paucă definitie

11 definiții pentru paucă

PÁUCĂ, pauce, s. f. (Înv. și reg.) Instrument muzical de percuție; timpan. – Din germ. Pauke.
PÁUCĂ, pauce, s. f. (Înv. și reg.) Instrument muzical de percuție; timpan. – Din germ. Pauke.
PÁUCĂ, pauce, s. f. (Germanism învechit) Tobă (în formă de ceaun) cu o singură suprafață de percuție și care este acordată; tîmpină. Începură a suna din tobe, din pauce, din trîmbițe și din surle. ODOBESCU, S. I 72. – Pronunțat: pau-că.
páucă (înv., reg.) (pau-) s. f., g.-d. art. páucei; pl. páuce
páucă s. f. (sil. pau-), g.-d. art. páucei; pl. páuce
PÁUCĂ s. v. timpan.
páucă (páuce), s. f. – Tîmpină, tobă. Germ. Pauke (Tiktin). Pare să fie dubletul lui peucă, s. f. (Mold., fluier), cf. Scriban.
páucă, páuce, s.f. (înv. și reg.) 1. instrument muzical de percuție; timpan. 2. fluier făcut din creangă de salcie de copii.
paucă f. tâmpină: începură a suna din pauce, din trâmbițe și din surle OD. [Nemț. PAUKE].
páucă f., pl. e (germ. pauke, d. lat. búccina, bucĭum. V. peucă). Vechĭ. Timpină, tarabană.
paucă s. v. TIMPAN.

paucă dex

Intrare: paucă
paucă substantiv feminin
  • silabisire: pau-