penitență definitie

14 definiții pentru penitență

PENITÉNȚĂ, penitențe, s. f. 1. (În practicile creștine) Pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispășirea păcatelor și care constă mai ales în post și rugăciuni; canon, p. ext. privațiune (de ordin fizic, material); viață aspră pe care și-o impune cineva. 2. Pocăință. – Din lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza.
PENITÉNȚĂ, penitențe, s. f. 1. (În practicile creștine) Pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispășirea păcatelor; canon, p. ext. privațiune (de ordin fizic, material); viață aspră pe care și-o impune cineva. 2. (Livr.) Pocăință. – Din lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza.
PENITÉNȚĂ, penitențe, s. f. 1. (În practicile creștine) Pedeapsă dată de duhovnic la spovedanie (sau pe care și-o impune cineva), pentru ispășirea păcatelor (v. canon); p. ext. privațiune. 2. Pocăință.
peniténță s. f., g.-d. art. peniténței; pl. peniténțe
peniténță s. f., g.-d. art. peniténței; pl. peniténțe
PENITÉNȚĂ s. (BIS.) canon, pedeapsă, (înv.) podvig. (~ dată de preot unui credincios, pentru iertarea păcatelor.)
PENITÉNȚĂ s. v. căință, condamnare, mustrare, osândă, părere de rău, pedeapsă, pocăință, regret, remușcare.
PENITÉNȚĂ s.f. 1. (În practicile creștine) Pedeapsă (pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul) pentru ispășirea și iertarea păcatelor; canon; (p. ext.) privațiune. 2. Căință, pocăință. [Cf. lat. paenitentia, fr. pénitence, it. penitenza].
PENITÉNȚĂ s. f. 1. pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul pentru ispășirea păcatelor; canon. 2. pocăință. (< fr. pénitence, lat. paenitentia, it. penitenza)
PENITÉNȚĂ ~e f. rel. 1) Pedeapsă impusă de biserică pentru ispășirea păcatelor; canon. 2) Mărturisire a păcatelor cu scopul de a le ispăși; pocăință. /<lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza
penitență f. 1. căință; 2. pedeapsă impusă de preot penitentului.
*peniténță f., pl. e (lat. poenitentia, fr. pénitence). Căință, regret adînc de păcatele comise. A face penitență, a te căi supunîndu-te unor chinurĭ (lucru inútil!) saŭ făcînd fapte bune în speranță că Dumnezeŭ îțĭ va ĭerta păcatele.
PENITENȚĂ s. (BIS.) canon, pedeapsă, (înv.) podvig. (~ dată de preot unui credincios, pentru iertarea păcatelor.)
penitență s. v. CĂINȚĂ. CONDAMNARE. MUSTRARE. OSÎNDĂ. PĂRERE DE RĂU. PEDEAPSĂ. POCĂINȚĂ. REGRET. REMUȘCARE.

penitență dex

Intrare: penitență
penitență substantiv feminin