partitură definitie

12 definiții pentru partitură

PARTITÚRĂ, partituri, s. f. Notație muzicală cuprinzând toate părțile vocilor sau ale instrumentelor, astfel dispuse încât să poată fi urmărite concomitent; p. ext. compoziție muzicală; partițiune. – Din it. partitura, germ. Partitur.
PARTITÚRĂ, partituri, s. f. Notație muzicală cuprinzând toate părțile vocilor sau ale instrumentelor, astfel dispuse încât să poată fi urmărite concomitent; p. ext. compoziție muzicală; partițiune. – Din it. partitura, germ. Partitur.
PARTITÚRĂ, partituri, s. f. Text muzical cuprinzînd toate părțile vocilor sau instrumentelor care îl execută și care sînt astfel dispuse, încît să poată fi urmărite separat sau concomitent; p. ext. compoziție muzicală. Ușile erau vraiște... Cîteva bibelouri, fotografii în rame erau răsturnate și partitura căzuse de pe pian. DUMITRIU, N. 52.
partitúră s. f., g.-d. art. partitúrii; pl. partitúri
partitúră s. f., g.-d. art. partitúrii; pl. partitúri
PARTITÚRĂ s. 1. (MUZ.) compoziție, (rar) partițiune. (I-a înmânat ~ pentru a o executa.) 2. v. rol.
PARTITÚRĂ s.f. Note destinate unui ansamblu muzical; text muzical cuprinzând totalitatea notelor care se execută în același timp de către membrii unui ansamblu și care pot fi urmărite separat sau concomitent; (p. ext.) compoziție muzicală. [< it. partitura].
PARTITÚRĂ s. f. text muzical distribuit pe partide vocale sau instrumentale, astfel încât să poată fi urmărit concomitent. ◊ compoziție muzicală. (< it. partitura, germ. Paritur)
PARTITÚRĂ ~i f. Text al unei compoziții muzicale cuprinzând toate părțile ei vocale sau instrumentale, dispuse astfel pe portativ încât să poată fi urmărite concomitent. /<it. partitura, germ. Partitur
*partitúră f., pl. ĭ (it. partitura). Muz. Toate părțile uneĭ compozițiunĭ unite și puse unele după altele. – Rar partițiune (fr. partition, it. partizione, lat. partitio).
PARTITU s. 1. (MUZ.) compoziție, (rar) partițiune. (I-a înmînat ~ pentru a o executa.) 2. rol. (Actorul a beneficiat de o ~ generoasă.)
partitură (< lat. partire „a împărți, a separa”; germ. Partitur; fr. partition; engl. score; it. spartito), reprezentare grafică a unei opere muzicale plurivocale (v. multivocalitate), realizată prin intermediul notației (1) muzicale. P. are un caracter analitic, întrucât operează două tipuri de segmentări ale lucrării pe care o substituie: a) pe orizontală (axa succesiunii) în secțiuni, măsuri*, timpi (I, 2), fracțiuni de timpi pe de o parte, iar pe de altă parte, în obiecte sonore componente; b) pe verticală (axa simultaneității), în planuri de evenimente (melodice, armonice etc.) și în planuri timbrale. P. are în același timp și un caracter sintetic, întrucât corelează timpul de desfășurare cu celelalte dimensiuni ale compoziției (1) muzicale, exprimând, în suprafață plană, o realitate tri- (sau pluri-) dimensională: spațiul sonor. Dispoziția pe verticală a vocilor (2; 3) (instr. sau glasuri) în p. respectă următoarele principii: 1) gruparea pe familii timbrale și 2) ordonarea, în cadrul acestor familii, după înălțimea (2) relativă [ambitus (1)], dinspre grav (jos) înspre acut (sus). În raport cu fenomenul sonor pe care îl substituie, p. poate fi prescriptivă, atunci când trasează coordonatele în limitele cărora lucrarea urmează să fie actualizată prin interpretare*, sau b) descriptivă, atunci când transcrie (sau transpune în cod grafic) o alcătuire sonoră muzicală anterior existentă. Transcrierea și interpretarea sunt relații funcționale reciproce între realitatea sonoră și cea grafică. Primele p. tipărite care ne-au parvenit datează din sec. 16: motetele* lui Verdelot, editate de Lampidius în 1537 și motetele lui C. da Rore, apărute în 1577; ele propuneau – ca soluție grafică de ultimă oră – înscrierea în aceeași pagină, în superpoziție, a liniilor melodice executate simultan. (Până atunci, lucrările muzicale multivocale se notau în știme* existent separat). În decursul timpului, p. a evoluat în dependență biunivocă de evoluția limbajului muzical. E a atins complexitatea maximă prin p. simf. care a început să se contureze în a doua jumătate a sec. 18 (Haydn, Mozart) câștigând în complexitate până în sec. 20. Forma completă a unei p. simf. este următoarea (din grav înspre acut): orga, c. bassi, v. celli, corul (b., t., a., s.) vocile (1) soliste*, vl. secunde și prime, harpa, pianul, percuția, tuba, trb., trp., cornii, c. fag., fag., cl., cornul engl., ob., fl. piccolo, și fl. Pe un portativ* se consemnează unul sau două instr. (din aceeași familie) sau o partidă (1) (ex. vl.); familiile de instr. sunt unite printr-o acoladă*. Cheile* utilizate într-o p. simf. sunt, în ordinea importanței, următoarele: sol, fa, do, alto și tenor. Instr. transpozitorii (v. transpoziție) sunt: cornul, cornul engl., cl. și trp., iar cele semitranspozitorii: c.b., c. fag., fl. picc. și unele instr. de percuție acordabile; xil., celesta, vibrafonul etc. În ultima vreme, se preconizează notarea tuturor instr. la înălțimea reală, pentru facilitarea lecturii p. În jurul deceniului al cincelea al veacului 20, dezvoltarea rapidă și pluridirecțională a limbajului muzical a impus reconsiderarea sistemului de notare și a p. tradiționale. Aceasta din urmă s-a modificat, fie a) parțial, prin adoptarea – la fondul și în spiritul vechii notații – a unor simboluri grafice corespunzătoare noilor realități sonore, fie b) radical, prin utilizarea unor alte sisteme de notare, diferite de cel unic tradițional, sisteme adecvate orientărilor componistice contemporane: muzica concretă*, electronică*, aleatorică*, stochastică* etc. P. moderne au ajuns să se deosebească substanțial atât între ele cât și față de cele tradiționale. Astfel, p. de muzică concretă are aspectul unei tubulaturi*; p. de muzică electronică este un grafic alcătuit pe hârtie milimetrică, a cărui descifrare solicită un volum imens de muncă; iar p. unui anumit tip de muzică aleatorică este elaborată sub forma unei pictograme care speculează puterea de sugestie vizuală a indicațiilor grafice. Întrucât noile modalități de notare nu sunt încă cristalizate și unanim acceptate, majoritatea p. ultimelor decenii sunt însoțite de anexe conținând repertoriul sombolurilor speciale utilizate și al semnificațiilor acestora.

partitură dex

Intrare: partitură
partitură substantiv feminin