electrică.)

PERFECȚIONARE s. 1. desăvîrșire. (~ cuiva prin studiu.) 2. specializare. (Trimis la ~.) 3. modernizare, sistematizare. (~ rețelei electrice urbane.)