PEREGRINÁGIU s. n. v. peregrinaj.

PEREGRINÁJ, peregrinaje, s. n. (Rar) 1. Pelerinaj. 2. Peregrinare. [Var.: (înv.) peregrinágiu s. n.] – Peregrin + suf. -aj. Cf. it. pellegrinaggio.

PEREGRINÁGIU s. n. v. peregrinaj.

PEREGRINÁJ, peregrinaje, s. n. (Înv.) 1. Pelerinaj. 2. Peregrinare. [Var.: (înv.) peregrinágiu s. n.] – Peregrin + suf. -aj. Cf. it. pellegrinaggio.

PEREGRINÁGIU s. n. v. peregrinaj.

PEREGRINÁJ, peregrinaje, s. n. (Învechit; și în forma peregrinagiu) Pelerinaj. De cîte ori am urcat muntele Arnotei, unde mormîntul lui [Matei Basarab]... stă ascuns într-o modestă capelă, aleasă chiar de dînsul pentru ultimu-i locaș, am simțit în mine cucernica mulțumire ce inspiră credincioșilor un peregrinagiu la locurile sfinte. ODOBESCU, S. I 439. Îmi pare bine că te-ai întors sănătos din peregrinagiile ce ai făcut la munți și peste munți. ALECSANDRI, S. 110. – Variantă: peregrinágiu s. n.

peregrináj (călătorie lungă) (rar) (-re-gri-) s. n., pl. peregrináje

peregrináj s. n. (sil. -gri-), pl. peregrináje

PEREGRINÁJ s. v. pelerinaj.

PEREGRINÁJ s.n. 1. (Liv.) Pelerinaj. 2. Peregrinare. [Cf. it. pellegrinaggio].

PEREGRINÁJ s. n. peregrinare. (după it. pellegrinagio)

PEREGRINÁJ ~e n. rel. Călătorie făcută de credincioși într-un loc considerat sfânt; hagialâc; pelerinaj. /peregrin + suf. ~aj

peregrinaj s. v. PELERINAJ.