pasă definitie

3 intrări

56 definiții pentru pasă

PASÁ, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trimite mingea unui coechipier. 2. (Fam.) A da sau a ceda cuiva ceva; a face să ajungă sau să treacă în mâna altuia, a transmite altuia. 3. A trece prin sită fructe sau legume; a zdrobi, a mărunți. – Din fr. passer.
PÁSĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii către un coechipier. 2. Fiecare dintre mișcările făcute cu mâna de cel care hipnotizează pe cineva. 3. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de cărți. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) pasă bună (sau proastă) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de cărți; a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva. 4. (Nav.) Fâșie de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care îl fasonează. – Din fr. passe, engl. pass.[1]
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.
PĂSÁ2, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. și fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăznește de..., caută de... – Lat. *passare.
PASÁ, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trimite mingea unui coechipier. 2. (Fam.) A da sau a ceda cuiva ceva; a face să ajungă sau să treacă în mâna altuia, a transmite altuia. 3. A trece prin sită fructe sau legume; a zdrobi, a mărunți. – Din fr. passer.
PÁSĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii către un coechipier. 2. Fiecare dintre mișcările făcute cu mâna de cel care hipnotizează pe cineva. 3. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de cărți. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) pasă bună (sau proastă) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de cărți; a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva. 4. (Mar.) Fâșie de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care îl fasonează. – Din fr. passe, engl. pass.
PĂSÁ2, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. și fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăznește de..., caută de... – Lat. *passare.
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.
PASÁ, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trece mingea unui coechipier. 2. (Franțuzism) A da sau a ceda (cuiva) un lucru; a face să ajungă sau să treacă în mîna altuia. Poți să-mi pasezi și mie o hîrtie de o sută, pînă iau chenzina de la teatru? C. PETRESCU, C. V. 55.
PÁSĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmiterea mingii către un coechipier. 2. Tur la un joc de cărți. Am urmărit pasa în gînd. DELAVRANCEA, S. 142. ◊ Expr. A fi în (sau a avea) pasă bună (sau proastă) = a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceea ce întreprinde într-o anumită perioadă. Am avut o pasă bună, cîștigam destul de mult. VLAHUȚĂ, la CADE.
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Cu dativul, mai ales în construcții negative sau interogative retorice) A simți o neliniște, grijă, supărare; a se îngrijora; a avea grijă de... Din codru rupi o rămurea, Ce-i pasă codrului de ea? COȘBUC, R. I 153. De astăzi dar tu fă ce vrei, De astăzi nu-mi mai pasă Că cea mai dulce-ntre femei Mă lasă. EMINESCU, O. I 187. Nici mie nu-mi pasă de-ți pasă sau de nu-ți pasă.I ALECSANDRI, T. I 93. Și tu bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? – Mîndră, de nu ți-ar păsa, Acum nu m-ai întreba! JARNÍK-BÎRSEANU, 229. 2. A-i cădea, a-i atîrna (cuiva) greu. Cam pe urma tuturor, Vine Jița. smedioară: Pasă-i capul de parale, Urechiuși De cerceluși Și gîtul de mărgeluși. TEODORESCU, P. P. 54. – Formă gramaticală: prez. conj. să-mi pese (RETEGANUL, P. II 9, ISPIRESCU, L. 34).
