PAS3, (I) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copii, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.
PAS2, pasuri, s. n. 1. Drum, loc îngust și mai coborât, de-a lungul unei văi, între munți sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare. 2. (Înv.) Pașaport. – Din germ. Pass, fr. pas.
PAS1 interj. Cuvânt folosit de un jucător de cărți pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv). – Din fr. [je] passe.
PAS4 subst. Substanță medicamentoasă antibiotică, cu aspect de pulbere albă, puțin solubilă în apă, folosită în tratamentul tuberculozei. – Din fr. P.A.S. (abr. din acide para-aminosalicylique).
PĂS, păsuri, s. n. (Pop.) Supărare, necaz; suferință, durere; împrejurare dificilă, impas. ◊ Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.
PĂSÁ2, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. și fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăznește de..., caută de... – Lat. *passare.
PÂRȘ, pârși, s. m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozătoarelor, cu aspect intermediar între veveriță și șoarece, lungi de circa 20 de centimetri, cu coadă lungă și stufoasă, cu blană moale și bogată, cu ochi mari și cu bot ascuțit, care trăiesc mai ales prin păduri, cățărate în copaci (unde își au de obicei culcușul și unde hibernează) (Glis glis, Muscardinus avellanarius. Dryomus netedula). ◊ Pârș de stejar = mamifer rozător asemănător cu pârșul, cu câte o pată neagră pe obraji (Eliomys quercinus). [Var.: pâș s. m.] – Din sl. plŭchŭ.
PÂS interj. v. pis.
PÂȘ3 s. m. v. pârș.
PÂȘ2 interj. v. piș1.
PÂȘ1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul ușor produs de pașii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee.
PIS interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica. ◊ Expr. A nu zice (nici) pis = a nu spune nimic, a nu scoate nicio vorbă, a tăcea chitic. [Var.: pâs interj.] – Onomatopee.
PIȘ1 interj. (Fam.; mai ales repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pâș interj.] – Onomatopee.
PAS3, (I) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.
PAS2, pasuri, s. n. 1. Drum, loc îngust și mai coborât, de-a lungul unei văi, între munți sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare. 2. (Înv.) Pașaport. – Din germ. Pass, fr. pas.
PAS1 interj. Cuvânt folosit de un jucător de cărți pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv). – Din fr. [je] passe.
PAS4 subst. Substanță medicamentoasă antibiotică, cu aspect de pulbere albă, puțin solubilă în apă, folosită în tratamentul tuberculozei. – Din fr. P.A.S. (formă abreviată din acide para-aminosalicylique).
PĂS, păsuri, s. n. Durere (sufletească) greu de suportat; suferință, chin; necaz, supărare; grijă; împrejurare dificilă, impas. ◊ Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.
PĂSÁ2, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. și fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăznește de..., caută de... – Lat. *passare.
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.
PÂRȘ, pârși, s. m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozătoarelor, cu aspect intermediar între veveriță și șoarece, lungi de circa 20 de centimetri, cu coadă lungă și stufoasă, cu blană moale și bogată, cu ochi mari și cu bot ascuțit, care trăiesc mai ales prin păduri, cățărate în copaci (unde își au de obicei culcușul și unde hibernează) (Glis glis, Muscardinus avellanarius. Dryomus netedula). ◊ Pârș de stejar = mamifer rozător asemănător cu pârșul, cu câte o pată neagră pe obraji (Eliomys quercinus). [Var.: pâș s. m.] – Din sl. plŭchŭ.
PÂS interj. v. pis.
PÂȘ3 s. m. v. pârș.
PÂȘ2 interj. v. piș1.
PÂȘ1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul ușor produs de pașii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee.
PIS interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica. ◊ Expr. A nu zice (nici) pis = a nu spune nimic, a nu scoate nici o vorbă, a tăcea chitic. [Var.: pâs interj.] – Onomatopee.
PIȘ1 interj. (Rar; mai ales repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pâș interj.] – Onomatopee.
PAS1, pași, s. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele pentru a înainta. Pînă să facă Huțan un pas, eu făceam trei și totuși mergeam alăturea. HOGAȘ, M. N. 200. ◊ Loc. adv. (Mai ales în construcție cu verbe de mișcare) Pas cu pas = încetul cu încetul, treptat; mereu, neîncetat, necontenit. Se ține pas cu pas de ele. CARAGIALE, O. III 258. Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesînd cu recile-i scîntei O mreajă de văpaie. EMINESCU, O. I 168. Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesei rochii, id. ib. 142. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare, pretutindeni; mereu, neîncetat. Toată familia îi repetăm la fiecare pas: e pace, e pace! SAHIA, N. 25. Nici (un) pas (învechit nici de-un pas) = de loc, nicidecum. Nu te las nici chiar de-un pas. Nici chiar morții nu te las. ALECSANDRI, P. III 161. Bădiță, bădiță! Că bărbatul rău mă teme, Nici de-un pas el nu-mi dă vreme. id. P. P. 324. ◊ Expr. A face primul pas în lume = a-și face apariția în societate. (Mai ales în construcții negative) A avea (sau a da cuiva) pas (să)... = a avea (sau a da cuiva) posibilitate, îngăduință, putință să facă un lucru. Voința măriei-tale nu-mi dă pas să voiesc altfel. DELAVRANCEA, A. 129. Cei ce n-au avut pas să intre se trîntesc... la pămînt. CARAGIALE, O.III 144. Voi dați pas unui dușman îngrozit și în risipă a-și aduna puterile. BĂLCESCU, O. II 246. Dar și Costea ce făcea? Pas lui Fulga nu-i dădea, Că la el se repezea. TEODORESCU, P. P. 511. A face (sau a păși cu) pași mari (sau a păși cu pas mare)= a înainta repede, a progresa mult. Iată! Lumea se deșteaptă din adînca-i letargie! Ea pășește cu pas mare către-un țel de mult dorit. ALECSANDRI, P. II 6. A face un pas greșit = a se poticni în mers; fig. a săvîrși o greșeală. A-și îndrepta pasul (sau pașii) v. îndrepta. