pentateuh definitie

8 definiții pentru pentateuh

PENTATEÚH n. pr. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament. – Din lat. Pentateuchus, fr pentateuque.
PENTATEÚH, pentateuhuri, s. n. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament. – Din lat. Pentateuchus, fr. pentateuque.
!Pentateúh s. propriu n.
pentatéuh (carte) s. n. (sil. -teuh), pl. pentatéuhuri
Pentatéuh (titlul unei părți din Biblie) s. pr. n. (sil. -teuh)
PENTATÉUH ~uri n. Parte componentă a Bibliei, cuprinzând primele cinci cărți ale Vechiului Testament. /<lat. Pentateuchus, fr. pentateuque
PENTATEÚH, parte a Bibliei cuprinzând primele cinci cărți ale „Vechiului Testament”: „Facerea”, „Ieșirea”, „Leviticul”, „Numerii” și „Deuterenomul”; întocmite prin sec. 6 î. Hr. și unificate în sec. 5 î. Hr. Atribuite, de tradiție, lui Moise. Denumirea ebraică: Tora (Thora).
pentateúh, pentateuhuri s. n. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament, scrise de Moise: Facerea (Geneza), Ieșirea (Exodul), Levitivul, Numerii și Deuteronomul. [Var.: pentateúc s. n.] – Din lat. Pentateuchus, gr. pentatevkos, fr. pentateuque.

pentateuh dex

Intrare: pentateuh
pentateuh substantiv propriu neutru
  • silabisire: -teuh