pedagogie definitie

13 definiții pentru pedagogie

PEDAGOGÍE, pedagogii, s. f. Știința și arta educației. ♦ (Eliptic; fam.) Facultate care pregătește specialiști în știința definită mai sus. ♦ Metodă pedagogică – Din lat. paedagogia, fr. pédagogie.
PEDAGOGÍE, pedagogii, s. f. Știință care se ocupă cu metodele de educație și de instruire a oamenilor (în special a tinerei generații). ♦ (Eliptic; fam.) Facultate care pregătește specialiști în știința definită mai sus. ♦ Metodă pedagogică – Din lat. paedagogia, fr. pédagogie.
PEDAGOGÍE, pedagogii, s. f. Știința care se ocupă cu metodele de educație și de instrucție a tineretului. Curs de pedagogie. Profesor de pedagogie. ◊ Facultate de pedagogie = facultate care pregătește profesori specialiști în pedagogie. ♦ Metodă pedagogică. La desele supărări, ce se vor fi ivit din pricina firii violente a lui Eminovici și a pedagogiei sale sumare, s-a adăugat moartea unora din copii. CĂLINESCU, E. 30.
pedagogíe s. f., art. pedagogía, g.-d. art. pedagogíei; pl. pedagogíi, art. pedagogíile
pedagogíe s. f., art. pedagogía, g.-d. art. pedagogíei; pl. pedagogíi, art. pedagogíile
PEDAGOGÍE s.f. Știință care studiază metodele de educație și de instruire a oamenilor (a tineretului în special). ♦ Manual, tratat care are ca obiect această știință. [Gen. -iei. / cf. fr. pédagogie, lat. pedagogia, gr. paidagogia < pais, paidos – copil, agoge – conducere].
PEDAGOGÍE s. f. știința și arta educației. ♦ ~ socială = ramură a pedagogiei care studiază determinismul social al fenomenelor educaționale, concepute ca procese de formare a omului în, prin și pentru societate. (< fr. pédagogie, lat. paedagogia)
PEDAGOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul metodelor de instruire și de educare a tinerei generații. [G.-D. pedagogiei] /<lat. paedagogia, fr. pédagogie
pedagogie f. 1. educațiunea copiilor; 2. arta de a instrui.
*pedagogíe f. (vgr. paidagogía). Arta de a educa și de a instrui copiiĭ. Carte care tratează despre această artă. V. pedologie. – Părintele pedagogiiĭ e Elvețianu Pestalozzĭ († 1827). Astăzĭ, ceĭ maĭ marĭ pedagogĭ se consideră că-s Germaniĭ. În România veche, pedagogia a fost introdusă de Transilvănenĭ, ale căror exagerărĭ au atras ironia luĭ Carageali. Și azĭ mulțĭ mediocri bat apa’n piŭă cu pedagogia.
PEDAGOGÍE (< fr.; {s} gr. pais, paidos „copil” + agoge „conducere”) s. f. Știința și arta educației. Conține principiile și metodele de formare a personalității și de dezvoltare a lor în conformitate cu idealuri etice și culturale ale epocii istorice în care sunt aplicate. Grecia antică a elaborat idealul unui echilibru perfect între fizic și moral. Romanii au insistat asupra austerității și respectării valorilor morale și religioase tradiționale în cadrul familiei. Creștinismul considera preponderent scopul religios în raport cu interesele cotidiene. Renașterea s-a întors la idealul clasic al formării omului complet. Reforma a afirmat necesitatea libertății conștiinței religioase. P. modernă s-a bazat pe principiul că educația trebuie să se conformeze procesului de autoformare a subiectului în strânsă legătură cu legile firești ale naturii; a exaltat idealurile patriotice. În sec. 17-19, Comenius, J.J. Rousseau, J.H. Pestalozzi, J.F. Herbart ș.a. au contribuit la fundamentarea p. moderne și a didacticii ca disciplină de sine stătătoare. În România, principalii promotori ai p. moderne au fost S. Haret, G.G. Antonescu, Șt. Bârsănescu ș.a. Secolul 20 a consacrat necesitatea îmbinării în educație a idealismului cu pragmatismul în forme instituționalizate (grădinițe, școli de toate profilurile, universități ș.a.). Numeroși pedagogi au insistat pentru cuprinderea în instituțiile educaționale și a subiecților care au un handicap oarecare. ◊ P. cibernetică = disciplină pedagogică modernă care studiază principiile și legile modelului educativ cu metode cibernetice. ◊ P. socială = orientare în pedagogia contemporană (P. Natorp, P. Barth ș.a.), care consideră educația un proces de formare conștientă a omului în, prin și pentru societate; sin. sociologia educației. ◊ P. comparată = disciplină care se ocupă de studiul comparativ al sistemelor naționale de educație și învățământ. ◊ P. specială = ramură a pedagogiei care se ocupă de studiul psihopedagogic și cu instruirea deficienților senzoriali, intelectuali etc. Principalele ei subdiviziuni sunt: tiflopedagogia, surdopedagogia, oligofrenopedagogia și logopedia.
REVISTA DE PEDAGOGIE, publicație lunară, organ al Institutului de Științe Pedagogice. Apare la București (din 1952).
PED-, v. PEDO-1.~agogie (v. -agogie), s. f., știință care studiază metodele de educație și de instruire a tineretului; ~erastie (v. -erastie), s. f., perversiune sexuală constînd în atracție homosexuală pentru băieți; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., disciplină medicală care studiază bolile copilului; sin. medicină infantilă; ~iatru (v. -iatru), adj., s. m. și f., (medic) specialist în pediatrie.

pedagogie dex

Intrare: pedagogie
pedagogie substantiv feminin