perdaf definitie

13 definiții pentru perdaf

PERDÁF, perdafuri, s. n. (Înv.) Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește părul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.
PERDÁF, perdafuri, s. n. Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește părul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.
PERDÁF, perdafuri, s. n. 1. Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește barba. Neagu Cioară avea obrajii învinețiți de perdaful briciului și de pudra așternută pe ei. PAS, L. II 16. Corniștii din fruntea companiilor își îmbucau instrumentele cu încrețiți de bărbii albăstrite de perdaful bricelor. MACEDONSKI, O. III 26. ◊ Expr. A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a rade; (fig.) a certa, a mustra aspru; a trage o săpuneală. Mama are să ne pună lingurile în brîu, pe lîngă că are să ne tragă un perdaf ca acela! C. PETRESCU, R. DR. 92. Marfă, marfă de Paris!... Price lungi de dat perdaf Celor cu pricini de jaf. ALECSANDRI, T. 20. 2. (Mai ales în construcție cu verbul «a da») Stropire ușoară a unui obiect (cu un lichid) sau presărare cu o substanță fină. A da perdaf la rufe pentru a se călca mai bine. ▭ Șapte rogojini lua, Cu catran le cătrănea, Sus pe catarg că le suia, Perdaf de spirt că le da. PĂSCULESCU, L. P. 193. Cu sare le presăra, Perdaf cu piper le da Și la foc că le pripea. id. ib. 248.
perdáf (înv., fam.) s. n., pl. perdáfuri
perdáf s. n., pl. perdáfuri
PERDÁF s. v. luciu, lustru, strălucire.
perdáf (perdáfuri), s. n.1. Lustru, luciul unei stofe. – 2. Radere în răspăr. – 3. Dojană, ocară. – Mr. pirdahe. Tc. (per.) perdah (Roesler 601; Șeineanu, II, 289; Lokotsch 1637), cf. bg. perdah, sb. perdaf. – Der. perdăfui, vb. (a da luciu unei stofe; a certa, a dojeni).
PERDÁF ~uri n. Radere contra direcției de creștere a părului. ◊ A trage cuiva un ~ a mustra aspru pe cineva; a muștrului. /<turc. perdah
perdaf n. 1. stropire foarte subțire cu gura a unei materii spre a-i da lustru a doua oară; 2. în special, la bărbieri, răsătură în răspăr: ras regulat în toate Sâmbetele cu perdaf GHICA; 3. fam. mustrare aspră (cf. săpuneală): a da un perdaf cuiva. [Turc. PERDAH, lustru].
perdáf n., pl. urĭ (turc. perdah, lustru, sfîrșit, d. pers. perdaht). Stropirea uneĭ rufe uscate cu gura ca să se poată călca bine. Radere contra păruluĭ, în răspăr: a da, a trage cuĭva un perdaf. Fig. Ocară, mustrare, frecuș, săpuneală. V. fățuĭală și pardaf.
perdaf s. v. LUCIU. LUSTRU. STRĂLUCIRE.
a încasa un frecuș / un perdaf / o săpuneală expr. a fi aspru mustrat / certat.
a trage (cuiva) un perdaf expr. a certa cu asprime (pe cineva), a mustra (pe cineva).

perdaf dex

Intrare: perdaf
perdaf substantiv neutru