pendulă definitie

2 intrări

46 definiții pentru pendulă

PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. (În forma pendulă) Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.
PENDÚLĂ s. f. v. pendul.
PENDÚL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesă a unui mecanism a căror oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. Ceas de perete a cărui mișcare este reglată de un pendul (1). [Var.: pendúlă s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.
PENDÚLĂ s. f. v. pendul.
PENDÚL, pendide, s. n. 1. Orice corp care poate oscila în jurul unui punct fix. Pendul simplu = pendul alcătuit dintr-un corp de dimensiuni mici, atîrnat la unul dintre capetele unui fir inextensibil și subțire, astfel încît să se poată mișca în jurul celuilalt capăt, fix, al firului. 2. (Rar) Pendulă. Intră Constantin Lipan, confruntîndu-și ceasul cu pendulul din perete. C. PETRESCU, C. V. 89.
PENDULÁ, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre un pendul) A face mișcări oscilatorii (lente); p. ext. (despre alte lucruri) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; a se legăna, a se pleca într-o parte și într-alta; a oscila. (Fig.) Peste valurile lui [ale Oltului] alte valuri de oameni au trecut, dintr-o parte în alta și înapoi, pendulînd între răsărit și apus. BOGZA, C. O. 411.
PENDÚLĂ, pendule, s. f. Ceasornic, de obicei de perete, a cărui mișcare este reglată de un pendul. Pendula bătea răsunător, metalic. DUMITRIU, N. 52. Toate pendulele de aur și de argint care se aflau în salon începură să bată miezul nopții în același timp. BOLINTINEANU, O. 252.
pendúl (dispozitiv care oscilează) s. n., pl. pendúle
pendulá (a ~) vb., ind. prez. 3 penduleáză
pendúlă (ceas) s. f., g.-d. art. pendúlei; pl. pendúle
pendúl (dispozitiv care oscilează) s. n., pl. pendúle
pendulá vb., ind. prez. 1 sg. penduléz, 3 sg. și pl. penduleáză
pendúlă (ceas) s. f., g.-d. art. pendúlei; pl. pendúle
PENDÚL s. pendul compus = pendul fizic; pendul fizic v. pendul compus; pendul matematic = pendul simplu; pendul simplu v. pendul matematic.
PENDULÁ vb. v. balansa.
PENDÚLĂ s. (înv., în Mold.) ornic.
PENDÚL s.n. 1. Corp solid, greu, care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe când este scos din poziția sa de echilibru stabil; (p. ext.) dispozitiv sau piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. Tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă. 3. Pendulă. [Pl. -le, -luri. / < fr. pendule, cf. lat. pendulus].
PENDULÁ vb. I. intr. A avea mișcări oscilatorii; a se balansa, a oscila. ♦ (Fig.) A fi nehotărât. [Cf. it. pendolare].
PENDÚLĂ s.f. Ceasornic mare de perete, a cărui mișcare este reglată de un pendul; pendul (3) [în DN]. [< fr. pendule].
PENDÚL s. n. 1. corp solid care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe; (p. ext.) dispozitiv, piesă a unui mecanism care prin oscilație reglează mișcările unei mașini sau ale unui instrument. 2. element de rezemare cu două articulații, folosit la poduri. 3. tip de corp de iluminat suspendat printr-o tijă. (< fr. pendule, lat. pendulus)
PENDULÁ vb. intr. a avea mișcări oscilatorii; a se balansa, a oscila în raport cu poziția de echilibru. ◊ (despre valoarea unei mărimi) a varia în jurul unei valori medii. ◊ (fig.; despre oameni) a fi instabil, nehotărât. (< it. pendolare)
PENDÚLĂ s. f. ceasornic mare de perete cu mișcare reglată de un pendul. (< fr. pendule)
PENDÚL ~e n. 1) Corp solid suspendat care, sub acțiunea unei forțe, poate oscila în jurul unui punct sau al unei axe fixate. 2) Dispozitiv care, oscilând, reglează funcționarea unui mecanism. /<fr. pendule, lat. pendulus
A PENDULÁ ~éz intranz. 1) (mai ales despre obiecte în mișcare) A se mișca alternativ dintr-o parte în alta (ca un pendul); a oscila; a se balansa. 2) fig. (despre persoane) A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a șovăi, a ezita; a oscila; a balansa. /Din pendul
PENDÚLĂ Ceas de perete a cărui funcționare este reglată de un pendul. [G.-D. pendulei] /<fr. pendule, lat. pendulus
pendulă f. 1. greutate astfel suspendată încât, pusă în mișcare, să facă oscilațiuni regulate; 2. orologiu a cărui mișcare e regulată de o pendulă.