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte, a se lăsa depășit (în mers sau în acțiuni). În toate ocaziunile îi cedau pasul. GHICA, A. 38. ♦ Zgomotul produs de cel care merge. Pașii i se mai auziră pe uliță. REBREANU, I. 119. S-aud pași. Vin boierii. DELAVRANCEA, O. II 132. ♦ Fig. (Mai ales în construcție cu verbele «a face», «a întreprinde») Acțiune, act. Te rog să întreprinzi negreșit acest pas, i se adresă președintele. VORNIC, P. 156. Pasul ce făcuse era atît de neașteptat, că toate încercările mele ca să-l explic rămîneau trudă stearpă. GALACTION, O. I 224. Cînd aș da peste o parte bună, aș face poate și eu pasul acesta. CREANGĂ, P. 161. Trebuia un monstru pentru a face un asemenea pas. HASDEU, I. V. 165. 2. Mod de a umbla; mers, umblet. Cu pasul slab, cu ochii beți El a plecat, gemînd p-afară. COȘBUC, P. I 101. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri. EMINESCU, O. I 119. Mergînd cu un pas repede, curînd a ajuns la portița unei case. NEGRUZZI, S. I 27. Hai, murgule, în pas mai tare, S-ajungem în sat cu soare; Hai, murgule-n pas lupește, Că mi-a dat puica nădejde. ȘEZ. I 10. ◊ Fig. Dar de-ale vieții valuri, de al furtunii pas Abia conture triste și umbre-au mai rămas. EMINESCU, O. I 69. Pas de manevră = mers normal al unei trupe. Pas alergător = mers în fugă. Pornim în pas alergător. SAHIA, N. 121. Pas de front sau de defilare = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș sau pas de voie = mers ostășesc, obișnuit în marșuri lungi, fără efortul de a păși energic, cadențat. Pornim pe drumul lung în pas de voie. SADOVEANU, O. VI 232. A ține pasul (sau cadența) = a nu ieși din ritmul mersului; a păstra cadența. A merge in pas (cu cineva) = a avea același mers, aceeași cadență (cu cineva). În pasul calului (sau cailor) sau la pas = în mersul liber, în voie, al calului. Mergînd noi în pasul cailor, din hop în hop... am ajuns într-un tîrziu, noaptea, în cieriul Socolei. CREANGĂ, A. 128. Caii mergeau la pas, și, in liniște, ascultam freamătul ușor al desișurilor. SADOVEANU, O. VII 321. Am ținut la pas încetinel, fluierind un cîntec de lume, ca pentru mine singur. CARAGIALE, P. 37. Doi tineri mergeau alăturea la pas. Unul, călare pe un armăsar negru, purta un costum arnăuțesc. NEGRUZZI, S. I 30. ◊ Expr. A se ține de pasul cuiva = a se ține de cineva, a urmări pe cineva. Te duci, ș-am înțeles prea bine Să nu mă țin de pasul tău. EMINESCU, O. I 18. A ține pas (sau pasul) cu... = a merge sau, fig., a progresa în aceeași măsură, cu aceeași iuțeală ca altcineva. A da pas = a se grăbi. Fetele grăbesc la rînduiala casei, iar flăcăii dau pas ca să aducă vitele de la pășune. EMINESCU, N. 139. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică unui anumit dans. Pas de vals. ▭ Trei pași la stînga linișor Și alți trei pași la dreapta lor. COȘBUC, P. I 57. 3. Măsură de lungime (de 4-6 palme) echivalentă cu distanța dintre picioare în mersul obișnuit al unui om. Automobilul ajunsese numai la vreo cincizeci de pași și copilul nu se clintea din loc, în ciuda avertismentelor nervoase ale trompetei. REBREANU, R. II 31. Pămîntul între răzeși se vinde cu pasul, și pasul are 6 palme: un pas se da cu un galben. I. IONESCU, P. 379. Am cerut boi într-un ceas Ca să-mi ar și eu de-un pas, Nevoii să nu mă las. ALECSANDRI, P. P. 285. ◊ Expr. A da cu pasul = a măsura un teren. 4. Urmă lăsată de picior în mers. Totul e în neclintire, fără viață, fără glas; Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă, nici un pas. ALECSANDRI, P. III 18. ◊ Expr. (Învechit) A călca (a urma sau a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva. (Atestat în forma de pl. păsuri) Părinții noștri... se luptară vitejește și învinseră mai multe stăvili decît am avea noi a întîmpina dacă am avea inimă să urmăm pe păsurile lor. BĂLCESCU, O. I 7. După moartea lui Ștefan vv., în Moldova, Bogdan, fiul său, și Petru Rareș calcă pe păsurile lui. id. ib. II 17. 5. (Tehn.) Distanța dintre două puncte consecutive ale unei elice geometrice situate pe o paralelă la axa acesteia. ◊ Pas de filet = distanță axială dintre o spiră a unui filet și prima, a doua, a treia spiră, după cum filetul are unul, două sau mai multe începuturi. ♦ Distanța dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate, măsurată perpendicular pe direcția dinților în dreptul cercului primitiv. ◊ Pus unghiular = unghiul la centru corespunzător pasului de dințare la roțile dințate cilindrice cu dinți drepți. – Pl. și: (învechit, n.) păsuri (EMINESCU, O. I 95, ALECSANDRI, P. I 143, ALEXANDRESCU, M. 30).
PAS2, păsuri, s. n. Vale adîncă și foarte îngustă săpată de un rîu în munte, pe unde trece un drum îngust; trecătoare, strîmtoare. V. cheie (6); defileu. Pasul Bran.
PAS3, păsuri, s. n. (Regional) Un fel de compas folosit în dulgherie, rotărie, dogărie etc. Îi pun sub căpătâi diferite unelte... precum: ciocan, topor, bardă, pasul cu care a îndreptat piatra morii ca să fie rotundă. MARIAN, Î. 39.
