partiție definitie

2 intrări

16 definiții pentru partiție

PARTÍȚIE2, partiții, s. f. 1. (Mat.; în expr.) Partiție a unei mulțimi = mulțime formată din submulțimi ale unei mulțimi date, disjuncte două câte două și a căror reuniune este mulțimea dată. 2. (În lingvistica matematică) Clasificare a cuvintelor după flexiune. – Din fr. partition.
PARTÍȚIE1 s. f. v. partițiune.
PARTIȚIÚNE, partițiuni, s. f. (Rar) Partitură. [Pr.: -ți-u-. – Var.: partiție s. f.] – Din fr. partition.
PARTÍȚIE2, partiții, s. f. 1. (Mat.; în expr.) Partiție a unei mulțimi = mulțime formată din submulțimi ale unei mulțimi date, disjuncte două câte două și a căror reuniune este mulțimea dată. 2. (În lingvistica matematică) Clasificare a cuvintelor după flexiune. – Din fr. partition.
PARTÍȚIE1 s. f. v. partițiune.
PARTIȚIÚNE, partițiuni, s. f. (Rar) Partitură. [Pr.: -ți-u-. – Var.: partiție s. f.] – Din fr. partition.
PARTIȚIÚNE, partițiuni, s. f. (Rar) Partitură. Vrafuri de partițiuni muzicale, scrise cu mina, stau împrăștiate pe jos. D. ZAMFIRESCU, la CADE.
partíție (diviziune, împărțire) (-ți-e) s. f., art. partíția (-ți-a), g.-d. art. partíției; pl. partíții, art. partíțiile (-ți-i-)
partițiúne (partitură) (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. partițiúnii; pl. partițiúni
partíție (diviziune, descompunere, împărțire) s. f. (sil. -ți-e), art. partíția (sil. -ți-a), g.-d. art. partíției; pl. partíții, art. partíțiile (sil. -ți-i-)
partițiúne (muz.) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. partițiúnii; pl. partițiúni
PARTIȚIÚNE s. v. compoziție, partitură.
PARTÍȚIE s.f. (Rar) Diviziune, separare. ♦ (Mat.) Descompunere a unei mulțimi într-o clasă de submulțimi disjuncte două câte două și a căror reuniune formează mulțimea dată. ♦ (În lingvistica matematică) Împărțirea cuvintelor după flexiune, necesară atunci când se tratează partea de vorbire, genul, clasificarea tipologică a limbilor etc. [Gen. -iei. / < fr. partition, cf. lat. partitio – împărțire].
PARTÍȚIE s. f. 1. diviziune, separare. 2. (mat.) descompunere a unei mulțimi într-o clasă de submulțimi disjuncte două câte două și a căror reuniune formează mulțimea dată. ◊ (inform.) zonă din memoria internă alocată unei lucrări pe durata prelucării sau unor componente ale sistemului de operare. 3. (lingv. mat.) clasificare a cuvintelor după flexiune, necesară atunci când se tratează partea de vorbire, genul, clasificarea tipologică a limbilor etc. (< fr., engl. partition, lat. partitio)
partiți(un)e f. reunirea tuturor părților unei compozițiuni muzicale.
partițiune s. v. COMPOZIȚIE. PARTITURĂ.

partiție dex

Intrare: partiție
partiție substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e
Intrare: partițiune
partiție substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e
partițiune substantiv feminin
  • silabisire: -ți-u-