*péndul n., pl. e (lat. péndulus, care atîrnă, d. pendére, a sta atîrnat). Fiz. Greutate atîrnată care oscilează cînd o miștĭ. Pendulă. Pendul balistic, instrument de determinat ĭuțeala unuĭ proĭectil. Pendul electric, aparat compus dintr’o bobiță de măduvă de soc atîrnată de un fir de mătase. Pendul compensator, pendul care nu se scurtează, nicĭ nu se lungește pin frig orĭ căldură. – Fals -úl (după fr.).
*péndulă f., pl. e (fr. pendule [f., după horloge, orologiŭ, care pe fr. e f.], d. lat. péndula, péndulus, care e atîrnat. V. pendul). Ceasornic de părete saŭ de masă regulat pin oscilațiunile unuĭ péndul. – Fals -úlă (după fr.).
PENDULA vb. a (se) balansa, a (se) clătina, a (se) legăna, a oscila, (rar) a bascula, (înv. și reg.) a (se) clăti, (reg.) a (se) dăina, a (se) hîțîna, a (se) hlobăna.
PENDU s. (înv., în Mold.) ornic.
PENDUL figură acrobatică a cărei execuție trece prin următoarele faze: picaj până la realizarea unei viteze duble față de cea de zbor, urcare în plan vertical până la limită, alunecare pe coadă, cădere cu botul înainte, zbor normal și picaj.
PENDÚL (< fr.; lat. pendulus „care este suspendat”) s. n. Corp care poate oscila în jurul unui punct fix sau al unei axe fixe sub acțiunea gravitației sau a unor forțe elastice sau cvasielastice (ex. p. elastic, p. de torsiune, p. fizic etc.). Perioada mișcării oscilatorii a p. depinde de caracteristicile lui constructive, de valoarea forței care îl acționează și de amplitudinea oscilațiilor. În cazul oscilațiilor de mică amplitudine, perioada nu mai depinde de mărimea acesteia și de amplitudine, rămânând constantă pentru același pendul; aceasta este legea izocronismului descoperită de Galilei care permite utilizarea p. la măsurarea timpului. ◊ P. fizic (sau compus) = corp capabil să oscileze sub acțiunea propriei greutăți, în jurul unei axe ce nu trece prin centrul său de greutate. ◊ P. matematic (sau simplu) = p. teoretic constituit dintr-un punct material care poate oscila sub sub acțiunea greutății proprii, fără frecare, pe un cerc situat în plan vertical. ◊ P. sincron = p. matematic ce are aceeași perioadă cu un pendul fizic dat. ◊ P. de torsiune = corp susținut de un fir elastic, capabil să oscileze în jurul unei poziții de echilibru prin torsionarea firului.
PENDÚLĂ (< fr., germ.) s. f. Ceasornic mare, mai ales de perete, al cărui mers este reglat de un pendul a cărui forță de mișcare este dată fie de un resort, fie de o greutate în cădere și care marchează timpul prin sunete; orologiu. Confecționat din materiale diverse (lemn, metal, marmură etc.), așezat uneori într-o cutie (din lemn, sticlă, metal etc.) a fost foarte răspândit în Europa, în sec. 18-19, ornamentația sa variind în funcție de stilul mobilierului.
