patrimoniu definitie

12 definiții pentru patrimoniu

PATRIMÓNIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare economică, precum și a bunurilor materiale la care se referă aceste drepturi, care aparțin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun moștenit prin lege de la părinți (sau de la rude); avere părintească. ◊ Separație de patrimoniu = separare legală a bunurilor personale ale cuiva de bunurile moștenite sau a averii soțului de zestrea soției. 2. Totalitatea bunurilor care aparțin colectivității și sunt administrate de către organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care aparțin întregului popor (fiind transmise de la strămoși); moștenire culturală; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care aparțin omenirii întregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine.
PATRIMÓNIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare economică, precum și a bunurilor materiale la care se referă aceste drepturi, care aparțin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun moștenit prin lege de la părinți (sau de la rude); avere părintească. ◊ Separație de patrimoniu = separare legală a bunurilor personale ale cuiva de bunurile moștenite sau a averii soțului de zestrea soției. 2. Totalitatea bunurilor care aparțin colectivității și sunt administrate de către organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care aparțin întregului popor (fiind transmise de la strămoși); moștenire culturală; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care aparțin omenirii întregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine.
PATRIMÓNIU, patrimonii, s. n. Bun moștenit prin lege de la părinți, posesiune ereditară, avere părintească. ◊ Separație de patrimoniu = detașarea bunurilor personale ale cuiva de cele moștenite, sau a bunurilor Boțului de zestrea soției. în cursul anului 1868 au intrat în tribunal...7 separațiuni de patrimoniu. I. IONESCU, P. 190. ♦ (Determinat uneori prin «public») Totalitatea bunurilor care aparțin colectivității, întregului popor și sînt administrate de către organele statului; bun public. Patrimoniul instituției de învățămînt superior, clădiri, utilaj, inventar etc. constituie proprietate de stat. COL. HOT. DISP. 1195. ◊ Fig. Literatura sovietică ajunge la realizările destinate să biruiască timpul, așezîndu-se în patrimoniul artei universale. SADOVEANU, E. 196. ♦ (Jur.) Totalitatea drepturilor și obligațiilor unei persoane fizice sau juridice, care pot fi evaluate în bani.
patrimóniu [niu pron. niu] (pa-tri-) s. n., art. patrimóniul; pl. patrimónii, art. patrimóniile (-ni-i-)
patrimóniu s. n. (sil. -tri-) [-niu pron. -niu], art. patrimóniul; pl. patrimónii, art. patrimóniile (sil. -ni-i-)
PATRIMÓNIU s. 1. v. moștenire. 2. (JUR.) (înv.) baștină. 3. (JUR.) bun public.
PATRIMÓNIU s.n. Bunuri moștenite prin lege de la părinți; bunuri de familie. ♦ Bunurile, veniturile care aparțin unei persoane, unei colectivități, unui stat etc.; bun public. [Pron. -niu. / < lat. patrimonium, cf. fr. patrimoine, it. patrimonio].
PATRIMÓNIU s. n. 1. totalitatea drepturilor și a obligațiilor evaluabile în bani și a bunurilor materiale la care se referă acestea, care aparțin unei persoane fizice sau juridice. 2. bunuri moștenite prin lege de la părinți. ◊ totalitatea bunurilor care aparțin unei colectivități, unui stat etc.; bun public. ◊ bunuri spirituale care aparțin unui popor sau omenirii întregi. (< lat. patrimonium, fr. patrimoine, it. patrimonio)
PATRIMÓNIU ~i n. 1) Bun material moștenit de la părinți; posesiune ereditară. 2) Totalitate de bunuri (materiale sau spirituale) care aparține unei colectivități; bun public. /<lat. patrimonium, fr. patrimoine
patrimoniu n. 1. averea provenită dela părinți: separațiune de patrimoniu; 2. fig. ceeace aparține natural cuiva: devotamentul e patrimoniul sufletelor alese.
*patrimóniŭ n. (lat. patrimonium). Averea provenită de la tată saŭ de la mamă. Fig. Ceĭa ce posezĭ în natură saŭ din ordinea lucrurilor, apanagiŭ: vitejia, știința e patrimoniu acesteĭ familiĭ.
PATRIMONIU s. 1. (JUR.) moștenire, succesiune, (înv. și pop.) moșie, (înv. și reg.) miraz, moștină, rămășiță, (înv.) clironomie, dostoianie, moșnenie, moștenie, nemestnicie, rămas. 2. (JUR.) (înv.) baștină. 3. bun public.

patrimoniu dex

Intrare: patrimoniu
patrimoniu substantiv neutru
  • silabisire: -tri-
  • pronunție: -niu pr. -nĭu