PĂS, păsuri, s. n. Supărare, mîhnire, necaz; suferință, durere. își. spun tare dorul și păsul inimii lor, în versuri scurte. VLAHUȚĂ, R. P. 75. Îmi povestea păsurile și plăcerile oamenilor de la munte. ODOBESCU, S. III 174. ◊ Loc. adv. Fără păs = fără grijă, indiferent; nepăsător. Așa sta, în limpezimea cîmpiilor, fără păs de primejdie, coliba haiducului. DELAVRANCEA, S. 165. Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să. dau calului ovăs. EMINESCU, O. I 147.
PĂSÁ2, pers. 3 pasă, vb. I. Intranz. 1. (Învechit) A merge, a se duce. Dar steaua pe nave lumina-și îndreaptă,. Și navele pasă acum spre noroc. ANGHEL, P. 76. Pasă ceata călătoare, Cînd pe noapte, cînd pe soare. ALECSANDRI, O. 129. Își îndeamnă calul inundat de spume. El de mult pe cale pasă rătăcind! id. P. III 151. 2. (La imperativ, cu valoare de interjecție, și în forma pas) a) Du-te, mergi. Pas, Grigoriță, de-ți primește prietinul și-l cinstește cu niște mere murate. SADOVEANU, N. P. 38. Pasă cu dumnezeu, fiica mea, și adu-ți aminte de învățăturile mele. ISPIRESCU, L. 13. Deci tu, hatmane, pasă ș-adună Din cetate cetele cele mai viteze. BUDAI-DELEANU, Ț. 233. b) (Urmat de o propoziție introdusă prin «de» sau, mai rar, prin «să») încearcă..., îndrăznește..., caută... Mai pasă de ține minte toate cele și acum așa, dacă te slujește capul, bade Ioane. CREANGĂ, A. 40. [Turcii] tratau pe domnii noștri ca pe niște zapcii, le trimeteau ordine scrise și verbale, ș-apoi pas să nu le fi urmat. GHICA, S. VI. Pas de cunoaște acum care-i boier și care nu-i. RUSSO, S. 17. – Imper. și: pas.
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Cu dativul, mai ales în construcții negative sau interogative retorice) A simți o neliniște, grijă, supărare; a se îngrijora; a avea grijă de... Din codru rupi o rămurea, Ce-i pasă codrului de ea? COȘBUC, R. I 153. De astăzi dar tu fă ce vrei, De astăzi nu-mi mai pasă Că cea mai dulce-ntre femei Mă lasă. EMINESCU, O. I 187. Nici mie nu-mi pasă de-ți pasă sau de nu-ți pasă.I ALECSANDRI, T. I 93. Și tu bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? – Mîndră, de nu ți-ar păsa, Acum nu m-ai întreba! JARNÍK-BÎRSEANU, 229. 2. A-i cădea, a-i atîrna (cuiva) greu. Cam pe urma tuturor, Vine Jița. smedioară: Pasă-i capul de parale, Urechiuși De cerceluși Și gîtul de mărgeluși. TEODORESCU, P. P. 54. – Formă gramaticală: prez. conj. să-mi pese (RETEGANUL, P. II 9, ISPIRESCU, L. 34).
PIS interj. (Mai ales repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica. ◊ Expr. A nu zice nici pis = a nu scoate nici un sunet, a nu sufla nici o vorbă; a nu zice nici cîrc. V. cîrc. Cînd s-a dezmeticit, și-a văzut pe mama Stanca... a sărit la gîtul ei și, fără să zică nici pis, a început s-o sărute. DELAVRANCEA, S. 12. Apucă cocoșul de gît și i-l răsuci, de nu mai zise nici pis! ISPIRESCU, L. 255.- Variantă: pîs (MARIAN, O. II 326) interj.
PÎRȘ, pîrșuri, s. n. Animal mamifer rozător, mai mic decît veverița, sur-ruginiu, cu coada stufoasă, care trăiește prin păduri, în copaci, și se hrănește cu alune, semințe de brad, fructe de pădure etc. (Glis glis).[1]
PÎS interj. v. pis.
PÎȘ interj. (Numai repetat) Onomatopee care redă zgomotul ușor produs de tîrșîitul picioarelor. Fata se duse binișor, se strecură pe lîngă zid și, pîș-pîș, în vîrful degetelor pînă la ușă. ISPIRESCU, L. 30. Sare jos de pe cal și, pîș-pîș pin iarbă, merge binișor cu arcul gata către locul bănuit. CARAGIALE, P. 111. – Variantă: pîșa interj.
PÎ́ȘA interj. v. pîș.
pas2 (mișcare) s. m., pl. pași
pas3 (trecătoare, spațiu între spire) s. n., pl. pásuri
pas1 interj.
păs (pop.) s. n., pl. pắsuri
păsá1 (a ~) (a se sinchisi) vb., ind. prez. 3 sg. pásă; conj. prez. 3 sg. să pése
păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
pârș s. m., pl. pârși
pâș/pâș-pấș interj.
pis/pis-pís interj.
pis-pís v. pis
piș/piș-píș (fam.) interj.
piș-píș v. piș
pas (mișcare) s. m., pl. pași
pas (geogr., tehn.) s. n., pl. pásuri
pas interj.
păs s. n., pl. păsuri
păsá (a se îngrijora, a apăsa) vb., ind. prez. 3 sg. pásă; conj. prez. 3 sg. pése
păsá (a se duce) vb., ind. prez. 3 sg. pásă, (du-te, îndrăznește) imper. 2 sg. pásă/pas
pârș s. m., pl. pârși
pâș(-pâș) interj.
pis/pis-pís interj.
piș/piș-piș interj.
PAS s. v. act, acțiune, compas, faptă, pașaport, progres.
