pepene definitie

2 intrări

26 definiții pentru pepene

PÉPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o afacere proastă, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.
PÉPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o proastă afacere, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.
PÉPENE, pepeni, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpina tîrîtoare, cu fructe comestibile; se cultivă numeroase soiuri provenind de la două specii principale: a) (de obicei determinat prin «galben») plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, oval sau sferic, avînd miezul (galben, alb sau verde) dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); (Mold.) zemos; b) (de obicei determinat prin «verde») plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adînc crestate, cu fructul mare, sferic sau lunguieț, avînd coaja verde și miezul roșu (rar, galben), dulce și foarte zemos (Citrullus vulgaris); harbuz, lubeniță. Frica păzește pepenii. ▭ Fata cea mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare cîte un pepene ales de dînsa la masa împăratului. ISPIRESCU, E. 150. Doi pepeni într-o mînă nu se pot ține (= nu se pot face două lucruri deodată). ◊ Expr. Gras (sau învelit) ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras, durduliu, dolofan. La a zecea zi, unde se scutură o dată calul și se făcu frumos, gras ca un pepene și sprinten ca o căprioară. ISPIRESCU, L. 16. Baba nu știa ce să facă de bucurie, că are un băiat așa de chipos, de hazliu, de gras și învălit ca un pepene. CREANGĂ, P. 78. A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni (sau, rar, din pepene) = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. Dar ce ești dumneata? Cine ești dumneata? își ieși de astă dată din pepeni beizadeaua. PAS, I 39. La Oppler te-am trimis eu pe d-ta? strigă d. Georgescu scos din pepene. CARAGIALE, O. II 199. Chir Ianulea și-a ieșit din pepene; s-a repezit cu pumnii-ncleștați s-o pilduiască. id. o. III 36. 2. (Regional) Castravete.
pépene s. m., pl. pépeni
pépene s. m., pl. pépeni
PÉPENE s. (BOT.) 1. (Citrullus vulgaris) (reg.) bostan, boșar, curcubete, die, duleți (pl.), harbuz, himanic, lubă, lubeniță, șiarchin, trăgulă, zămos, tigvă de tină, (prin Olt.) bolbotină. (Pepene verde.) 2. (Cucumis melo) (reg.) boșar, cantaloș, cantalup, caune, gălboi, harbuz, himunic, ieură, popone, vleg, zămos. (Pepene galben.)
PÉPENE s. v. castravete, dovleac.
pépene (pépeni), s. m.1. Zemos (Cucumis melo). – 2. Harbuz, lubeniță (Cucumis citrullus). – 3. (Mold. și Trans., rar) Castravecior (Cucumis sativus). – Mr. peapine, piponu, megl. pipon, pipoană. Lat. *pepĭnem, în loc de pĕpōnem (Densusianu, Hlr., 139; Pușcariu 1298; Candrea-Dens., 136; REW 6395), cf. it. pepone, fr. pépin „os”, sp., port. pepino, alb. pjepër (Philippide, II, 774). Lipsa diftongării lui o nu a fost explicată. Der. rom. pornind de la ngr. πεππώνι, cf. bg. pipun, sb., slov. pipon și dial. (Miklosich, Fremdw., 118; Domaschke 138; Iordan, Dift., 114) nu prezintă mai puține dificultăți. Der. pepenar, s. m. (vînzător de pepeni); pepenărie, s. f. (bostănărie, harbuzărie); pepenea, s. f. (plantă, Spiraea ulmaria); pepenel, s. m. (papanaș; Olt., varietate de prune); pepenos, adj. (cărnos, îndesat).
