Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru pazvant

PAZVÁNT, pazvanți, s. m. (Înv.) Pazvangiu. – Din n. pr. Pazvant[oglu].
PAZVÁNT, pazvanți, s. m. (Înv.) Pazvangiu. – Din n. pr. Pazvant[oglu].
PAZVÁNT, pazvanți, s. m. (Învechit) Pazvantliu. Nu sîntem oare în primejdie ca vreo cîteva sute de pazvanți să ne facă iarăși a apuca drumul pribegiei? BĂELCESCU, O. I 39.
pazvánt (înv.) s. m., pl. pazvánți
pazvánt s. m., pl. pazvánți
PAZVÁNT s. v. pazvangiu.
pazvánt2, pazvánte, s.n. (înv. și reg.) 1. brățară groasă. 2. piedică (pentru cai).
Pazvanți m. pl. Pazvangii: câteva sute de Pazvanți BĂLC.
pazvangíŭ și -antlî́ŭ m. (d. Pazvántoglu și -óglu [„fiŭ de pazvan”, fiind-că bunicul luĭ fusese păzitoru orașuluĭ Sofia], un German turcit care ajunsese pașă la Vidin și s’a răsculat contra sultanuluĭ devastînd amîndoŭă malurile Dunăriĭ de la 1797-1808. Numele luĭ, prescurtat în Pazvant și Pazvante, ajunsese sinonim cu „jăfuitor, hoțoman”. Azĭ, a fi din timpu luĭ Pazvante, înseamnă „a fi ridicul pin vechime”: o haĭnă din timpu luĭ Pazvante). Vechĭ. Soldat din oastea lui Pazvantoglu, cabadaiŭ. Fig. Jăfuitor, hoțoman. V. cîrjaliŭ, manaf, pașoptist.
pazvant s. v. PAZVANGIU.

Pazvant dex online | sinonim

Pazvant definitie

Intrare: pazvant
pazvant substantiv masculin