PAS s. 1. (înv. și reg.) pășitură. (Are ~ul mare.) 2. v. mers. 3. (TEHN.) (înv. și reg.) pasnic, (reg.) pășar. (~ul dulgherului.)
PAS s. (GEOGR.) strâmtoare, trecătoare, (pop.) plai, strungă, (reg.) obârșie, (înv.) potecă, strâmtură. (~ul Oituz.)
PAS s. (CHIM., FARM.) acid paraaminosalicilic.
PĂS s. 1. necaz, supărare. (Și-a spus pe îndelete ~ul.) 2. v. chin.
PĂS s. v. frământare, grijă, îngrijorare, neliniște, temere.
PĂSÁ vb. 1. a se îngrijora, a se neliniști, a se sinchisi, (prin Mold.) a bindisi. (Nu-i ~ de nimeni.) 2. a-l interesa, a se sinchisi. (Nu-i ~ de nimic.)
PĂSÁ vb. v. apăsa, călca, comprima, duce, merge, păși, pleca, porni, presa, strânge, umbla.
PÂRȘ s. (ZOOL.; Muscardinus avellanarius) (reg.) alunar.
PÂȘ s. v. cep.
PAS2 s.n. Drum îngust între munți; trecătoare. V. defileu. [Pl. -suri. / < germ. Pass, fr. pas].
PAS1 s.n. Porțiune de lungime constantă care se repetă în lungul sau în latul unui sistem tehnic. ♦ Pas de dințare = distanța dintre elementele de același fel a doi dinți consecutivi ai unui angrenaj cilindric sau ai unei freze; pas de filet = distanța dintre două puncte consecutive ale unei spire de filet. [Pl. -suri. / < fr. pas].
PAS2 s. n. 1. distanță care separă două spire consecutive ale unei elice sau două filete ale unui șurub, măsurată paralel cu axa de rotație. ♦ ~ de dințare = distanța cuprinsă între planurile mediane a doi dinți consecutivi ai unui pinion sau ai unei roți dințate. 2. (inform.) operație unitară într-o rutină de calculator sau suboperație în executarea unei instrucțiuni. 3. (mar.) document personal cu valabilitate temporară dat persoanelor pe timpul escalei; permis de debarcare. 4. ~ genetic = distanță creată între un părinte și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. (< fr. pas)
PAS3 s. n. 1. drum îngust între munți; trecătoare. 2. șenal navigabil. (< fr. pas, germ. Pass)
PAS1 interj. (la diferite jocuri de cărți) cuvânt care arată că un jucător nu vrea sau nu poate să deschidă jocul. ♦ ~ parol = formulă rostită de un jucător care nu vrea sau nu poate să participe la joc în turul respectiv. (< fr. /je/ passe)
pas (páși), s. m.1. Distanța dintre piciorul din față și cel din spate în mers. – 2. Posibilitate, mijloc de a obține ceva. Lat. passus (Pușcariu 1276; Candrea-Dens., 1345; REW 6271), cf. it., port. passo, fr., prov., cat. pas, sp. paso, alb. pas (Philippide, II, 650). – Der. păsa, vb. (înv., a merge), probabil direct din lat. passare (Pușcariu 1278; Candrea-Dens., 1346), cf. it. passare, prov., sp. pasar, fr. passer, port. passar, azi doar în expresia pas(ă) de „în nici un fel, în nici un chip”, cf. fr. pas negativ; păsui, vb. (a da răgaz, a amîna); păsuială, s. f. (așteptare, amînare); păși, vb. (a face pași, a merge; a avansa, a progresa); propăși, vb. (a progresa), format după lat. progredi; propășire, s. f. (progres); propășitor, adj. (progresiv); depăși, vb. (a trece, a exceda), după fr. dèpasser. Der. neol. pas, s. n. (trecătoare), din fr. pas; pasă, s. f., din fr. passe; pasaj, s. n., din fr. passage; pasa, vb., din fr. passer; pasager (var. pasajer), s. m.; paspoal, s. n., din fr. passe-poil; pașaport, s. n., din fr. passeport, cf. mr. pasaporte (< it.), ngr. πασαπόρτο, tc. pasaport (ș nu e clar; influența rus. pášport nu e sigură, avînd în vedere accentul); pașaportar, s. m. (supus străin); pașuș, s. n. (Trans., Olt., înv., pașaport), din mag. passzus (Gáldi, Dict., 150). – Cf. răspas.
pas (pasuri), s. n. – Compas de dogar sau de zidar. Origine incertă. Tiktin crede că-i vorba de o abreviere a it. compasso sau de sb. pas „centură” sau de ambele în același timp. Cea de a doua explicație este mai probabilă, avînd în vedere pe pașnic, s. n. (compas), din sb. pasnik „compas”. – Der. păsui, vb. (a trasa cercuri).
păs (pắsuri), s. n. – Greutate, neliniște, povară. Lat. pensum „povară” (Pușcariu 1279; Candrea-Dens., 1348; REW 6394), cf. it., sp., port. peso, prov., cat. pes. Semantismul este normal, cf. sp. și Bogrea, Dacor., IV, 411. – Der. păsa, vb. (a cîntări, a împovăra, a copleși; a durea, a supăra; a avea importanță, a îngrijora), direct din lat. pensare (Pușcariu 1277; Candrea-Dens., 1347; REW 6391), cf. it. pesare, prov., sp., port. pesar, fr. peser (pentru ultimul sens, cf. calabr. mi pisa „îmi displace”); nepăsare, s. f. (indiferență, apatie); nepăsător, adj. (indiferent, impasibil); pasă-mi-te, adv. (după cîte se vede), formație obscură, pe care Candrea o deduce din îmi pasă „mă privește”, cu suf. bg. -mi-te, explicație aparent insufientă. – Cf. apasa.
