peregrin definitie

2 intrări

21 definiții pentru peregrin

PELEGRÍN s. m. v. peregrin.
PEREGRÍN, peregrini, s. m. Persoană care călătorește mult (rătăcind din loc în loc); călător. ♦ (Înv.) Pelerin. [Var.: pelegrín s. m.] – Din lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino.
PELEGRÍN s. m. v. peregrin.
PEREGRÍN, peregrini, s. m. Persoană care călătorește mult (rătăcind din loc în loc); călător. ♦ (Înv.) Pelerin. [Var.: pelegrín s. m.] – Din lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino.
PELEGRÍN, pelegrini, s. m. Pelerin.
PEREGRÍN, peregrini, s. m. Pelerin. V. hagiu. Asemenea fîntînilor ce deșteaptă arsura setei peregrinului, cupa spumîndă învioșează și strălucește amorul. NEGRUZZI, S. II 47. ◊ Fig. Peregrini cucernici... veneram în vechi palate și biserici capodopere auguste, ne pătrundeam de suflul trecutului contemplîndu-i vestigiile sublime. M. I. CARAGIALE, C. 39. ♦ Călător (prin țări străine).
peregrín (persoană care călătorește mult) (-re-grin) s. m., pl. peregríni
peregrín s. m. (sil. -grin), pl. peregríni
PEREGRÍN s. (rar) pelerin. (Un biet ~ care bătea satele.)
PEREGRÍN s. v. pelerin.
PELEGRÍN s.m. Pelerin. [Var. peregrin. / < it. pellegrino].
PEREGRÍN s.m. (Liv.) Călător; nomad; pelerin. [Var. pelegrin s.m. / cf. fr. pérégrin, lat. peregrinus].
PEREGRÍN s. m. 1. (în dreptul roman) străin liber, lipsit de cetățenia romană sau de dreptul latin, dar care nu era socotit „inamic public”. 2. pelerin. ◊ călător. (< fr. pérégrin, lat. peregrinus)
peregrín (peregríni), s. m. – Pelerin; drumeț. Lat. peregrinus (sec. XIX). E dubletul lui pelerin, s. m., din fr. pélerin. – Der. peregrina, vb. (a călători în locuri depărtate, a face hagialîc); peregrinaj, s. n. (călătorie); pelerinaj, s. n. (hagialîc); pelerină, s. f., din fr. pèlerine.
PEREGRÍN ~i m. 1) Persoană care face un peregrinaj; pelerin. 2) Persoană care cutreieră lumea. /<lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino
peregrin m. V. pelerin.
*pelerín, -ă s. (fr. pelerin, d. lat. peregrinus, străin, călător, d. per, pin, și ager, agri, ogor; it. pelegrino, germ. pilgrim și pilger, rus. piligrim. V. agri-col). Călător pios la locurĭ sfinte saŭ venerate. – Rar peregrin. V. hagiŭ.
*peregrín, V. pelerin.
PEREGRIN s. (rar) pelerin. (Un biet ~ care bătea satele.)
peregrin s. v. PELERIN.
PEREGRIN lat. Peregrinus „străin”. 1. Pelegrin, vlah 1348 (Serbia) cf. it. Pellegrino și lat. med. Pelegrinus.

peregrin dex

Intrare: peregrin
pelegrin
peregrin substantiv masculin
  • silabisire: -grin
Intrare: Peregrin
Peregrin