pelerinaj definitie

13 definiții pentru pelerinaj

PELERINÁJ, pelerinaje, s. n. Călătorie rituală făcută de credincioși, individual sau în grup, într-un loc sfânt (Ierusalim, Lourdes, Mecca). ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ P. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere continuă, perindare. – Din fr. pèlerinage.
PELERINÁJ, pelerinaje, s. n. Călătorie pe care credincioșii o fac într-un loc considerat sfânt. ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ P. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere continuă, perindare. – Din fr. pèlerinage.
PELERINÁJ, pelerinaje, s. n. 1. (Învechit) Călătorie, făcută individual sau în grup, la locurile sfinte; hagialîc. Cel mai simplu pelerinaj costă cel puțin 4000 franci. BOLINTINEANU, O. 297. 2. Faptul de a vizita (individual sau în grupuri) un loc sau o persoană care trezește un interes deosebit. I-ai văzut pe potemkiniști, pe marinarii răsculați... Timp de vreo două zile, cît au rămas acolo, a fost pelerinaj. PAS, Z. I 120. La Iasnaia Poliana soseau în pelerinaj mii de admiratori din Rusia și de aiurea,. SADOVEANU, E. 231.
pelerináj (călătorie la locuri sfinte) s. n., pl. pelerináje
pelerináj s. n., pl. pelerináje
PELERINÁJ s. (BIS.) (rar) peregrinaj, peregrinare. (~ la un loc considerat sfânt.)
PELERINÁJ s.n. 1. Călătorie făcută într-un loc considerat sfânt; hagialâc. 2. (Fig.) Călătorie lungă și grea, cu multe opriri. [Var. pelerinagiu s.n. / < fr. pèlerinage].
PELERINÁJ s. n. călătorie făcută la un loc sfânt; (p. ext.) vizită făcută în scop artistic sau istoric. (< fr. pèlerinage)
PELERINÁJ ~e n. 1) rel. Călătorie făcută de credincioși într-un loc considerat sfânt; hagealâc. 2) Călătorie în locuri renumite din punct de vedere religios, istoric sau cultural. 3) Trecere continuă. /<fr. pelerinage
pelerinaj n. 1. călătoria ce face un pelerin; 2. locul unde se duce.
*pelerináj n., pl. e (fr. pèlerinage). Călătorie făcută din pĭetate la locurĭ sfinte saŭ venerate: pelerinajele musulmanilor la Meca.
PELERINAJ s. (BIS.) (înv.) peregrinaj, peregrinare. (~ la un loc considerat sfînt.)
PELERINÁJ (< fr.) s. n. 1. Călătorie rituală presupunând existența unor locuri colectoare de forțe sau energii divine care pot fi mai ușor implorate aici decât în alte părți. Această idee contravine credinței în caracterul omniscient al divinității și este o moștenire a cultelor locale. P. cuprinde, în afara călătoriei, a locului sfânt și a rugăciunii, și o anumită asceză, ritualuri, cum ar fi spălarea sau băutul apei sfințite, atingerea unor relicve, luarea unor obiecte sfințite. Cel mai celebru p. este cel de la Mecca; pentru creștinii din Evul Mediu principala țintă erau Locurile Sfinte din Palestina; în prezent, în Europa, cele mai renumite locuri de p. sunt Aachen (Germania), Assisi (Italia), Canterbury (Marea Britanie), Częstochowa (Polonia), Fatima (Portugalia), Lourdes (Franța), Santiago de Compostela (Spania), Roma ș.a., iar în America: Guadelupe (Mexic) ș.a. Tradiția este specifică și Budismului, astfel că în India sunt cunoscute p. la Bodth Gayā (Bihar) și Varanesi (Uttar Pradesh). Locurile sfinte ale islamului sunt Mecca și Medina. În România, p. cele mai importante sunt la Iași (de Sf. Parascheva), București (de Sf. Dimitrie Basarabov) și în jud. Constanța la grota Sf. Andrei. ♦ P. ext. Vizitare a unui loc renumit din punct de vedere istoric, cultural etc. ♦ P. gener. Călătorie în locuri îndepărtate. 2. Trecere continuă, perindare.

pelerinaj dex

Intrare: pelerinaj
pelerinaj substantiv neutru