pedestri definitie

27 definiții pentru pedestri

PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Înv.) A descăleca; a merge pe jos. – Din pedestru.
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.
PEDESTRÍ, pedestresc, vb. IV. Refl. (Învechit) A descăleca pentru a merge pe jos. În codru se pedestrește, pe cîmp încalecă iară: Astfel este rînduiala oștilor la noi în țară. HASDEU, R. V. 85. Pedestrindu-se moldovenii, pre obiceiul lor, a prins a săgeta pe... nemți. BĂLCESCU, O. I 125. ◊ Tranz. fact. [Ion-vodă] descalecă de pe cal, pedestrește pe cazaci, grupează gloata cu infanteria. HASDEU, I. V. 158. Înainte de a începe lupta, viteazul domn și-au pedestrit toată călărimea. ARHIVA R. I 109.
PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj. 1. Care merge, care călătorește pe jos. Străinul se prăvăli spre cal și slugile lui pedestre îl aburcară in șa. SADOVEANU, O. VII 32. Aici iar pedestri trebui să trecem podul dacă vrem să scăpăm întregi, căci podelele joacă ca tușile clavirului. NEGRUZZI, S. I 194. ♦ (Adverbial) Tu pedestru (precum din canoane) Trebuie să mergi o, Spiridoane. BUDAI-DELEANU, Ț. 137. ♦ (Substantivat) Pieton. Pas cu pas, suflînd greu, pedeștrii treceau prin neaua măcinată. SADOVEANU, O. VI 123. De-abia înserase, ulițele erau însă pustii. Nici un pedestru nu era pe uliți, afară de fanaragiii care strigau regulat «raita». NEGRUZZI, S. I 15. ♦ (Rar) Care ajută la mersul pe jos, care ține de mersul pe jos; care se efectuează mergînd pe jos. Căci la un caz cumva de-ncurcătură, Nu văd nici uși deschise, nici ferestre Pe unde teafăr să purced afară, Utilizînd resursele-mi pedestre. TOPÎRCEANU, B. 96. În nici una din celelalte bătălii ale sale el nu se știe să fi făcut un atac pedestru în persoană. HASDEU, I. V. 237. 2. (Mil.; învechit și arhaizant, despre soldați, despre trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. V. infanterist. În capul mulțimii pedestre, care înălța în lumină sănețe și coase, urmau boierii cei în vîrstă. SADOVEANU, O. VII 130. ♦ (Substantivat, la pl. în forma pedestri) Pedestraș. Mihai. află că ardelenii erau treizeci și două de mii de pedestri, cinci mii de călăreți cu cincizeci și trei de tunuri. ISPIRESCU, M. V. 28. În genunchi cădeau pedeștrii, colo caii se răstoarnă, Cad săgețile în valuri care șuieră, se toarnă. EMINESCU, O. I 148. Iar pedestrul doborît în cumplita năpustire, Subt a calului izbire, A căzut și a pieriți. NEGRUZZI, S. II 82. – Pl. și: pedestri.
!pedestrí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pedestréște, imperf. 3 sg. se pedestreá; conj. prez. 3 să se pedestreáscă
pedéstru1 (rar) adj. m., pl. pedéștri; f. pedéstră, pl. pedéstre
pedéstru2 (înv.) s. m., pl. pedéștri, art. pedéștrii
pedestrí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pedestrésc, imperf. 3 sg. pedestreá; conj. prez. 3 sg. și pl. pedestreáscă
pedéstru adj. m., s. m., pl. pedéștri; f. sg. pedéstră, pl. pedéstre
PEDESTRÍ vb. v. descăleca.
PEDÉSTRU adj. v. șchiop.
PEDÉSTRU s. v. infanterist, pieton, trecător.
Pedestru ≠ călăreț
