pecete definitie

21 definiții pentru pecete

PECÉTE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau se leagă de un document, de un pachet etc.) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc.; sigiliu. Expr. închis (sau ferecat) cu șapte peceți = imposibil de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; spec. stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s. f.] – Din sl. pečatĭ.
PECÉTIE s. f. v. pecete.
PECÉTE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau care se leagă de un document, de un pachet) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ◊ Expr. Închis (sau ferecat) cu șapte peceți = cu neputință de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; (p. spec.) stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s. f.] – Din sl. pečatĭ.
PECÉTIE s. f. v. pecete.
PECÉTE, peceți, s. f. 1. Placă, în general de metal, cu mîner (sau uneori montată pe un inel), pe a cărei față liberă e gravată o monogramă, o emblemă, o efigie etc. și care, aplicată cu ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și integritate; sigiliu, ștampilă. Jder și-a repezit cu degetele o pală de păr pe după urechea dreaptă și a apucat cu stînga cartea domnească. I-a cunoscut pecetea. SADOVEANU, F. J. 519. Punea d. Nae pecetea pe o bucată de hîrtie ori de mucava și pe urmă la fiecare răzătură trăgeam cu cerneală o dungă. CARAGIALE, O. I 183. După ce-a scris logofătul, domnul iscăli și muhurdarul puse pecetea. NEGRUZZI, S. I 306. ◊ Fig. Ne e foame de frumuseți, De cele limpezi, adevărate, Fără lăcate, fără peceți, Luate din viață și iarăși date înapoi împlinite. DEȘLIU, G. 9. 2. Semn imprimat (cu tuș sau cu ceară roșie) prin aplicarea unei peceți (1). Nastasia a rupt cu înfrigurare pecețile. S-a făcut întîi palidă cetind... Mitrea o încredința că în scurt timp vine. SADOVEANU, M. C. 194. Se-nchină și respectuos prezintă un plic mare galben cu cinci peceți mari pe el. VLAHUȚĂ, O. A. I 211. Căpitanul luă cartea, îi rupse pecetea, o deschise și citi. ISPIRESCU, L. 143. ◊ Expr. Închis (sau ferecat) cu șapte peceți = cu neputință de aflat, de neînțeles, de nepătruns; de neatins, interzis. Taină ferecată cu șapte peceți. C. PETRESCU, R. DR. 33. 3. Fig. (Învechit) Rezoluție, aprobare în scris întărită cu o pecete (1). Moghilă, să-mi aduci pricinile ce-a judecat Bogdan și-au rămas fără pecetea domnească. DELAVRANCEA, A. 54. 4. Fig. Semn caracteristic distinctiv, trăsătură specifică (a unei persoane, a unui lucru, a unei epoci etc.); urmă, întipărire. Sufletul generației care a înfăptuit Marea Revoluție a fost frămîntat îndelung de cărțile lui Gorki și a purtat pecetea nobilă și de neșters a operei sale. BOGZA, M. S. 92. Subiectele ce va alege [scriitorul], felul cum le va lucra vor purta pecetea mijlocului social ce înconjoară pe artist. GHEREA, ST. CR. II 70. De aice începe un șir de domni răi... oameni de acei însemnați cu pecetea păcatului, pentru a fi călăii popoarelor. NEGRUZZI, S. I 274.- Variantă: pecétie, pecetii (DELAVRANCEA, A. 141, CARAGIALE, O. I 183), s. f.
PECÉTIE s. f. v. pecete.
pecéte s. f., g.-d. art. pecéții; pl. pecéți
!pecétea-lui-Sólomon (plantă) s. f. art., g.-d. art. pecéții-lui-Sólomon
pecéte s. f., art. pecétea, g.-d. art. pecéții; pl. pecéți
