pasport definitie

22 definiții pentru pasport

PASPÓRT s. n. v. pașaport.
PAȘAPÓRT, pașapoarte, s. n. Document oficial care dă cetățenilor unui stat dreptul de a se deplasa în altă țară, servindu-le acolo ca act de identitate; pas2, pașuș. ◊ Expr. (Fam.) A da (cuiva) pașaportul = a alunga, a expedia (pe cineva); p. ext. a da (pe cineva) afară din serviciu. ♦ Dosar care cuprinde toate actele necesare editării unei cărți; dosar de carte. [Var.: (înv.) pașpórt, paspórt s. n.] – Din it. paseporto, fr. passeport, rus. pasport.
PAȘPÓRT s. n. v. pașaport.
PASPÓRT s. n. v. pașaport.
PAȘAPÓRT, pașapoarte, s. n. Document oficial care dă cetățenilor unui stat dreptul de a se deplasa în altă țară, servindu-le acolo ca act de identitate; pas2, pașuș. ◊ Expr. (Fam.) A da (cuiva) pașaportul = a alunga, a expedia (pe cineva); p. ext. a da (pe cineva) afară din serviciu. ♦ Dosar care cuprinde toate actele necesare editării unei cărți; dosar de carte. [Var.: (înv.) pașpórt, paspórt s. n.] – Din it. paseporto, fr. passeport, rus. pasport.
PAȘPÓRT s. n. v. pașaport.
PASPÓRT s. n. v. pașaport.
PAȘAPÓRT, pașapoarte, s. n. Document oficial care dă dreptul cetățenilor de a pleca în altă țară, servindu-le acolo ca legitimație. Chestiunea pașaportului era ceva mai grea. GALACTION, O. I 145. L-a cercetat cum cercetează vameșii pașapoartele pasagerilor. C. PETRESCU, Î. II 67. Flagelul... înșală străjerii granițelor și n-are nevoie de pașaport ca să treacă prin toate vămile. ANGHEL, PR. 108. Șezurăm pe acest vas trei zile, fiindcă unii din noi nu aveau pașapoarte. BOLINTINEANU, O. 264. ◊ Expr. (Familiar) A da (cuiva) pașaportul = a îndepărta, a alunga, a expedia (pe cineva). – Variante: (învechit) pasapórt (KOGĂLNICEANU, S. 189), paspórt, pasporturi (NEGRUZZI, S. I 61, KOGĂLNICEANU, S. 3), pașpórt, pașporturi (CONTEMPORANUL, III 575, ODOBESCU, S. I 268, ALECSANDRI, T. 536), s. n.
PAȘPÓRT s. n. v. pașaport.
PASPÓRT s. n. v. pașaport.
PAȘPÓRT s. n. v. pașaport.
pașapórt s. n., pl. pașapoárte
pașapórt s. n., pl. pașapoárte
PAȘAPÓRT s. (înv. și reg.) pas, pașuș, (înv.) răvaș, teșcherea.
PAȘAPÓRT s. n. document (carnet) care servește drept legitimație cetățeanului unui stat în străinătate. ♦ (fam.) a da ~ ul (cuiva) = a se debarasa de cineva. (< it. passaporto, fr. passeport, rus. pașport)
PAȘAPÓRT ~oárte n. 1) Document eliberat unei persoane pentru a pleca în străinătate, servindu-i acolo drept legitimație. 2) fam. Document care însoțește un obiect de tehnică, în care se indică data vânzării, punându-se ștampila magazinului. 3) Dosar care cuprinde actele necesare pentru editarea unei cărți. /<it. passaporto, fr. passeport, rus. pasport
pașaport n. permisiune dată de o autoritate pentru libera circulațiune a persoanei ce o posedă; fam. a da cuiva pașaport, a-l concedia (= fr. passe-port).
paspórt, V. pașaport.
pașapórt și (vechĭ) pașp- și pasport n., pl. oarte (rus. pášport și pásport, d. fr. passeport, d. passer, a trece, și port, trecere, sosire; it. passaporto). Act emis de o autoritate publică (prefectura polițiiĭ) pin care se permite posesoruluĭ să călătorească în străinătate și pin care se poate invoca protecțiunea consulatuluĭ respectiv saŭ a autorităților străine. Pop. Bilet de identitate și de liberă circulațiune în țară (V. petrecere). Fig. Fam. A da cuĭva pașaport, a-ĭ da răvaș de drum, a-ĭ da papuciĭ, a-l trimete la plimbare, a-l congedia, a-l alunga. – În Trans. pasúș și păsúș (ung. paszus).
pașpórt, V. pașaport.
PAȘAPORT s. (înv. și reg.) pas, pașuș, (înv.) răvaș, teșcherea.
a da pașaportul expr. 1. v. a da papucii. 2. a concedia.

pasport dex

Intrare: pașaport
pașaport substantiv neutru
pasport pl. -oarte
pașport pl. -oarte
Intrare: pasport (pl. -uri)
pasport pl. -uri
Intrare: pașport (pl. -uri)
pașport pl. -uri