PEDÉSTRU, -Ă adj. 1. care merge, călătorește pe jos. 2. (peior.) lipsit de inteligență, prost. ◊ (despre stil) fără valoare, simplu, prozaic. (< lat. pedester, -tris)
pedéstru (pedéstră), adj.1. Care merge pe jos. – 2. (Trans. de S. și V.) Schilod, invalid. – Mr. pedestru. Probabil direct din lat. pĕdestrem (Pușcariu 1295; Meyer, Alb. St., IV, 95; Candrea). În general e considerat un împrumut tîrziu (Tiktin; REW 6346) pentru că l-a conservat pe d și pentru că nu a diftongat f., *pedeastră (nu cunoaștem f. de la sensul 2). În ciuda acestor dificultăți, prezența în mr., sensul popular din Trans. și expresiile cum ar fi cărare de om pedestru (Doc. Munt. 1650), exclud ideea unui împrumut tîrziu, care ar fi trebuit să păstreze nuanța militară. Der. pedestri, vb. (a cere să descalece; refl., a descăleca); pedestraș, s. m. (drumeț, persoană care merge pe jos; soldat de infanterie); pedestrime, s. f. (infanterie).
PEDÉSTRU ~stră (~ștri, ~stre) și substantival 1) rar (despre persoane) Care merge pe jos. 2) (despre ostași) Care se deplasează și luptă pe jos. /<lat. pedester, ~tris
pedestrí, pedestrésc, vb. IV refl. (înv.) 1. a descăleca; a merge pe jos. 2. a face, a sili să descalece, să rămână pe jos.
pedestru m. 1. cel ce merge pe jos: decât cu așa cal mai bine pedestru CR.; 2. infanterist. [Lat. PEDESTREM]. ║ a. un drumaș pedestru PANN.
pedestrésc v. tr. (d. pedestru). Vechĭ. Daŭ jos de pe cal orĭ din car, fac să meargă pe jos. V. refl. Mă fac pedestru, descalec saŭ mă daŭ jos din car: Moldoveniĭ, pedestrindu-se, le-aŭ săgetat caiĭ (Ur. 1, 140).
pedéstru, -eástră și (azĭ) -éstră adj., pl. eștri (vechĭ estri), estre (lat. pedĕster, -ĕstris, probabil cuv. lit., deși vechĭ, cu d neprefăcut în z cum s’a prefăcut în zestre; vfr. poestre, nfr. piètre, păcătos, fără valoare. V. pieton. Cp. cu maĭestru). Care merge pe jos, nu călare, nicĭ nu zboară, nicĭ nu înoată: strutocamila nu zburătoare, ce pedeastră este (Cant.), soldat pedestru, trupă pedestră. Fig. Iron. Slab, ignorant, prost: elev pedestru. V. pedestraș.
pedestri vb. v. DESCĂLECA.
pedestru adj. v. ȘCHIOP.
pedestru s. v. INFANTERIST. PIETON. TRECĂTOR.
pedéstru, pedeștri, s.m. – (sens arhaic) „I se spune unui om mnic, slab, năcăjit, comed’ie de om” (Mara); „Vai pedestru-i că n-are nici halube pă iel” (Giulești); „sărac afară din cale, năcăjit” (Berbești); „nu-i apt de lucru, un bitang, blegos, sărac din cauza lenei, beției sau destrăbălării” (ALRRM, 1969: 142). – Lat. pedester, -tris „care merge pe jos” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Candrea, cf. DER; Frățilă, DEX, MDA).
pedéstru, pedeștri, s.m. – „I se spune unui om mnic, slab, năcăjit – comed’ie de om” (Mara); „Vai pedestru-i că n-are nici halube pă iel” (Giulești); „sărac afară din cale, năcăjit” (Berbești); „nu-i apt de lucru, un bitang, blegos, sărac din cauza lenei, beției sau destrăbălării” (ALR 1969: 142). – Lat. pedester, -tris.

pedestri dex

Intrare: pedestri
pedestri verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: pedestru (adj.)
pedestru adjectiv
Intrare: pedestru (s.m.)
pedestru substantiv masculin