pedestru definitie

19 definiții pentru pedestru

PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj. 1. Care merge, care călătorește pe jos. Străinul se prăvăli spre cal și slugile lui pedestre îl aburcară in șa. SADOVEANU, O. VII 32. Aici iar pedestri trebui să trecem podul dacă vrem să scăpăm întregi, căci podelele joacă ca tușile clavirului. NEGRUZZI, S. I 194. ♦ (Adverbial) Tu pedestru (precum din canoane) Trebuie să mergi o, Spiridoane. BUDAI-DELEANU, Ț. 137. ♦ (Substantivat) Pieton. Pas cu pas, suflînd greu, pedeștrii treceau prin neaua măcinată. SADOVEANU, O. VI 123. De-abia înserase, ulițele erau însă pustii. Nici un pedestru nu era pe uliți, afară de fanaragiii care strigau regulat «raita». NEGRUZZI, S. I 15. ♦ (Rar) Care ajută la mersul pe jos, care ține de mersul pe jos; care se efectuează mergînd pe jos. Căci la un caz cumva de-ncurcătură, Nu văd nici uși deschise, nici ferestre Pe unde teafăr să purced afară, Utilizînd resursele-mi pedestre. TOPÎRCEANU, B. 96. În nici una din celelalte bătălii ale sale el nu se știe să fi făcut un atac pedestru în persoană. HASDEU, I. V. 237. 2. (Mil.; învechit și arhaizant, despre soldați, despre trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. V. infanterist. În capul mulțimii pedestre, care înălța în lumină sănețe și coase, urmau boierii cei în vîrstă. SADOVEANU, O. VII 130. ♦ (Substantivat, la pl. în forma pedestri) Pedestraș. Mihai. află că ardelenii erau treizeci și două de mii de pedestri, cinci mii de călăreți cu cincizeci și trei de tunuri. ISPIRESCU, M. V. 28. În genunchi cădeau pedeștrii, colo caii se răstoarnă, Cad săgețile în valuri care șuieră, se toarnă. EMINESCU, O. I 148. Iar pedestrul doborît în cumplita năpustire, Subt a calului izbire, A căzut și a pieriți. NEGRUZZI, S. II 82. – Pl. și: pedestri.
pedéstru1 (rar) adj. m., pl. pedéștri; f. pedéstră, pl. pedéstre
pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedéstru adj. m., s. m., pl. pedéștri; f. sg. pedéstră, pl. pedéstre
PEDÉSTRU adj. v. șchiop.
PEDÉSTRU s. v. infanterist, pieton, trecător.
Pedestru ≠ călăreț
PEDÉSTRU, -Ă adj. 1. care merge, călătorește pe jos. 2. (peior.) lipsit de inteligență, prost. ◊ (despre stil) fără valoare, simplu, prozaic. (< lat. pedester, -tris)
pedéstru (pedéstră), adj.1. Care merge pe jos. – 2. (Trans. de S. și V.) Schilod, invalid. – Mr. pedestru. Probabil direct din lat. pĕdestrem (Pușcariu 1295; Meyer, Alb. St., IV, 95; Candrea). În general e considerat un împrumut tîrziu (Tiktin; REW 6346) pentru că l-a conservat pe d și pentru că nu a diftongat f., *pedeastră (nu cunoaștem f. de la sensul 2). În ciuda acestor dificultăți, prezența în mr., sensul popular din Trans. și expresiile cum ar fi cărare de om pedestru (Doc. Munt. 1650), exclud ideea unui împrumut tîrziu, care ar fi trebuit să păstreze nuanța militară. Der. pedestri, vb. (a cere să descalece; refl., a descăleca); pedestraș, s. m. (drumeț, persoană care merge pe jos; soldat de infanterie); pedestrime, s. f. (infanterie).
PEDÉSTRU ~stră (~ștri, ~stre) și substantival 1) rar (despre persoane) Care merge pe jos. 2) (despre ostași) Care se deplasează și luptă pe jos. /<lat. pedester, ~tris
pedestru m. 1. cel ce merge pe jos: decât cu așa cal mai bine pedestru CR.; 2. infanterist. [Lat. PEDESTREM]. ║ a. un drumaș pedestru PANN.
pedéstru, -eástră și (azĭ) -éstră adj., pl. eștri (vechĭ estri), estre (lat. pedĕster, -ĕstris, probabil cuv. lit., deși vechĭ, cu d neprefăcut în z cum s’a prefăcut în zestre; vfr. poestre, nfr. piètre, păcătos, fără valoare. V. pieton. Cp. cu maĭestru). Care merge pe jos, nu călare, nicĭ nu zboară, nicĭ nu înoată: strutocamila nu zburătoare, ce pedeastră este (Cant.), soldat pedestru, trupă pedestră. Fig. Iron. Slab, ignorant, prost: elev pedestru. V. pedestraș.
pedestru adj. v. ȘCHIOP.
pedestru s. v. INFANTERIST. PIETON. TRECĂTOR.
pedéstru, pedeștri, s.m. – (sens arhaic) „I se spune unui om mnic, slab, năcăjit, comed’ie de om” (Mara); „Vai pedestru-i că n-are nici halube pă iel” (Giulești); „sărac afară din cale, năcăjit” (Berbești); „nu-i apt de lucru, un bitang, blegos, sărac din cauza lenei, beției sau destrăbălării” (ALRRM, 1969: 142). – Lat. pedester, -tris „care merge pe jos” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Candrea, cf. DER; Frățilă, DEX, MDA).
pedéstru, pedeștri, s.m. – „I se spune unui om mnic, slab, năcăjit – comed’ie de om” (Mara); „Vai pedestru-i că n-are nici halube pă iel” (Giulești); „sărac afară din cale, năcăjit” (Berbești); „nu-i apt de lucru, un bitang, blegos, sărac din cauza lenei, beției sau destrăbălării” (ALR 1969: 142). – Lat. pedester, -tris.
PEDESTRU, Ion, pîrgar în Bran (Cat Braș 371).

pedestru dex

Intrare: pedestru (adj.)
pedestru adjectiv
Intrare: Pedestru
Pedestru
Intrare: pedestru (s.m.)
pedestru substantiv masculin