perciun definitie

2 intrări

14 definiții pentru perciun

PERCIÚN s. m. v. perciune.
PERCIÚNE, perciuni, s. m. Fiecare dintre cele două șuvițe de păr (adesea lăsate lungi și răsucite) care se prelungesc lateral pe obraz, lângă urechi, de la tâmple în jos (la bărbați). ♦ (Rar) Favorit. ♦ (Rar) Smoc de păr de pe fruntea cailor. [Var.: perciún s. m.] – Din tc. perçem.
PERCIÚN s. m. v. perciune.
PERCIÚNE, perciuni, s. m. Fiecare dintre cele două șuvițe de păr (adesea lăsate lungi și răsucite) care se prelungesc lateral pe obraz, lângă urechi, de la tâmple în jos (la bărbați). ♦ (Rar) Favorit. ♦ (Rar) Smoc de păr de pe fruntea cailor. [Var.: perciún s. m.] – Din tc. perçem.
PERCIÚNE, perciuni, s. m. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două șuvițe de păr (uneori lăsate lungi și răsucite) care se prelungesc lateral pe obraz, lîngă urechi, mai jos de tîmple. Mă supărasem că-mi răsucise puțin perciunii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 194. De cînd ai lăsat să-ți crească perciuni și de cînd porți caftan? EMINESCU, N. 78. Perciunii mi se făcuse măciucă. ALECSANDRI, T. 22.
perciúne s. m., pl. perciúni
perciúne s. m., pl. perciúni
PERCIÚNI s. pl. v. favoriți.
perciúne (perciúni), s. m.1. Favorit. – 2. Un fel de favoriți tipici pentru anumiți evrei. – Var. perciun. Mr. percea „cosiță”. Tc. (per.) perçem (Loebel 75; Miklosich, Et. Wb., 241a; Șeineanu, II, 289; Lokotsch 1629), cf. ngr. περτζές, alb. percé, bg. percem, sb., bg., cr., slov. percin. Der. din bg. (Conev 86) este improbabilă. – Der. percică, s. f. (smoc), cu schimb de suf.; perciunat (var. perciunos), adj. (cu perciune; evreu); (îm)perciuna, vb. (Mold., a îndoi un cui după ce a străpuns o scîndură pentru a-l fixa mai bine).
PERCIÚNE ~i m. 1) Șuviță de păr (la bărbați) care acoperă tâmpla și care se prelungește în jos pe obraz. 2) Barbă care crește de o parte și de alta a feței, de la tâmplă până la bărbie; favorit. 3) rar Șuviță de păr care acoperă fruntea unui cal; percică. /<turc. perçem
perciune m. (mai ales la pl.) bucle de păr, și în special ce poartă evreii bigoți d’alungul obrajilor. [Turc. PERČEM].
percĭún m. (turc. [d. pers.] perčem; ngr. pertsés, alb. perčé, perčeme, bg. perčim. V. percică). Pl. Cĭufurĭ de păr pe care Jidaniĭ habotnicĭ le poartă la urechĭ lîngă tîmple.
perciuni s. pl. v. FAVORIȚI.
PERCIUN, M., mold. (BCI VII 84), < subst.

perciun dex

Intrare: perciune
perciune substantiv masculin
perciun
Intrare: Perciun
Perciun