PARTICULARÍSM1 s. n. Concepție ideologică și politică conform căreia se pretinde autonomia unei provincii, a unei părți dintr-un stat. – Din fr. particularisme.

PARTICULARÍSM2 s. n. (Rar) Caracter intim, personal, specific al cuiva sau a ceva. – Particular + suf. -ism.

PARTICULARÍSM1 s. n. Concepție ideologică și politică conform căreia se pretinde autonomia unei provincii, a unei părți dintr-un stat. – Din fr. particularisme.

PARTICULARÍSM2 s. n. (Rar) Caracter intim, personal, specific al cuiva sau a ceva. – Particular + suf. -ism.

particularísm s. n.

particularísm (concepție ideologică, caracter particular) s. n.

PARTICULARÍSM1 s.n. Tendință a unei regiuni de a-și păstra caracterele particulare. [< fr. particularisme].

PARTICULARÍSM2 s.n. (Liv.) Caracter intim, specific al cuiva sau a ceva. [Cf. it. particolarismo].

PARTICULARÍSM s. n. 1. caracter intim, specific. 2. interes particular, personal. 3. atitudine a unei populații, a unui grup social, a unei regiuni sau chiar a unui individ de a-și păstra caracteristicile particulare, originale, autonomia, în raport cu ansamblul din care face parte. (< fr. particularisme)

particularism n. în Germania, partidul care reclamă o independență particulară pentru fiecare din Statele diferite ale imperiului.

*particularízm n. (d. particular). Tendența de a-țĭ particulariza interesele, de a nu te solidariza cu interesu general (cum făceaŭ unele state din imperiu german): Bismarck a fost adversaru particularizmuluĭ. Teol. Doctrină după care Hristos a murit numaĭ p. ceĭ aleșĭ, nu p. toțĭ oameniĭ.

particularísm s. n. (livr.) Caracterul a ceea ce este specific ◊ „Particularism și universalism.” Gaz. lit. 15 IV 66 p. 4 (din particular + -ism; cf. fr. particularisme; DEX – alt sens, DN3)