Dicționare ale limbii române

16 definiții pentru percheziție

PERCHEZÍȚIE s. f. v. perchiziție.
PERCHIZÍȚIE, perchiziții, s. f. Cercetare făcută de către organele de urmărire penală sau de procuror asupra unei persoane ori la domiciliul acesteia, pentru strângerea probelor privitoare la o infracțiune sau pentru descoperirea infractorului. ♦ P. gener. Scotocire. [Var.: perchezíție (înv.) perchizițiúne s. f.] – Din fr. perquisition.
PERCHIZIȚIUNE s. f. v. perchiziție.
PERCHEZÍȚIE, percheziții, s. f. Cercetare făcută de către organele de urmărire penală sau de procuror asupra unei persoane (bănuite de o infracțiune) sau în locuința acestuia, pentru găsirea și ridicarea probelor materiale ale infracțiunii sau pentru descoperirea infractorului. ♦ P. gener. Scotocire. [Var.: perchizíție, (înv.) perchizițiúne s. f.] – Din fr. perquisition.
PERCHIZÍȚIE s. f. v. percheziție.
PERCHIZIȚIÚNE s. f. v. percheziție.
PERCHEZÍȚIE, percheziții, s. f. Cercetare făcută de procuratură sau de organele miliției asupra unei persoane bănuite de săvîrșirea unei infracțiuni sau la domiciliul acelei persoane pentru a găsi dovezi sau indicii de vinovăție. Ou îndemînare de polițist la o percheziție corporală, scoase din buzunarul lui Mihai, de la piept, un portțigaret. C. PETRESCU, Î. I 6. – Variantă: (învechit) perchezițiúne (GHICA, S. A. 148) s. f.
perchizíție/perchezíție (-ți-e) s. f., art. perchizíția/perchezíția (-ți-a), g.-d. art. perchizíției/perchezíției; pl. perchizíții/perchezíții, art. perchizíțiile/perchezíțiile (-ți-i-)
perchezíție s. f. (sil. -ți-e), art. perchezíția (sil. -ți-a), g.-d. art. perchezíției; pl. perchezíții, art. perchezíțiile (sil. -ți-i-)
PERCHEZÍȚIE s.f. Cercetare făcută la un ordin al organelor puterii de stat asupra unei persoane bănuite de o infracțiune sau la domiciliul acesteia. ♦ (p. ext.) Cercetare amănunțită, scotocire. [Gen. -iei, var. perchezițiune, perchiziție s.f. / < fr. perquisition, cf. lat. perquisitio – cercetare].
PERCHIZÍȚIE s.f. v. percheziție.
PERCHEZÍȚIE s. f. cercetare făcută la un ordin al organelor puterii de stat asupra unei persoane bănuite de o infracțiune, sau la domiciliul acesteia. (< fr. perquisition, lat. perquisitio)[1]
perchezíție (perchezíții), s. f. – Cercetare, scotocire. – Var. perchezițiune. Fr. perquisition. – Der. percheziționa, vb. (a cerceta), din fr.
PERCHEZÍȚIE ~i f. Cercetare a unei încăperi, a unei persoane suspectate sau a domiciliului acesteia de reprezentanții organelor în drept în scopul descoperirii corpurilor delicte sau a altor probe materiale. [G.-D. percheziției; Sil. -ți-e] /<fr. perquisition, lat. perquisitio, ~onis
perchiziți(un)e f. cercetare minuțioasă.
*perchizițiúne f. (lat. perquisitio, -ónis, d. perquirere, -quisitum, a căuta, a cerceta peste tot, d. quáerere, a căuta. V. cer 3, achizițiune). Cercetare, scotocire amănunțită: la perchizițiunea care i s’a făcut s’aŭ găsit în buzunarele luĭ și supt pat baniĭ furațĭ. – Și -íție. Vulg. perchezíție.

Percheziție dex online | sinonim

Percheziție definitie

Intrare: percheziție
perchiziție
percheziție substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e
perchizițiune