peșchiș definitie

17 definiții pentru peșchiș

PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii Țărilor Române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii Țărilor Române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchíș s. n.] – Din tc. peșkeș.
PEȘCHÍȘ s. n. v. peșcheș.
PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natură, pe care domnii țărilor române îl ofereau Porții Otomane (împreună cu haraciul); p. ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii țărilor române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peșchíș s. n.] – Din tc. peșkeș.
PEȘCHÍȘ s. n. v. peșcheș.
PEȘCHÉȘ, peșcheșuri, s. n. (Învechit) 1. Tribut (în bani sau în natură) pe care-l plăteau țările rbmînești turcilor; haraci. Se duc dăbilarii și adună de la oameni, cu îngăduința lui vodă, peșcheșuri sultanatului. SADOVEANU, N. P. 138. Turcii vin grămadă, claie, Capul tău să mi ți-l taie Și să-l ducă pe tipsie De peșcheș la-mpărăție. ALECSANDRI, P. P. 125. 2. Plocon, dar, cadou. Sub regele Carol țara a fost dată peșcheș Germaniei. COCEA, P. 26. Ce? sînt eu măcar potropop ca să mă înădușe gîștile, curcanii și fel de fel de peșcheșuri. HOGAȘ, H. 33. Adus-ai vrun peșcheș? – Ba nu... n-am știut că-i plac peșcheșurile. ALECSANDRI, T. I 212. – Variantă: peșchíș (CREANGĂ, P. 46) s. n.
PEȘCHÍȘ s. n. v. peșcheș.
peșchéș (înv., pop., fam.) s. n., pl. peșchéșuri
peșchéș s. n., pl. peșchéșuri
PEȘCHÉȘ s. v. atenție, cadou, dar, haraci, surpriză, tribut.
peșchéș (peșchéșuri), s. n.1. Plocon, dar, cadou. – 2. Tribut datorat sultanului în chip de dar. – Mr. piskeșe, megl. pișcheș. Tc. (per.) peșkeș (Șeineanu, II, 292; Loebel 76; Roesler 601; Lokotsch 1663), cf. ngr. πεσϰέσι, alb. peškeš, bg., sb. piškeš.
PEȘCHÉȘ ~uri n. ist. 1) Dar în bani sau în natură oferit de domnitor Porții Otomane. 2) fam. Obiect dăruit cu o anumită ocazie; dar; cadou. /<turc. peșkeș
peșcheș n. 1. dar către Poartă (V. haraciu); 2. dar în genere: să ducă capul pe tipsie peșcheș la Împărăție POP. 3. plocon: era să aducă peșcheș 40 de căpățâni de zahăr AL.; 4. (ironic) prezent: polițaiul dase revoltanții peșcheș procurorului AL. [Turc. PEŠKEŠ].
peșchéș n., pl. urĭ și e (turc. peșkeș, -kiș, peșcheș, d. pers. piškeš, care ĭa în ainte; ngr. peskési, alb. sîrb. bg. peškeš). Vechĭ. Dar, cadoŭ, plocon, maĭ ales vorbind de cel oferit ca omagiŭ Turcilor de Țara Românească și Moldova (V. haracĭ). Baĭramlîc. Cadoŭ unuĭ superior saŭ unuĭ egal (V. bacșiș). Azĭ. Iron. Plocon: un tîlhar legat trimes peșcheș polițiiĭ.
peșcheș s. v. ATENȚIE. CADOU. DAR. HARACI. SURPRIZĂ. TRIBUT.
a da (pe cineva) peșcheș expr. a preda (pe cineva) prins; a preda (pe cineva) dușmanului.
a duce peșcheș expr. v. a da mită.
peșcheș, peșcheșuri s. n. (pop.) 1. plocon, dar, cadou. 2. mită.

peșchiș dex

Intrare: peșcheș
peșcheș substantiv neutru
peșchiș