pis interj.1. Se folosește pentru a chema pisica. – 2. Arată minimul ce se poate pronunța. – Megl. pis. Creație expresivă, cf. sp. miz(-miz), rus. kis(-kis); se folosește adesea cu reduplicare. Ideea de bază trebuie să fie aceea de mers silențios, cf. pîș. – Der. pisoi, s. m. (pisic; Arg., înv., monedă de argint de 5 lei), cu suf. -oi; pisică, s. f. (mîță; Olt., frîna căruței; numele celor trei persoane care precedă și anunță brezaia), cu suf. – -ică, cf. megl. pisă, alb. piso, sb., cr. pis (din sb. după Cihac, II, 258), ngr. πισίϰα, poate din rom., tc. pisik(a), pisi (din tc. după Lahovary 1661 și Graur, GS, VI, 333, cf. Ronzevalle 59), țig. pisik(a) (Graur 182), iran. pusek (Densusianu, GS, I, 54), breton. pisik, engl. puss; pisic, s. m. (pisoiaș); pisicesc, adj. (de pisică); pisicește, adv. (ca pisicile); pisicuță, s. f. (rămurele cu flori de salcie). Cf. Bărbulescu, Arhiva, XXX, 387-8.
pîlș (-și), s. m. – Hîrciog (Myoxus avellanarius). – Var. pîs, pîluci. Sl. plŭchŭ (Tiktin; Byck-Graur 27).
pîș interj. – Reproduce sunetele mersului silențios. – Var. pîșa. Creație expresivă, cf. fîș, pis, hîș. Relație cu păși „a merge” (Candrea) este improbabilă și se bazează numai pe încrucișarea ambelor cuvinte în var. pîși „a merge”. – Der. pîșcîi, vb. (a reproba, a dezaproba, a fluiera), cf. hîșcîi; pîșcîială, s. f. (demonstrație de dezacord), ambele cuvinte înv., folosite de Dosoftei (sec. XVII) și pe care Scriban le pune în mod greșit în legătură cu pîrsni; pîșpîi, vb. (a murmura, a șopti); pîșpîială, s. f. (șoaptă); pîșpîitor, adj. (șoptitor; înv., băgăcios, turbulent).
PAS3 pași m. 1) Mișcare pe care o fac picioarele în timpul mersului. ◊ La tot ~ul (sau la fiecare ~) a) peste tot; b) la orice mișcare. Pas cu ~ puțin câte puțin; treptat. A nu da nici un ~ înapoi a nu ceda nimic. A face un ~ greșit a comite o greșeală. A face primul ~ (sau primii pași) a fi la început de cale; a-și face debutul. 2) Distanța dintre picioare când se face o mișcare deplină cu piciorul înainte, înapoi sau în lături. ◊ La un ~ foarte aproape; în preajmă. 3) Unitate de măsură a lungimii egală cu o asemenea distanță. 4) Mod de a merge; fel de a umbla; mers; umblet. ◊ ~ alergător mers în fugă. La ~ fără grabă. ~ de vals mișcare ritmică a picioarelor specifică valsului. A-și lungi (sau a-și grăbi, a-și iuți) ~ul a merge mai repede; a se grăbi. A-și încetini ~ul a merge mai încet. A ține ~ul (cu cineva sau cu ceva) a) a păstra ritmul mersului (cu cineva); b) a fi la nivel (cu cineva sau cu ceva). A merge (sau a fi) în ~ cu vremea a corespunde cerințelor vremii. 5) Zgomot produs de cineva în timpul mersului. Se aud pași. 6) Urmă lăsată de picior în timpul mersului. Pași de copil. 7) Acțiune întreprinsă în direcția soluționării unei probleme. 8) fig. Etapă în desfășurarea unui proces sau a unui fenomen. Revenirea la tradiții constituie un ~ înainte în dezvoltarea culturii naționale. /<lat. passus
PAS2 ~uri n. Cale naturală de trecere între doi munți sau între două șiruri muntoase; trecătoare; defileu. /<germ. Pass, fr. pas
PAS1 interj. (se folosește de către un jucător de cărți, când acesta renunță să participe la joc). /<fr. [je]passe
PAS4 ~uri n. (la roata dințată) Distanța dintre doi dinți alăturați. /<lat. passus
PĂS ~uri n. Durere sufletească apăsătoare. ◊ Fără ~ fără griji; nepăsător; indiferent. /<lat. pensum
A PĂSÁ1 pers. 3 pásă intranz. (de obicei în construcții negative sau interogative) A fi cuprins de grijă; a se neliniști; a se îngrijora. /<lat. pensare
A PĂSÁ2 pers. 3 pásă intranz. înv. A se deplasa, părăsind locul inițial; a pleca; a se duce. ◊ Pasă! pleacă! du-te! mergi! /<lat. passare
PÂRȘ ~i m. Mamifer rozător de talie mică, cu ochi mari și cu coadă lungă, stufoasă, având blană deasă și moale. /<sl. pluchu
PÂȘ interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a imita zgomotul produs de mersul ușor sau în vârful picioarelor). /Onomat.
PIS interj. (se folosește, repetat, pentru a chema pisica). ◊ A nu spune nici ~ a nu spune nici un cuvânt; a tăcea molcom. /Onomat.
păs, pắsuri, s.n. (reg.) 1. greutate pentru apăsat brânza sau varza din putină. 2. durere sufletească, suferință, chin; necaz, supărare, nemulțumire; grijă, împrejurare dificilă, impas. 3. boală; astmă.
păsá, pers. 3 sg. pásă, vb. I 1. (înv. și reg.; folosit mai ales la imperativ) a pleca, a se duce; a merge, a umbla; a păși. 2. a o duce, a-i fi, a-i merge (bine sau rău). 3. (pop. și fam.) încearcă să..., caută... să, îndrăznește să...
pâș2, pâși și pâșuri, s.n., s.m. (reg.) 1. snop (de paie, de grâu, de secarâ). 2. cocean de porumb.
pâș3, pâșuri, s.n. (reg.) 1. adaos făcut la un dulap care e prea scurt. 2. tip de încheietură la tocurile ferestrelor sau ale ușilor. 3. crestătură ornamentală la piciorul de sus al prispei.
pâș4, pâșuri, s.n. (reg.) unealtă de pescuit formată din nuiele de mesteacăn care alcătuiesc un fel de stavilă mobilă.
pâș1, pâși, s.m. (reg.) om tăcut și rău, care privește pe sub sprâncene.
pis adj. invar. (reg.; despre oameni) cu nasul cârn; cârn.
piș2! interj., s.m. (înv.) 1. cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. 2. (s.m.) intrigant.