PĂSÁ2, pers. 3 pasă, vb. I. Intranz. 1. (Învechit) A merge, a se duce. Dar steaua pe nave lumina-și îndreaptă,. Și navele pasă acum spre noroc. ANGHEL, P. 76. Pasă ceata călătoare, Cînd pe noapte, cînd pe soare. ALECSANDRI, O. 129. Își îndeamnă calul inundat de spume. El de mult pe cale pasă rătăcind! id. P. III 151. 2. (La imperativ, cu valoare de interjecție, și în forma pas) a) Du-te, mergi. Pas, Grigoriță, de-ți primește prietinul și-l cinstește cu niște mere murate. SADOVEANU, N. P. 38. Pasă cu dumnezeu, fiica mea, și adu-ți aminte de învățăturile mele. ISPIRESCU, L. 13. Deci tu, hatmane, pasă ș-adună Din cetate cetele cele mai viteze. BUDAI-DELEANU, Ț. 233. b) (Urmat de o propoziție introdusă prin «de» sau, mai rar, prin «să») încearcă..., îndrăznește..., caută... Mai pasă de ține minte toate cele și acum așa, dacă te slujește capul, bade Ioane. CREANGĂ, A. 40. [Turcii] tratau pe domnii noștri ca pe niște zapcii, le trimeteau ordine scrise și verbale, ș-apoi pas să nu le fi urmat. GHICA, S. VI. Pas de cunoaște acum care-i boier și care nu-i. RUSSO, S. 17. – Imper. și: pas.
pasá (a ~) vb., ind. prez. 3 paseáză
pásă s. f., g.-d. art. pásei; pl. páse
păsá1 (a ~) (a se sinchisi) vb., ind. prez. 3 sg. pásă; conj. prez. 3 sg. să pése
păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
pasá vb., ind. prez. 1 sg. paséz, 3 sg. și pl. paseáză
pásă s. f., g.-d. art. pásei; pl. páse
păsá (a se îngrijora, a apăsa) vb., ind. prez. 3 sg. pásă; conj. prez. 3 sg. pése
păsá (a se duce) vb., ind. prez. 3 sg. pásă, (du-te, îndrăznește) imper. 2 sg. pásă/pas
PASÁ vb. a mărunți, a zdrobi. (A ~ legume.)
PASÁ vb. v. da, transmite, trece.
PÁSĂ s. v. tur.
PĂSÁ vb. 1. a se îngrijora, a se neliniști, a se sinchisi, (prin Mold.) a bindisi. (Nu-i ~ de nimeni.) 2. a-l interesa, a se sinchisi. (Nu-i ~ de nimic.)
PĂSÁ vb. v. apăsa, călca, comprima, duce, merge, păși, pleca, porni, presa, strânge, umbla.
PASÁ vb. I. tr. 1. (Sport) A trece mingea altui jucător din echipă. 2. (Fam.) A ceda, a transmite, a trece cuiva ceva. [< fr. passer].
PÁSĂ1 s.f. 1. Trecerea mingii prin lovitură unui jucător din aceeași echipă. 2. Înaintare către adversar la scrimă. 3. Miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. Mișcare a mâinii la hipnotizatori. 5. (Mar.) Pasă de navigație = drum navigabil amenajat printr-o zonă de pericole sau printr-un baraj de mine. 6. Stare, situație (trecătoare). [< fr. passe].
PÁSĂ2 s.f. (Tehn.) Trecere a metalului forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează. [Cf. fr. passée].
PASÁ vb. tr. 1. a transmite cuiva ceva. 2. (sport) a trece mingea unui coechipier. (< fr. passer)
PÁSĂ s. f. 1. (sport) trecere a mingii prin lovitură, cu piciorul sau cu capul, unui coechipier; passing. ◊ operație de trecere la executarea unui tur de iluzionism; mișcare a mâinii la hipnotizatori. 2. înaintare către adversar, la scrimă. 3. miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. (mar.) culoar navigabil amenajat printr-o zonă cu pericole (stânci, epave etc.) sau printr-un baraj de mine. 5. stare, situație (trecătoare). 6. trecere a metalului forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează. (< fr. passe, engl. pass)
A PASÁ ~éz tranz. 1) (mingea) A trimite altui jucător din echipă (în timpul jocului). 2) (lucruri, bani etc.) A face să ajungă (direct sau indirect) la altcineva; a pune în posesia cuiva; a transmite. 3) (fructe sau legume) A zdrobi trecând printr-o sită. /<fr. passer
PÁSĂ ~e f. 1) sport Transmitere a mingii către un coechipier. 2) (la jocurile de cărți) Sumă de bani care trebuie depusă la fiecare tur nou. ◊ A fi în ~ bună (sau proastă) a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva; a-i merge cuiva bine (sau rău). /<fr. passe, engl. pass
A PĂSÁ1 pers. 3 pásă intranz. (de obicei în construcții negative sau interogative) A fi cuprins de grijă; a se neliniști; a se îngrijora. /<lat. pensare