Begonia x tuberhybrida Voss. Specie hibridă cu tuberculi (cca 4-10 cm diametru) rotunzi, cărnoși. Tulpini (cca 40 cm înălțime) cărnoase. Frunze mari, dințate, puțin păroase. Florile sînt în general în grupe de 3, clin care 2 laterale, femele și una centrală, mai mică, masculă. Pentru a avea flori mari, primii boboci se îndepărtează. Această operație se repetă pe măsură ce planta se mărește. Florile, cu o variată gamă de culori, de la roz pastel pînă la roșu-închis, oranj, alb, galben. Ele pot fi: mari (cca 20 cm diametru) și simple (B. x tuberhybrida Gigantea cu formele: Cristata, are pe petale creșteri în formă de creastă Papilio, cu petale striate; Marmorata, petale marmorate; Crispa, petalele au marginile fimbriate și ondulate; Fimbriata, petale franjurate și Marginata); mari și semiînvoalte (B. x tuberhybrida Gigantea – Dublex cu forma Narcissiflora); mari și învoalte (B. x tuberhybrida Gigantea – Plena, cu formele Camelliaeflora și Rosaeflora); mijlocii, cca 7 cm diametru (B. x tuberhybrida Multiflora – Maxima sau Floribunda); cu flori mici, cu diametrul de cca 4 cm (B. x tuberhybrida Multiflora) și cu flori pendente cu diametrul de 5-7 cm (B. x tuberhybrida Flore – Plena Pendula) (Pl. 11, fig. 66; pl. 12, fig. 67).
Betula pendula Eoth (syn. B. alba L.; B. verrucosa Ehrh.). Arbore cu înălțimea de 15-25 m, mai rar arbust. înflorește primăvara. Florile, unisexuat-monoice, atît cele mascule cît și cele femele sînt dispuse în amenți cilindrici, pendenți. Fructul, o samară cu două aripioare. Frunze (cca 6 cm lungime) subțiri, romboidal-triunghiular-ascuțite, netede, dublu-serate pe margini, glabre, pețiolate. Ramuri numeroase, subțiri, glabre, cu lujeri pendenți, lucitori, flexibili, cu lenticele numeroase, albicioase. Scoarță albă-argintie și netedă în tinerețe, cu periderm ce se exfoliază în fîșii circulare (Pl. 12, fig. 72).
Dierama pendula Bak. Specie care înflorește vara. Flori 6-7 în spic, de culoare albă sau bleu pînă la mov-deschis. Frunze rigide, cca 60 cm lungime și 1 cm lățime. Tuberobulbii cu înveliș foarte filamentos. Tulpină erectă, sveltă, ramificată în vîrf. Ramuri foarte subțiri, pendente.
Fagus sylvatica L. Specie care înflorește primăvara o dată cu înfrunzirea. Flori unisexuat-monoice. Frunze ovate, glabre, coriacee, lucioase, în tinerețe pubescente, cu pețiol de cca 1 cm lungime, puțin păros, pe margini păroase, ondulate, aproape îptregi, cu numeroase nervuri laterale, pe partea inferioară palid-verzi. Tulpina dreaptă (cca 35 cm înălțime), cilindrică, scoarță netedă, alburie sau cenușie, foarte rar formează ritidom și numai spre bătrînețe. Arbore frumos cu coroană larg-ovoidă, la cei izolați. Are numeroase varietăți ornamentale printre care enumerăm: f. atropunicea (atropurpurea Kirchn.)- frunze purpurii; tricolor K. Koch – frunze aproape albe cu pete verzi, și margini de culoare roz; aureo-variegata Schn. – frunze pestrițe, aurii; fastigiata K. Koch – coroana piramidală, frunze glabre, lucioase; pendula Loud – ramuri pletoase; purpureo-pendula Rehnd – formă pletoasă cu frunze purpurii.
Morus alba L., « Dud alb ». Specie originară din China. Înflorește la sfîrșitul primăverii. Flori nesemnificative, în amenți. Frunze lat-ovoide, serate, pețiolate, verzi-deschis, pe partea superioară lucioase-netede, pe cea inferioară păroase numai pe nervuri. Arbore înalt pînă la 15 m, coroană rotundă cu lujerii glabrii sau puțin păroși. Fruct alb, roșu pînă la roșu-negricios, lung pînă la 2,5 cm, pe un peduncul puțin mai scurt. Foarte apreciate sînt: M. alba var. pyramidalis Ser.; M. alba var. nana Dipp; M. alba forma Pendula Dipp..
