peremptoriu definitie

12 definiții pentru peremptoriu

PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.
PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. (Livr.) Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.
PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. Care nu poate fi tăgăduit; neîndoielnic, vădit, evident. Răspundem prin următoarele argumente peremptorii. HASDEU, I. V. 237.
peremptóriu [riu pron. riu] (-remp-to-) adj. m., f. peremptórie (-ri-e); pl. m. și f. peremptórii
peremptóriu adj. m. (sil. -to-riu [pron. -riu]), f. peremptórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. peremptórii
PEREMPTÓRIU adj. v. categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit.
PEREMPTÓRIU, -IE adj. De netăgăduit; vădit, evident, neîndoielnic. [Pron. -riu. / cf. fr. péremptoire, lat. peremptorius].
PEREMPTÓRIU, -IE adj. de netăgăduit; vădit, evident, neîndoielnic. (< lat. peremptorius, fr. péremptoire)
PEREMPTÓRIU ~e (~i) Care este de netăgăduit; imposibil de a fi contestat; evident; vădit; neîndoielnic. /<lat. peremptorius, fr. péremptoire
peremptoriu a. care decide definitiv, fără obiecțiune posibilă: răspuns peremptoriu.
*peremptóriŭ, -ie adj. (lat. peremptorius. V. perimez). Jur. Relativ la perempțiune: excepțiune peremptorie. Deciziv, contra căruĭa nu se poate replica: argument peremptoriŭ. Adv. În mod peremptoriŭ: a răspunde peremptoriŭ.
peremptoriu adj. v. CATEGORIC. CERT.. EVIDENT. INCONTESTABIL. INDISCUTABIL. NECONTESTABIL. NECONTESTAT. NEDISCUTABIL. NEÎNDOIELNIC. NEÎNDOIOS. NETĂGĂDUIT. SIGUR. VĂDIT.

peremptoriu dex

Intrare: peremptoriu
peremptoriu adjectiv
  • silabisire: -to-riu
  • pronunție: -rĭu