Dorna f. 1. (Munții), porțiune a Carpaților Moldovei în jud. Suceava; 2. sat în jud. Suceava: 2200 loc. Ape minerale; 3. (Pasul), trecătoare deschisă de râul Bistrița, pune în comunicațiune Iașii cu orașul Bistrița din Ardeal; 4. (Vatra), localitate în Bucovina cu ape feruginoase. V. Șarul.
Ghimeș (Pasul) n. trecătoare în Ardeal pe la intrarea Trotușului în țară.
Giuvala (Pasul) f. V. Bran.
Pajerea (Pasul) f. V. Bran.
pas m. 1. mișcare ce se face când punem un picior înaintea altuia spre a umbla: a face trei pași; 2. diferite moduri de a umbla ce au fost regulate pentru trupe: pas accelerat, pas forțat; 3. mers natural al calului: a lăsa calul să meargă la pas; 4. urmă lăsată de picior când mergem: la tot pasul; 5. fig. îngăduință, ocaziune: nu-ți dă pas de vorbă PANN; dete pas Turcilor a se amesteca BĂLC.; 6. măsură de distanță: 120 de pași fac 100 de metri; 7. pl. demersuri pentru reușita unui lucru: a face pașii cuveniți. [Lat. PASSUS: sensul 7 după fr. pas].
pas n. trecătoare îngustă, printr’un lanț de munți sau mare: Pasul de Calais, Pasul Turnului Roșu (= fr. pas).
pasă-mi-te adv. se vede, pare că: pasă-mi-te ea pierduse un oscior ISP. [De la a păsa cu finalul din gogeamite, lehamite].
păs n. greutate ce apasă inima, necaz însoțit de neliniște: fiecare își știe păsul său. [Lat. PENSUM, greutate, lucru greu (ce apasă asupră-ne), luat la figurat (v. apăsà)].
păsa v. 1. (impersonal) a avea păs de ceva, a se interesa: nu-i pasă de nimic; 2. a se îngriji, a se teme: puțin îmi pasă. [Lat. PENSARE].
pâș! int. imitând sgomotul umbletului în vârful degetelor.
pis! int. cu care se cheamă pisica: pis! pis! [Onomatopee]. ║ n. niciun glas: fără să zică nici pis ISP. (cf. meiu!).
Șipca (Pasul) f. trecătoare în Balcanii centrali, celebră prin lupta Rușilor și Turcilor din 1877.
Timiș (Témeș) n. 1. afluent de-a stânga Dunării, udă Caransebeș și Lugoș: 440 km.; 2. (Torontal), județ în Banat: 77.000 loc., cu cap. Timișoara; 3. (Pasul), trecătoare între Ardeal și România, azi cale ferată.
Turnu-Roș (Pasul) n. (numit de Unguri Verestorony), prima stațiune fostă ungurească de cale ferată după Câineni.
1) pas m., pl. pașĭ (lat. pássus, pas, d. pándere, a desfășura; it. pg. passo, pv. fr. pas, sp. paso. V. pas 4 și ex-pansiune). Mișcarea picĭoruluĭ p. a merge: am făcut treĭ pașĭ în ainte, în apoĭ, în lăturĭ. Urmă de pașĭ: am văzut niște pașĭ pe nisip. Mod de a merge (vorbind de oamenĭ, de trupe): pas greŭ, pas ușor, pas accelerat. Mersu cel maĭ încet al caluluĭ (100 m. pe minut în cavalerie) și al altor cŭadrupede: a trece din trap în pas. Măsură de distanță de la o talpă la alta în marș (la Romanĭ considerată duplu, adică un metru ½): s’a oprit la 30 de pașĭ. Fig. Deciziune gravă: căsătoria e un mare pas. Progres: acest pod e un mare pas. A face pașĭ pentru (fr. faire des pas pour), a face demersurĭ: el a făcut primiĭ pașĭ pentru împăcare. A da pas cuĭva, a-ĭ permite să, a-l lăsa să, a-ĭ da ocaziune: a nu-ĭ da pas să intervie, a nu-ĭ da pas de vorbă saŭ să vorbească. A da pasu cuĭva, a-ĭ da preferență, a-ĭ ceda în semn de stimă. A avea pas orĭ pasu (fr. avoir le pas), a fi superior, a avea maĭ mare drept la: la repaus, bătrînu are pas înaintea tînăruluĭ. A face un pas fals orĭ greșit (fr. faire un faux pas), a face o greșală, a cădea saŭ a fi aproape să cazĭ. A marca pasu, a bate pămîntu în cadență cu picĭoarele alternativ fără să înaintezĭ. A merge pe (saŭ după) pașiĭ cuĭva, a-l imita. A pune pe cineva la pas saŭ a-l face să meargă la pas, a-l îmblînzi, a-l învăța minte. Pas cadențat, care e acelașĭ p. o întreagă trupă în marș. Pas accelerat saŭ ĭute, pas de 75 c.m. Pas alergător saŭ pas gimnastic (rom. curat fugă orĭ alergare), pas de fugă, trapu omuluĭ (90 de c.m.). Pas de șarjă, pasu cel maĭ accelerat pe care-l ĭa infanteria imediat în aintea ataculuĭ. Pas cu pas, 1. încet, cu atențiune: a înainta pas cu pas, 2. în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: l-a urmărit pas cu pas. La tot pasu, la fie-care pas, în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: la tot pasu mă împedic de el. Cu pașĭ giganticĭ, foarte răpede: a înainta, a progresa cu pașĭ giganticĭ. Cu pașĭ de lup (fr. à pas de loup), tiptil fără huĭet: tîlhariĭ veneaŭ cu pașĭ de lup.