PÉPENE ~i m. 1) (de obicei urmat de determinativul verde) Plantă leguminoasă comestibilă, cu tulpină târâtoare, având la coacere, fructul mare, sferic, cu coaja verde și cu miez, de obicei, roșu, suculent și dulce. 2) Fruct al acestei plante. ◊ A-și ieși din ~i a-și pierde răbdarea, înfuriindu-se. A scoate din ~i pe cineva a face pe cineva să-și piardă răbdarea înfuriindu-l. 3) (de obicei urmat de determinativul galben) Plantă leguminoasă comestibilă, cu tulpină târâtoare, având la coacere fructul mare, sferic sau lunguieț, cu coaja galbenă sau verzuie și cu miez gălbui, suculent și dulce. 4) Fruct al acestei plante. 5) reg. Plantă leguminoasă având tulpina târâtoare și fructe lunguiețe de culoare verde, care se consumă până la coacere; castravete. 6) Fruct al acestei plante; castravete. /<lat. pepo, pepinis
pepene m. 1. plantă din fam. cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ și acățătoare prin cârcei, având două varietăți: pepene galben sau zămos (Mold.) cu fructul mare, globulos sau oval, neted sau sgrăbunțos, cu miezul suculent, dulce, de o coloare albă sau galbenă (Cucumis melo) și pepene verde, numit încă harbuz (Mold.) și lubeniță (Olt. și Tr.), cu fructul globulos sau lungăreț, de coloare verde închis sau deschis, cu carnea roșie sau galbenă, dulce și foarte suculentă (Cucumis citrullus); fig. a scoate din pepeni, a face pe cineva să-și piarză cumpătul; 2. Mold. Buc. castravete. [Lat. vulg. PEPENUS = clasic PEPONEM].
pépene m. (lat. pepo, *pépinis, îld. pepónis, pepene, zămos, d. vgr. pépon, pepene, harbuz orĭ zămos, adică „copt”, d. pépto, coc [pin căldura soareluĭ], lat. *poquere, coquere, a coace; it. popóne = mellone, pepene; sp. pg. pepíno, castravete [lat. pop. pépenus, pepene, de unde, probabil, și fr pepin, sîmbure]; ngr. pepóni, de unde sîrb. pipun, pepene). Vest. Mold. sud. Fructu uneĭ plante cucurbitacee numită tot pepene, din care există doŭă varietpțĭ: pepenele galben (cúcumis melo), care seamănă cu bostanu (avînd la mijloc tot o mare cavitate în care se află semințele), cu mezu galben, gălbuĭ saŭ portocaliŭ, dulce și bun de mîncat după masă, originar din sudu Asiiĭ și numit în nordu Moldoveĭ zămos și zamuz, ĭar în Olt. numaĭ pepene (V. cantalup și caun); pepenele verde (citrullus vulgaris, cúcumis citrullus orĭ cucúrbita citrullus), cu coaja verde, plin în ăuntru, cu sîmburiĭ în mez, cu mezu roș orĭ (maĭ rar) alb gălbuĭ, dulce, foarte apos și bun de mîncat după masă, originar din sudu Africiĭ și numit în nordu Moldoviĭ harbuz, ĭar în Olt. lúbeniță (V. boșar și bacîr). A scoate pe cineva dun pepenĭ (adică „de la paza pepenilor”), a-l enerva, a-l face să izbucnească de furie. Nord. Castravete (maĭ ales mare).
pepene s. v. CASTRAVETE. DOVLEAC.
PEPENE s. (BOT.) 1. (Citrullus vulgaris) (reg.) bostan, boșar, curcubete, die, duleți (pl.), harbuz, himanic, lubă, lubeniță, șiarchin, trăgulă, zămos, tigvă de tină, (prin Olt.) bolbotină. (~ verde.) 2. (Cucumis melo) (reg.) boșar, cantaloș, cantalup, caune, gălboi, harbuz, himunic, ieură, popone, vleg, zămos. (~ galben.)
pépene, pepeni, s.m. – (bot.) 1. Dovleac. 2. Castravete. ♦ (onom.) Pepeni, poreclă pentru locuitorii din Buzești. – Din lat. pepo „pepene”, *pepinis (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA) < vgr. pépon „pepene zămos, copt” (Scriban).