A PĂSÁ2 pers. 3 pásă intranz. înv. A se deplasa, părăsind locul inițial; a pleca; a se duce. ◊ Pasă! pleacă! du-te! mergi! /<lat. passare
păsá, pers. 3 sg. pásă, vb. I 1. (înv. și reg.; folosit mai ales la imperativ) a pleca, a se duce; a merge, a umbla; a păși. 2. a o duce, a-i fi, a-i merge (bine sau rău). 3. (pop. și fam.) încearcă să..., caută... să, îndrăznește să...
pasă-mi-te adv. se vede, pare că: pasă-mi-te ea pierduse un oscior ISP. [De la a păsa cu finalul din gogeamite, lehamite].
păsa v. 1. (impersonal) a avea păs de ceva, a se interesa: nu-i pasă de nimic; 2. a se îngriji, a se teme: puțin îmi pasă. [Lat. PENSARE].
4) pas, a păsá v. intr. (lat. passare, d. passus, pas; it. passare, pv. sp. pasar, fr. passer, pg. passar, a trece. V. pășesc). Vechĭ. Numaĭ pasă, păsăm, păsațĭ, mergĭ, să mergem, mergeți (du-te, să ne ducem, duceți-vă). Azĭ numaĭ pasă (prescurtat și pas): Pasă, ceată călătoare (Al.), mergĭ, du-te, trecĭ, ceată călătoare; pas’ de zi o vorbă, pas’ de te du (încearcă să zicĭ o vorbă, să te ducĭ [dacă îndrăzneștĭ, dacă poțĭ]): pas’ să țĭ-o plătească (Nec. 2, 186). V. pasă-mi-te.
3) pásă f., pl. e (fr. passe). Barb. Șir de cîștigurĭ la joc.
2) pásă (îmĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2.
1) pásă v. intr. (lat. passare), V. pas 4.
pásă-mi-te saŭ pasămite adv. (d. pas 4. V. mi-te). Vest. Fam. Cînd colo, în realitate, după cum văzuĭ: pasă-mi-te, el murise! El murise, pasă-mi-te!
2) păs orĭ pes (ca apes), a-țĭ păsa v. intr. (lat. pensare, a cîntări, a aprecia, d. péndere, pensum, a cîntări, a plăti, din răd. pend, pond [de unde și apes, pansez, pensiune, ponderabil; dispensez, speze]; it. pesare, a cîntări, și pensare, a cugeta; pv. pezar; fr. peser, a cîntări, și penser, a cugeta; sp. pg. pesar și pensar). Ob. numaĭ la pers. III sg. îmĭ pasă, îmĭ păsa, mĭ-a păsat, îmĭ păsase, îmĭ va păsa saŭ a să-mĭ pese, mĭ-ar păsa, a-țĭ păsa. Vechĭ. (Ps. S.). Pasă, apeasă. Azĭ. A-țĭ păsa de, a avea grijă, a te incomoda ceva, a te teme: nu-mĭ pasă de nimica, nu-mĭ pasă că vine dușmanu. – Part. și păsut (după durut).
1) păsá (a) v. intr. (lat. passare), V. pas 4.
2) păsá (a-țĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2.
PASA vb. a mărunți, a zdrobi. (A ~ legume.)
PA s. tur. (~ la jocul de cărți.)
PĂSA vb. 1. a se îngrijora, a se neliniști, a se sinchisi, (prin Mold.) a bindisi. (Nu-i ~ de nimeni.) 2. a (se) interesa, a (se) sinchisi. (Nu-i ~ de nimic.)
păsa vb. v. APĂSA. CĂLCA. COMPRIMA. DUCE. MERGE. PĂȘI. PLECA. PORNI. PRESA. STRÎNGE. UMBLA.
a păsa În ER, p. 124-126, am discutat originea și sensurile verbului a păsa. La cele spuse acolo trebuie adăugat că a păsa ajunge să însemne și „a fi greu”, „a fi împovărat”: pésă-i capul de parale, Urechiuși de cerceluși Și gîtul de mărgeluși (Teodorescu, PP, p. 54).
păsá, pas, vb. intranz. – (înv.) A pleca, a merge: „…e îi păsați curund la el și-l aduceți repede înaintea mea…” (Dariu Pop, 1938: 48; Fericea); „Urie, tu pasă amu și la casa ta…” (idem: 50). – Lat. *passare (Scriban, DEX, MDA).
păsá, pas, vb. intranz. – (înv.) A pleca, a merge: „… e îi păsați curund la el și-l aduceți repede înaintea mea…” (Dariu Pop 1938: 48; Fericea); „Urie, tu pasă amu și la casa ta…” (idem: 50). – Lat. passare (MDA).
A NU-I PĂSA a-l durea în bigă / în cot / în șpiț, a i se fâlfâi (cuiva de ceva), a-l lăsa rece, a nu mai putea (de cineva sau ceva), a i se rupe (în paișpe) de ceva.
a pasa mingea expr. (pub.) a se eschiva, a se fofila; a evita să-și asume răspunderea.
NU-MI PASĂ! ete fleoșc! / pula! / scârț!, etete!, mă doare-n cot! / cur! / pix! / șpiț!, mi se rupe!
pasa, pasez v. t. 1. a da / a ceda cuiva ceva 2. a transmite altcuiva

pasă dex

Intrare: pasă
pasă substantiv feminin
Intrare: păsa
păsa verb grupa I conjugarea I
Intrare: pasa
pasa verb grupa I conjugarea a II-a