pereche definitie

16 definiții pentru pereche

PERÉCHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinări). 1. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de două ființe de același fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) în grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe. ◊ (O) pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de obiecte de același fel, care formează o unitate, folosindu-se împreună. 3. Fiecare dintre cele ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a doua ființă, cu cel de-al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊ Loc. adj. Fără pereche = unic în felul său. ◊ Expr. A nu-și avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn. 4. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite între ele. ◊ Pereche de case = corp de case (care formează o unitate). Pereche de haine = costum de haine. Pereche de cărți = set, pachet de cărți de joc. 5. Grup format din doi indivizi de sex opus; cuplu. – Lat. paric(u)la.
PERÉCHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinări) 1. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de două ființe de același fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) În grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe. ◊ (O) pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de două obiecte de același fel, care formează o unitate, întrebuințându-se împreună. 3. Fiecare dintre cele două ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a două ființă, cu cel de al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊ Loc. adj. Fără pereche = unic în felul său. ◊ Expr. A nu-și avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn. 4. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite intre ele. ◊ Pereche de case = corp de case (care formează o unitate). Pereche de haine= costum de haine. Pereche de cărți = pachet de cărți (de joc) care cuprinde toate cărțile necesare unui joc (de cărți). – Lat. paric(u)la.
PERÉCHE, perechi, s. f. (Și în forma păreche) 1. Grup de două obiecte de același fel, întrebuințate totdeauna împreună (unul fără altul fiind de obicei nefolositor). Am dat soldatului Rață o pereche de șireturi și tutun. SAHIA, N. 84. Perechile de șine se multiplicau, se apropiau, se întretăiau. REBREANU, R. I 13. Dîndu-ne schimburi și cîte două părechi de obiele de suman alb, ne-am încălțat cu opincile binișor și sărutînd mîna bunicăi, am luat-o prin Bobotești. CREANGĂ, A. 25. ♦ (Adjectival) Cu soț. Numere perechi. 4 Cîte două părți identice și simetrice ale corpului omenesc. M-am întors mînios către dînsa și i-am aruncat o pereche de ochi de voinic. GANE, N. III 58. Iată-mă! Tot eu, cea veche! Ochii? hai, ce mai pereche! COȘBUC, P. I 102. Fruntea înaintită, galbenă ca ceara, sfîrșită cu o păreche de sprîncene tufoasă ca sacara de la sînta Elena, se lega cu un nas coroietic. RUSSO, S. 28. ◊ O pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva cu palma; două palme. Unde ai stat pînă acum, nemernicule? zbiară jupînul... Și șart! part! o pereche de palme fierbinți peste urechile degerate. CARAGIALE, O. I 326. ♦ (Prin analogie) Două exemplare, două bucăți din același fel de lucruri. Și cum era moș Nichifor strădalnic și iute la trebile lui, răpede zvîrle niște coșolină în căruță, așterne deasupra o păreche de poclăzi, înhamă iepușoarele, își ia cojocul între umere și biciul în mînă și, tiva băiete! CREANGĂ, P. 114. Mult mi-e dor și mult mi-e sete Să văd frunza-n codru verde... Să mă las iar în cea vale Cu-o pereche de pistoale. ALECSANDRI, P. P. 287. 2. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice. Doi invalizi, lîngă cîrjele și desagii lor, așteaptă același tren ca și mine. Unul are o pereche de ochelari negri și nu mișcă de loc. SAHIA, N. 24. Și cum vorbeau ei, numai iaca întră și Chirică pe ușă, cu un ciocan, c-o daltă și c-o păreche de clești în mînă. CREANGĂ, P. 177. O păreche de pantaloni largi... putea ascunde fusele ce-i slujeau de picioare. RUSSO, S. 27. ◊ O pereche de case v. casă. O pereche de cărți (de joc) = pachet cuprinzînd toate cărțile necesare pentru a le putea folosi la un anumit joc. 3. Grup de două persoane de sex opus (de obicei unite prin căsătorie). Lumea ne invidia, ne da ca exemplu de pereche potrivită. BART, E. 224. A fost odată o pereche de oameni. Ei n-aveau copii... trăiau bine și nevasta nu ieșea din cuvîntul bărbatului. ISPIRESCU, E. 285. Iubiți! și calea voastră va fi tot înflorită, Și-n sînul năluciră, păreche fericită, Cu-o lungă sărutare veți trece pe pămînt. ALECSANDRI, P. I 156. ♦ (La pl.) Parteneri la dans. Pardoseala de bîrne tremura sub tălpile perechilor care dansau. DUMITRIU, V. E. 106. Am trecut printre perechi în sala de bal. C. PETRESCU, S. 106. În ploaie de confeti saltă Părechile dănțuitoare. TOPÎRCEANU, B. 66. 