Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 926793:

PÁUCĂ, pauce, s. f. (Germanism învechit) Tobă (în formă de ceaun) cu o singură suprafață de percuție și care este acordată; tîmpină. Începură a suna din tobe, din pauce, din trîmbițe și din surle. ODOBESCU, S. I 72. – Pronunțat: pau-că.

Paucă dex online | sinonim

Paucă definitie