parter definitie

11 definiții pentru parter

PARTÉR, partere, s. n. 1. Parte a unei clădiri situată la nivelul solului (sau puțin deasupra lui); totalitatea încăperilor situate în această parte a clădirii. 2. Parte a unei săli de spectacole cuprinsă între scenă și fundul sălii. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupă locurile din această parte a sălii. 3. Parte dintr-o grădină sau dintr-un parc rezervată cultivării florilor sau a gazonului. – Din fr. parterre.
PARTÉR, partere, s. n. 1. Parte a unei clădiri situată la nivelul solului (sau puțin deasupra lui); totalitatea încăperilor situate în această parte a clădirii. 2. Parte a unei săli de spectacole cuprinsă între scenă și fundul sălii. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupă locurile din această parte a sălii. 3. Parte dintr-o grădină sau dintr-un parc rezervată cultivării florilor sau a gazonului. – Din fr. parterre.
PARTÉR s. n. 1. (Spre deosebire de etaj și de subsol) Parte a unei clădiri situată la nivelul solului (sau foarte puțin deasupra); rîndul de încăperi situate în această parte. Procop, care era la parter, a spus că te-a văzut pe scări. DEMETRIUS, C. 66. Cafeneaua era o sală dreptunghiulară de la parterul unui hotel. CAMIL PETRESCU, N. 33. 2. (Spre deosebire de lojă și de balcon) Parte a unei săli de spectacol, cuprinsă între scenă și fundul sălii. V. stal. Se întocmise o sală mare, cu parter, galerii și trei rînduri de loji. SADOVEANU, E. 65. Un teatru în toată forma, cu parter... cu scenă. GHICA, S. A. 65. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupă locurile din această parte a sălii. Parterul se scursese, în negru, alb și colori țipătoare. DUMITRIU, B. F. 160. Însușirea ce-și ia parterul de a bate în palme la o piesă. RUSSO, O. 87. Pe actor îl formează un parter înțelegător. BOLLIAC, O. 263. 3. (Franțuzism) Parte dintr-o grădină sau dintr-un parc, rezervată cultivării florilor. Parterul meu e semănat cu... neghină. și trifoi. Neghina, atît de uricioasă în grîu, face cel mai frumos efect ca gazon. NEGRUZZI, S. I 96.
partér s. n., pl. partére
partér s. n., pl. partére
PARTÉR s.n. 1. Parte a unei clădiri situată la nivelul solului; ansamblul încăperilor din această parte a clădirii. ♦ Primul etaj (de la intrare) al unei mine. 2. Parte a unei săli de spectacol cuprinsă între scenă și fundul sălii. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupă locurile din această parte a sălii. 3. Parte a unei grădini sau a unui parc în care se cultivă flori. [Pl. -uri, -re. / cf. germ. Parterre, fr. parterre].
PARTÉR s. n. 1. parte a unei clădiri, la nivelul solului; ansamblul încăperilor din această parte a clădirii. ◊ primul etaj (de la intrare) al unei mine. 2. parte a unei săli de spectacol între scenă și fundul sălii. ◊ totalitatea spectatorilor care ocupă locurile din această parte a sălii. 3. parte a unei grădini sau a unui parc în care se cultivă flori. (< fr. parterre, (1) germ. Parterre)
PARTÉR ~e n. 1) Parte a unei clădiri cu mai multe etaje, situată la nivelul solului. 2) Parte a unei săli de spectacole, situată la nivelul solului și cuprinsă între scenă și fundul sălii. 3) Totalitate de spectatori aflați în această parte a sălii. 4) Suprafață de pământ într-un parc sau într-o grădină publică plantată cu flori sau cu iarbă. /<fr. parterre
parter n. 1. partea unei case ce este la nivelul solului; 2. partea unei grădini garnisită cu flori; 3. partea unei săli de teatru în josul scenei și îndărătul orchestrei; 4. spectatorii din parter: parterul aplaudă (= fr. parterre).
*partér n., pl. e (fr. parterre, d. par, pe, și terre, pămînt). Primu rînd al uneĭ case, catu care e pe pămînt. Partea unde-s stalurile în teatru. Spectatoriĭ din stalurĭ: parteru aplaudă.
a sta la parter expr. (prst.) a practica relații sexuale normale / sex vaginal.

parter dex

Intrare: parter (pl. partere)
parter pl. partere substantiv neutru
Intrare: parter (pl. parteruri)
parter pl. parteruri