pecétea-lui-Sólomon (bot.) s. f.
PECÉTE s. v. ștampilă.
PECÉTE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristică, emblemă, însușire, notă, particularitate, proprietate, semn, simbol, specific, stigmat, trăsătură.
PECETEA-LUI-SÓLOMON s. v. coada-cocoșului.
pecétie (pecétii), s. f.1. Ștampilă, sigiliu, timbru. – 2. (Înv.) Hîrtie ștampilată. – Var. pecete, (Mold.) peceată. Sl. pečatĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 250), cf. sb. pečat, mag. pecset. Sec. XVI. – Der. pecelnic, s. m. (înv., păstrător al peceților statului, cancelar); pecetar, s. m. (înv., păstrător al peceților); pecetlui, vb. (a ștampila), din sl. pečatĭlĕti; pecetluitură, s. f. (hîrtie cu pecete); pecetluit, s. n. (hîrtie cu pecete), sec. XVII, înv.; pecetnic, s. n. (înv., ștampilă).
PECÉTE ~ți f. 1) Obiect constând dintr-o placă cu mâner, pe care sunt gravate în relief embleme și inscripții și care se aplică pe documente (spre a le autentifica); ștampilă. 2) Semn imprimat cu un astfel de obiect. ◊ Închis (sau ferecat) cu șapte ~ți imposibil de aflat; de nepătruns. 3) fig. Trăsătură specifică, particulară; semn distinctiv; amprentă; marcă. [G.-D. peceții] /<sl. pețati
pecete f. 1. placă de metal în care sunt săpate embleme, ce se reproduc apoi în ceară roșie spre a da un caracter de autenticitate scrisorilor, diplomelor, actelor publice: pecetea Statului; peceți, od. un fel de dare ce a fost desființată prin Reforma lui Const. Mavrocordat (v. pecetluitură); 2. urma peceții; 3. fig. semn caracteristic, caracter distinctiv: pecetea geniului, pecetea unei epoce. [Slav. PEČATĬ].
peceátă (Mold. sud) f., pl. ețĭ, -éte (vestu țăriĭ și nord), pl. tot ețĭ, și -étie (vest), pl. etiĭ (vsl. rus. pečátĭ, sigil; bg. sîrb. pečat, rudă cu rom. pecĭ și pecie; ung. pecsét, germ. petschaft). Sigil (unealtă de întipărit litere pe ceară). Pun pecetea, o aplic. Pun pecețĭ, aplic în maĭ multe locurĭ ceara și apoĭ sigilu. Rup pecețile, înlătur pecețile, deschid ceĭa ce era închis pin ele. Fig. Caracter distinctiv: pecetea geniuluĭ. Vechĭ. Hîrtie tipărită pin care se arata cît bir aveaĭ de plătit (numită și pecét n., pl. urĭ).
pecete s. v. ATRIBUT. CALITATE. CARACTER. CARACTERISTICĂ. EMBLEMĂ. ÎNSUȘIRE. NOTĂ. PARTICULARITATE. PROPRIETATE. SEMN. SIMBOL. SPECIFIC. STIGMAT. TRĂSĂTURĂ.
PECETE s. sigiliu, ștampilă, (înv. și reg.) pecetlar, (reg.) biag, ștempel, țil, (înv.) muhur, pecetnic, peciu. (A aplica ~ pe un act.)
pecetea-lui-Solomon s. v. COADA-COCOȘULUI.
POLYGONATUM (Adans.) Mill., COADA COCOȘULUI, PECETEA LUI SOLOMON, fam. Liliaceae. Gen originar din emisfera nordică, cca 30-35 specii, erbacee, cu rizom tîrîtor, cărnos. Tulpină simplă, frunze numeroase dispuse de-a lungul tulpinii, alterne, opuse sau în verticil, ovate, lanceolate, liniare, eliptice. Flori albe, campanulat- alungite, dispuse cîte una sau mai multe în axa frunzelor caulinare, pendente. Perigon tubulos cu 6 lacinii scurte, 6 stamine ce nu ies din floare, ovar cu 3 loji, stil filamentos sau cilindric cu stigmat mic. Fruct, bacă cu puține semințe.

pecete dex

Intrare: pecete
pecete substantiv feminin
pecetie
Intrare: pecetea-lui-Solomon
pecetea-lui-Solomon (numai) singular substantiv feminin articulat