perfecție definitie

21 definiții pentru perfecție

PERFÉCȚIE s. f. v. perfecțiune.
PERFECȚIÚNE, (2) perfecțiuni, s. f. 1. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. 2. (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. 3. (În teologia și filosofia tradițională) Caracterul a ceea ce este neschimbător și autonom, care nu posedă nimic potențial. [Pr.: -ți-a-. – Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.
PERFÉCȚIE s. f. v. perfecțiune.
PERFECȚIÚNE, perfecțiuni, s. f. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. ♦ (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. [Pr.: -ți-u-, – Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.
PERFÉCȚIE s. f. v. perfecțiune.
PERFECȚIÚNE s. f. (Și în forma perfecție) Însușirea de a fi perfect; desăvîrșire. Această mișcare de perfecție va avea oare un termen? Răul pieri-va de tot din lume? BĂLCESCU, O. II 9. ◊ Loc. adv. La (învechit în) perfecție = în mod desăvîrșit, perfect, foarte bine. A cunoaște o meserie la perfecție. ▭ Un om veni; un om care-și știa în perfecție limba sa; un om ce era totodată poet, jurnalist, literator. El se numea Eliad. NEGRUZZI, S. I 338. – Variantă: perfécție s. f.
!perfécție (la ~) (-ți-e) loc. adv.
perfecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. perfecțiúnii; (lucruri, ființe) pl. perfecțiúni
perfécție v. perfecțiune
perfecțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. perfecțiúnii; (lucruri, ființe) pl. perfecțiúni (și perfécție, în loc. adv. la ~)
PERFECȚIÚNE s. 1. v. sublim. 2. desăvârșire, (livr.) impecabilitate, (rar) sublimitate, (înv.) săvârșire. (~ unei creații artistice.) 3. v. desăvârșire.
Perfecțiune ≠ imperfecțiune
PERFÉCȚIE s.f. v. perfecțiune.
PERFECȚIÚNE s.f. Caracterul a ceea ce este perfect; desăvârșire. [Pron. -ți-u-, var. perfecție s.f. / cf. fr. perfection, lat. perfectio].
PERFÉCȚIE s. f. elem. perfecțiune.
PERFECȚIÚNE PERFÉCȚIE/ s. f. însușirea, caracterul a ceea ce este perfect; desăvârșire. ♦ (în forma perfecție) la ~ = în mod desăvârșit; fără cusur. (< lat. perfectio, fr. perfection)
PERFÉCȚIE f. v. PERFECȚIUNE. /<lat. perfectio, ~onis, fr. perfection
PERFECȚIÚNE ~i f. 1) Caracter perfect. 2) Lucru sau ființă perfectă. [G.-D. perfecțiunii; Sil. -ți-u-] /<lat. perfectio, ~onis, fr. perfection
perfecți(un)e f. 1. caracterul celui ce e perfect în felul său; 2. calitate excelentă, fizică sau morală: a fi înzestrat cu toate perfecțiunile; 3. Jur. îndeplinire: obligațiunea e condițională, când perfecțiunea ei depinde de un eveniment viitor.
*perfecțiúne f. (lat. per-féctio, -ónis, d. per-fectus, perfect. V. a-fecțiune). Calitatea de a fi perfect, de a nu lăsa nimic de dorit din nicĭ un punct de vedere: perfecțiunea uneĭ arme, un om înzestrat cu toate perfecțiunile. Ameliorare din ce în ce, în cel maĭ mare grad: a duce un lucru la perfecțiune. La (saŭ în) perfecțiune, foarte bine (vorbind de o știință): a ști vioara la perfecțiune. – Și -écție.
PERFECȚIUNE s. 1. desăvîrșire, sublim. (~ este o categorie estetică.) 2. desăvîrșire, (livr.) impecabilitate, (rar) sublimitate, (înv.) săvîrșire. (~ unei creații artistice.) 3. desăvîrșire, puritate. (~ liniilor ei.)

perfecție dex

Intrare: perfecțiune
perfecție
perfecțiune substantiv feminin
  • silabisire: -ți-u-