4. Grup format din masculul și femela unor animale (mai ales la unele păsări). O pereche de canari. ♦ Grup de două animale de aceeași specie. O pereche de boi. O pereche de pui. ▭ Ziduri vechi, Printre care umblă șoareci strecurîndu-se perechi. MACEDONSKI, O. I 272. 5. Fiecare dintre cele două ființe sau lucruri, care formează o pereche (1, 3, 4), considerată în raport cu cealaltă. Va găsi pe urmă o pereche mai potrivită cu starea lui. REBREANU, R. I 129. El pășea cu ezitare, luînd seama la ce fac alții, și ascultînd instrucțiunile perechii lui de joc, o blondă zveltă, care-l lua de mînă și-l conducea. VLAHUȚĂ, O. A. III 11. O pasăre plutește cu aripi ostenite, Pe cînd a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pîlc întreg de pasări, pierzîndu-se-n apus. EMINESCU, O. I 114. ◊ Loc. adj. și adv. Fără pereche = fără seamăn, unic în felul său. Radu Comșa ar putea să jure pentru toți, că sînt oameni fără pereche! C. PETRESCU, Î. II 191. Leneș fără păreche mă făcusem, căci mama, după cită minte avea, nu se îndura să mă mai trimită acum nici la o cofă de apă, numai să învăț carte. CREANGĂ, A. 75. ◊ Expr. A fi bună (sau potrivită) pereche cu cineva = a se potrivi (cu cineva, mai ales la cusururi). Tu și cu Talpa iadului sînteți potrivită păreche. CREANGĂ, P. 318. A nu-și avea pereche = a nu avea seamăn, a nu fi la fel cu cineva sau ceva. Colierele, cel mare de briliant și cel cu două rînduri de perle... nu-și aveau poate pereche în țară. DUMITRIU, N. 85. Aista e un leneș, care nu credem să fi mai avînd păreche în lume. CREANGĂ, P. 330. – Variantă: (regional) păréche s. f.
peréche s. f., art. peréchea, g.-d. art. peréchii; pl. peréchi
peréche s. f., art. peréchea, g.-d. art. peréchii; pl. peréchi
PERÉCHE s. 1. cuplu. (Alcătuiesc o ~ potrivită.) 2. v. partener. 3. (înv. și pop.) soț, (înv.) soție. (Unde e ~ acestui papuc?) 4. (înv. și reg.) soață. (O imagine a cărei ~ se află în versul următor.) 5. v. seamăn.
PERÉCHE s. v. nevastă, soție.
Pereche ≠ impereche, nepereche
peréche (peréchi), s. f.1. Grup de două obiecte sau persoane. – 2. Tovarăș; soț. – 3. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice. – 4. (Adj.) Par, multiplu de doi. – Var. păreche. Mr. păreacl’e, megl. părecl’ă. Lat. păricŭla (Diez, I, 306; Pușcariu 1266; Candrea-Dens., 1332; REW 6240); cf. it. parecchio, prov. parelh, fr. pareil, sp. parejo, port. parelho. – Der. nepereche, adj. (impar); împerechia, vb. (a forma un cuplu; înv., a opune, a înfrunta; a uni, a combina); împerechetură, s. f. (înv., discordie, vrajbă); desperechia, vb. (a decupla, a lăsa fără pereche).
PERÉCHE ~i f. 1) Grup de două obiecte de același fel întrebuințate împreună. O ~ de ciorapi. 2) Grup de două persoane de sex opus aflate într-o anumită legătură; cuplu. O ~ de dansatori. O ~ aleasă. 3) Grup de două animale de aceeași specie. O ~ de găini. O ~ de boi. 4) Fiecare dintre elementele care alcătuiesc asemenea grupuri. Aceasta ți-i ~ea. 5) Obiect compus din două părți simetrice, unite între ele și formând un întreg. O ~ de foarfece.O ~ de cărți un pachet de cărți de joc. 6) la pl. Câte doi. A merge ~. 7) Persoană care se potrivește după anumite calități altei persoane. ◊ Fără ~ fără seamăn; unic în felul său. A-i fi cuiva ~ a se potrivi cu cineva. [G.-D. perechii] /<lat. paric[u]la
pereche f. 1. două ființe sau două lucruri de acelaș fel luate împreună: o pereche de boi, o pereche de case; 2. bărbatul și femeia: e o pereche potrivită; 3. asemănare: leneș fără pereche CR. [Vechiu rom. păreache = lat. PARICULA].
păréche (est) și peréche (vest, Mold. sud) f. (lat. părcŭlus, -la, -lum adj., pop. pareclus, d. par, paris, păreche, egal, asemenea; it. parecchio, pv. pareih, fr. pareil, sp. parejo, bg. parelho. V. paritate). Doŭă ființe saŭ lucrurĭ considerate la un loc: o păreche de boĭ, de găinĭ, de ghete, de mănușĭ. Reuniune de doŭă persoane unite pin ceva, ca doĭ soțĭ, doĭ amicĭ orĭ un dansator cu o dansatoare: o păreche potrivită. O păreche de case (Pop.), o casă, un rînd de case. O păreche de foarfecĭ, un foarfece. O păreche de pantalonĭ, de izmene, un rînd de pantalonĭ, de izmene. Fără pereche, fără seamăn, fără asemănare: un bețiv fără pereche. V. terchea-berchea.
peréche, V. păreche.
PERECHE s. 1. cuplu. (Alcătuiesc o ~ potrivită.) 2. partener. (Are o ~ ideală la dans.) 3. (înv. și pop.) soț, (înv.) soție. (Unde e ~ acestui papuc?) 4. (înv. și reg.) soață. (O imagine a cărei ~ se află în versul următor.) 5. egal, potrivă, seamă, seamăn. (Nu are ~ pe lume.)
pereche s. v. NEVASTĂ. SOȚIE.
pereche, perechi s. f. (în jocurile cu zaruri) dublă.

pereche dex

Intrare: pereche
pereche substantiv feminin