3) pas n., pl. urĭ (fr. pas. V. pas 1). Barb. Trecătoare în munțĭ orĭ pe apă: pasu Calais-uluĭ (greșit de Calais!).
4) pas, a păsá v. intr. (lat. passare, d. passus, pas; it. passare, pv. sp. pasar, fr. passer, pg. passar, a trece. V. pășesc). Vechĭ. Numaĭ pasă, păsăm, păsațĭ, mergĭ, să mergem, mergeți (du-te, să ne ducem, duceți-vă). Azĭ numaĭ pasă (prescurtat și pas): Pasă, ceată călătoare (Al.), mergĭ, du-te, trecĭ, ceată călătoare; pas’ de zi o vorbă, pas’ de te du (încearcă să zicĭ o vorbă, să te ducĭ [dacă îndrăzneștĭ, dacă poțĭ]): pas’ să țĭ-o plătească (Nec. 2, 186). V. pasă-mi-te.
2) pas n., pl. urĭ (probabil, prescurtare din it. compasso). Rar. Pop. Compas. – Și pásnic, pl. e, V. paznic 2.
2) pásă (îmĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2.
pásă-mi-te saŭ pasămite adv. (d. pas 4. V. mi-te). Vest. Fam. Cînd colo, în realitate, după cum văzuĭ: pasă-mi-te, el murise! El murise, pasă-mi-te!
1) páșă m., pl. pașĭ, gen. al pașiĭ și al luĭ pașa, și pașá f., pl. ale (turc. pașá = bașá, d. baș, cap. V. baș, bimbașa, bulubașă). La Turcĭ, guvernator militar al uneĭ provinciĭ. Titlu oficial al vizirilor și al înalților funcționarĭ, care primeaŭ ca semn distinctiv 2-3 coade de cal numite tuĭurĭ: Osman-pașa de la Plevna. Fig. Om arbitrar. A trăi ca un pașă, a trăi fericit, fără frică. – Vechĭ și un paș.
1) păs n., pl. urĭ (lat. pensum, greutate cîntărită; it. sp. pg. peso, pv. pes, fr. pois [scris azĭ poids]. V. păs 2). Hațeg. Greutate: după ce aĭ zmicurat cașu, îl așezĭ într’un cĭubăr, puĭ frunze pe el, și pe frunze un păs greŭ (BSG. 1937, 96). Fig. Toată țara. Grijă, suferință morală: ascultă păsurile mele!
2) păs orĭ pes (ca apes), a-țĭ păsa v. intr. (lat. pensare, a cîntări, a aprecia, d. péndere, pensum, a cîntări, a plăti, din răd. pend, pond [de unde și apes, pansez, pensiune, ponderabil; dispensez, speze]; it. pesare, a cîntări, și pensare, a cugeta; pv. pezar; fr. peser, a cîntări, și penser, a cugeta; sp. pg. pesar și pensar). Ob. numaĭ la pers. III sg. îmĭ pasă, îmĭ păsa, mĭ-a păsat, îmĭ păsase, îmĭ va păsa saŭ a să-mĭ pese, mĭ-ar păsa, a-țĭ păsa. Vechĭ. (Ps. S.). Pasă, apeasă. Azĭ. A-țĭ păsa de, a avea grijă, a te incomoda ceva, a te teme: nu-mĭ pasă de nimica, nu-mĭ pasă că vine dușmanu. – Part. și păsut (după durut).
1) păsá (a) v. intr. (lat. passare), V. pas 4.
2) păsá (a-țĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2.
pis și pîs interj. de chemat pisica (mîța). A nu zice nicĭ pîs, a nu zice nicĭ mîc, nicĭ cîrc, a tăcea absolut. – Rușiĭ cheamă pisica pin kis-kis.
pîlș m. (vsl. bg. plŭhŭ, id., rudă cu belhiță și germ. bilch, id.). Un fel de șoarice roșiatic care trăĭește pin tufișurĭ (myoxus avellanarius). – Și pîș și alunar. V. șomîc.
pîs, V. pis.
1) pîș m. V. pîlș.
2) pîș și pî́șa, interj. care arată huĭetu celuĭ ce umblă în vîrfu picĭoarelor ca să nu-l audă alțiĭ: s’a strecurat pîș-pîș (saŭ pîșa-pîșa) pin coridor. V. pîșin, foșnesc.
PAS s. 1. (înv. și reg.) pășitură. (Are ~ul mare.) 2. călcătură, mers, mișcare, pășit, umblet, (rar) mersătură, (înv. și pop.) mersură. (Un ~ săltăreț.) 3. (TEHN.) (înv. și reg.) pasnic, (reg.) pășar. (~ul dulgherului.)
pas s. v. ACT. ACȚIUNE. COMPAS. FAPTĂ. PAȘAPORT. PROGRES.
PAS s. (GEOGR.) strîmtoare, trecătoare, (pop.) plai, strungă, (reg.) obîrșie, (înv.) potecă, strîmtură. (~ul Oituz.)
PAS s. (CHIM., FARM.) acid paraaminosalicilic.
păs s. v. FRĂMÎNTARE. GRIJĂ. ÎNGRIJORARE. NELINIȘTE. TEMERE.
PĂS s. 1. necaz, supărare. (Și-a spus pe îndelete ~.) 2. chin, durere, încercare, patimă, pătimire, suferință, (înv. și pop.) muncă, (pop.) aht, cercare, năpastă, (înv. și reg.) pătimită, scîrbă, (înv.) răbdare, straste, suferire, (fig.) povară. (Cîte ~uri a avut de îndurat!)