PÉPENE (lat. pepo, pepinis) s. m. P. galben = plantă anuală, din familia cucurbitaceelor, originară din Asia tropicală, cu tulpina târâtoare, păroasă și cu fruct comestibil, mare, sferic sau oval, suculent și aromat, cu coaja galbenă, fiind apreciat pentru calitățile răcoritoare, diuretice, laxative etc. (Cucumis melo). Cultivat încă din Antichitate. În Europa a apărut în sec. 1 d. Hr. la greci și romani. În România se cultivă în zona sudică și vestică a țării. ◊ P. verde = plantă anuală din familia cu cucurbitaceelor, originară din sudul Africii, cu tulpina târâtoare, frunze crestate adânc și cu fruct comestibil, mare, sferic sau alungit, cu coaja verde uniform sau cu dungi și miezul zemos, dulce, în general roșu (Citrullus lanatus); lubeniță, harbuz. Cultivat de egipteni cu 1.500 de ani î. Hr. În Europa a fost adus în sec. 11 și cultivat mai ales în sud și vest. În România este răspândit pe suprafețe întinse. Sucul fructului este folosit la prepararea hidromelului, coaja pentru fructele zaharisite, iar semințele pentru extragerea unui ulei comestibil foarte valoros. Miezul fructului are proprietăți depurative, antilitiazice, diuretice, răcoritoare.
PEPENE subst. 1. – din Bîrsa (Sd X); Peapene munt., 1598 (Glos). 2. Pepen/el, munt, (RI I 21); -escu prof., 1890. 3. Pepenariu, I., ard. 4. Păpen/ei s, (16 B I 5); -ești s. (17 B II 304).
CITRULLUS Forsk., CITRULUS, PEPENE VERDE, fam. Cucurbitaceae. Gen originar din Africa tropicală și deserturi, în regiunile mediteraneene, în regiunile de deșert ale Indiei cca 4 specii, erbacee, anuale sau perene. Frunze în 3-5 lobi, care, la rîndul lor, sînt lobați, sau adînc-crestați cu cîrcei bi- sau trifurcați. Flori singulare.
Citrullus lanatus (Thunb.) Mansf. (syn. C. vulgaris Schrach), « Pepene verde ». Specie care înflorește în mai-aug. Flori (ovar pîslos) galbene, monoice. Tulpina agățătoare prin cîrcei sau tîrîtoare. Frunze glabre sau puțin păroase, adînc-divizate, lobate, fruct rotund sau oval, verde-deschis sau verde-închis, cu miez dulce, suculent, galben sau roșu, semințe negre, brune sau galbene. Plantă erbacee, anuală, cu fructe comestibile.
CUCUMIS L., CASTRAVETE, PEPENE, fam. Cucurbitaceae. Gen originar din Africa, Asia, America, cca 38 specii, erbacee, agățătoare sau întinse pe sol, anuale sau perene, aspre. Frunze lobate, nelobate sau crestate. Cîrcei simpli, uneori cu spini. Flori galbene, monoice, marginea caliciului cu 5 lobi, corolă rotundă sau campanulată, adînc-lobată, în 5 lobi lunguieți sau ovali, cu vîrf ascuțit, cele femele singulare, rareori în buchet, stil scurt cu 3-5 stigmate, cele mascule în buchet, rareori singulare, 3 stamine și un rest de ovar glandulos. Fruct subglobulos sau oblong-cărnos, cu mai multe semințe în 3 sau mai multe rînduri.
Cucumis melo L. «Pepene galben». Specie care înflorește în mai-aug. Flori (cu corolă galbenă-palid) monoice. Plantă anuală, erbacee, tulpină lungă și subțire, întinsă pe pămînt sau agățătoare, cu cîrcei, prevăzută cu peri aspri. Fruct cu cca 10 coaste, neted sau reticulat, globulos sau oval, comestibil, cu miezul galben sau portocaliu. Frunze lobate, pe margini sinuat-dințate.
a ajunge la covrigi / la pepeni expr. a sărăci, a se ruina
a ieși la pepeni expr. 1. a face o afacere proastă, a nu reuși într-o acțiune. 2. a sărăci.
a scoate (pe cineva) din fire / din sărite / din pepeni expr. a enerva, a irita, a înfuria.
a scoate la covrigi / la pepeni expr. (pop.) a sărăci (pe cineva), a ruina.
a-și ieși din fire / din pepeni / din țâțâni expr. a se înfuria, a-și pierde cumpătul
pepene de gras expr. foarte gras.

pepene dex

Intrare: pepene
pepene substantiv masculin
Intrare: Pepene
Pepene