Petunia x hybrida Vilm. Hibrid obținut din încrucișarea speciilor P. axilaris și P. violacea. Are un număr foarte mare și variat de forme și soiuri. înflorește vara. Flori (tubul corolei larg, spre vîrf dilatat, caliciu de 2 ori mai scurt decît tubul) divers colorate: roz, albe, roșii, ciclamen, cărămizii, galbene, crem, albastre și violete. Se seamănă în seră, în febr. și se plantează în mai, în aer liber. Frunze ovate, glanduloase. ’Nana Compacta’ are tufe compacte, cu talie mică, 20-30 cm înălțime și flori simple, mici. ’Pendula’ cu soiuri caracterizate prin ramuri lungi de 75-80 cm, tîrîtoare, destinate mai ales jardinierelor de pe balcoane și etajerelor de pe culoare, săli de clasă, cămine culturale etc. ’Grandiflora’ cuprinde soiuri de talie mare, cea 50 cm, cu flori mari, simple, cu marginile corolei întregi și ușor ondulate. ’Grandiflora Nana’ cuprinde soiurile ale căror plante au tufe înalte de 25-30 cm, cu florile divers colorate. ’Fimbriata’, înaltă de 80 cm, cu flori mari, simple și marginile petalelor fimbriate. ’Fimbriata Nana’ are 30 cm înălțime. ’Superbissima’, soiurile acestei grupe au o talie pînă la 80 cm, flori mari, simple, ondulate, cu gîtul pîlniei nervat, frunze cărnoase, groase și rotunde. ’Superbissima Nana’ poate atinge doar înălțimi ce nu pot depăși 45 cm. ’Plena’, cu soiuri caracterizate prin tufe ramificate, compacte, flori mari, învoalte franjurate.
Pyrus salicifolia Pall. (syn. P. salicifolia pendula hort.). Specie care înflorește primăvara. Flori albe, cca 1,5 cm diametru, în ciorchini mici, tomentoși. Frunze liniar-lanceolate, cu extremitățile îngustate mult, argintii-lucioase pe partea superioară, scurt-pețiolate. Arbore cu creștere viguroasă, cca 9 m înălțime, lujeri pendenți, pubescenți, spinoși. Cînd este tînăr se taie ramurile de lîngă trunchi pentru a-i crea un port frumos. Fructe scurt-pedunculate, 2-3 cm lungime.
Silene pendula L., Specie care înflorește primăvara-vara. Flori simple sau învoite, roz (caliciul campanulat, corolă tubuloasă cu 5 petale bipartite), într-un ciorchine foliaceu, așezat la subsuoara frunzelor, cu numeroase flori, întîi erecte apoi pendente. Plantă bienală, tulpină 10-15 cm înălțime, ramificată, pubescent-glandulos, vîscoasă spre vîrf, frunze opuse, sesile, cele tulpinale lanceolate sau alungit-eliptice, cele inferioare obovate.
Symphyandra pendula (M. B.) A. DC. (syn. Campanula pendula M. B.). Specie care înflorește vara. Flori campanulate, albe sau albe-gălbui, pubescente (sepale lanceolate, late, gri-pîsloase, cu apendice ovat-ascuțit), dispuse într-o paniculă multifloră, ramificată. Frunze reniforme sau ovate, dentate), cca 3 cm lungime, pețiol fără aripi. Plantă erbacee vivace, rar bienală, pînă la 40 cm lungime, pe sol sau pendentă, tulpină ramificată.
Zebrina pendula Schnizl. (Tradescanția zebrina Loud.). Specie cu flori purpur-roz, în interior albicioase. Frunze, pe partea superioară cu 2 dungi longitudinale argintii, pe cea inferioară roșietice și ramuri pendente. Tulpină cu reflexe roșii și pete verzi.
pendulă, pendule s. f. 1. limbă. 2. penis.

pendulă dex

Intrare: pendul
pendulă substantiv feminin
pendul substantiv neutru
pendul
Intrare: pendula
pendula verb grupa I conjugarea a II-a