PĂSA vb. 1. a se îngrijora, a se neliniști, a se sinchisi, (prin Mold.) a bindisi. (Nu-i ~ de nimeni.) 2. a (se) interesa, a (se) sinchisi. (Nu-i ~ de nimic.)
păsa vb. v. APĂSA. CĂLCA. COMPRIMA. DUCE. MERGE. PĂȘI. PLECA. PORNI. PRESA. STRÎNGE. UMBLA.
PÎRȘ s. (ZOOL.; Muscardinus avellanarius) (reg.) alunar.
pîș s. v. CEP.
a păsa În ER, p. 124-126, am discutat originea și sensurile verbului a păsa. La cele spuse acolo trebuie adăugat că a păsa ajunge să însemne și „a fi greu”, „a fi împovărat”: pésă-i capul de parale, Urechiuși de cerceluși Și gîtul de mărgeluși (Teodorescu, PP, p. 54).
pas, pasuri, s.n. – Trecătoare în munți. ♦ Cele mai importante pasuri din Maramureș: Gutâi (987 m), Huta (587 m), Neteda (1.039 m), Prislop (1.413 m), Șetref (817 m). – Din germ. Pass „pașaport; trecătoare, defileu” (DEX, MDA).
paș, pași, s.m. – (reg.) Pas, drum, cale: „Domnule sogai-birău, / Nu-mi tăt umbla în pașul mneu” (Papahagi, 1925: 201; Văleni). – Refăcut după pl. pași (din pas < lat. passus).
păsá, pas, vb. intranz. – (înv.) A pleca, a merge: „…e îi păsați curund la el și-l aduceți repede înaintea mea…” (Dariu Pop, 1938: 48; Fericea); „Urie, tu pasă amu și la casa ta…” (idem: 50). – Lat. *passare (Scriban, DEX, MDA).
păsá, pas, vb. intranz. – (înv.) A pleca, a merge: „… e îi păsați curund la el și-l aduceți repede înaintea mea…” (Dariu Pop 1938: 48; Fericea); „Urie, tu pasă amu și la casa ta…” (idem: 50). – Lat. passare (MDA).
DU SUBLIME AU RIDICULE IL N’Y A QU’UN PAS (fr.) de la sublim la ridicol nu este decât un pas – Cuvinte pe care le-ar fi rostit Napoleon atunci când, aflat pe culmile gloriei, a suferit marea înfrângere de la Berezina.
PAS2 (< germ., fr.) s. n. 1. (GEOGR.) Loc mai coborât, care permite trecerea peste o culme muntoasă sau deluroasă, frecvent situat chiar pe cumpăna apelor. Printre p., care din vechi timpuri au fost străbătute dec drumuri, care făceau legătura între ținuturile românești situate de-o parte și de alta a m-ților Carpați se numără: în Carpații Orientali, p. Prislop (1.416 m alt.), Șetref, Mestecăniș, Tihuța, Oituz, Predeal; în culoarul Rucăr-Bran, p. Giuvala (1.240 m alt.); în Carpații Meridionali, p. Vâlcan (1.621 m alt.); între culoarul Bistrei și depr. Hațeg, Poarta de Fier a Transilvaniei; în culoarul Tmiș-Cerna p. Domașnea. 2. (NAV.) Șenal navigabil.
THAT’S ONE SMALL STEP FOR A MAN, ONE GIANT LEAP FOR MANKIND (engl.) este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire – Primul mesaj adresat pământenilor de Neil A. Armstrong la pășirea pe solul lunar (21 iul. 1969).
PAS subst. PĂS subst. 1. Pas Ion, scriitor. 2. Păsul, Vasile, olt (AO XVII 358); Păseni s. (Ț-Rom 292). 3. *Păsău: Păsăilă fam., mold. act. Păsulă, Tr. băn (Iugosl). 4. + -ic, Pasic, Cozma (17 A II 286).
a da cu pasul expr. a pleca pe furiș.
a face pași expr. 1. a pleca. 2. (d. obiecte) a dispărea, a fi furat.
a nu zice nici pâs expr. 1. a păstra un secret; a fi discret. 2. a răbda, a îndura o dojană, o mustrare, un afront etc. fără a crâcni.
A NU-I PĂSA a-l durea în bigă / în cot / în șpiț, a i se fâlfâi (cuiva de ceva), a-l lăsa rece, a nu mai putea (de cineva sau ceva), a i se rupe (în paișpe) de ceva.
ciocu’ mic și pasul mare expr. (adol.) taci și pleacă!
NU-MI PASĂ! ete fleoșc! / pula! / scârț!, etete!, mă doare-n cot! / cur! / pix! / șpiț!, mi se rupe!
pas! interj. 1. (cart.) tura asta nu joc!; mă retrag! 2. lasă-mă-n pace!; pleacă! 3. renunț!
sala pașilor pierduți expr. (livr.) tribunal, judecătorie.

pas dex

Intrare: pas (mers, distanță)
pas 4 pl. păsuri substantiv neutru
pas 1 s.m. substantiv masculin
Intrare: pârș (s.m.)
pâs 2 s.m. substantiv masculin
pâluci substantiv masculin
pâș 1 s. m. substantiv masculin
pâlș substantiv masculin
pârș substantiv masculin
Intrare: pis
pâs 1 interj.
pis interjecție
Intrare: pas (tehn.)
pas 4 pl. păsuri substantiv neutru
pas 2 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: pas (geogr.)
pas 2 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: păs
păs substantiv neutru
Intrare: păsa
păsa verb grupa I conjugarea I
Intrare: pas (interj.)
pas 3 inv.
Intrare: pas (med.)
pas 3 inv.
Intrare: pâș (interj. - pas)
pâșa
pâș 3 interj.
Intrare: piș (interj. - șoaptă)
piș 2 interj.
pâș 3 interj.
Intrare: paș
paș
Intrare: Păs
Păs
Intrare: pâș (s.n.)
pâș 2 s. n. substantiv neutru
Intrare: Pas
Pas
Intrare: pâș (s.m.)
pâș 3 s.m. admite vocativul substantiv masculin