paroxism definitie

12 definiții pentru paroxism

PAROXÍSM, paroxisme, s. n. Intensitate maximă, punct culminant la care ajunge o senzație, un sentiment, o stare, un proces, o acțiune în desfășurare etc. ◊ Loc. adv. Până la paroxism = în cel mai înalt grad, foarte tare. ♦ (Rar) Surescitare, tulburare extremă. – Din fr. paroxysme, germ. Paroxysmus.
PAROXÍSM, paroxisme, s. n. Intensitate maximă, punct culminant la care ajunge o senzație, un sentiment, o stare, un proces, o acțiune în desfășurare etc. ◊ Loc. adv. Până la paroxism = în cel mai înalt grad, foarte tare. ♦ (Rar) Surescitare, tulburare extremă. – Din fr. paroxysme, germ. Paroxysmus.
PAROXÍSM s. n. 1. Intensitate maximă a unei senzații, a unui sentiment. V. culme. Larma creștea, ajunse la un fel de paroxism, cînd aproape întreg localul prinse să cînte «Gaudeamus». CAMILAR, N. n 143. Era fără îndoială un paroxism, o undă de nebunie în furia ei. CAMIL PETRESCU, U. N. 93. Loc. adv. La paroxism = în cel mai înalt grad, la cea mai mare intensitate. Pămîntul începe să tremure, o trepidație neîntreruptă, nervoasă, din clipă în clipă mai intensă, urmînd să ducă inevitabil la paroxism și la deznodămînt. BOGZA, C. O. 170. ♦ Tulburare extremă, excitare, surescitare. Patul său de paie și mîncarea cea puțin hrănitoare îl aduseseră într-o stare grozavă de paroxism și de furie, încît urla ocna de vaietele și de tînguirile lui. FILIMON, C. 304. 2. Intensitate maximă a simptomelor unei boli. V. acces, criză.
paroxísm s. n., pl. paroxísme
paroxísm s. n., pl. paroxísme
PAROXÍSM s. v. acces, atac, criza, puseu.
PAROXÍSM s.n. 1. Intensitate maximă a unei boli, a unui sentiment etc. ♦ Surescitare, tulburare extremă. 2. Intensificare bruscă a activității forțelor interioare ale Pământului, care duce la formarea munților și la modificări ale scoarței terestre. [Pl. -me, -muri. / cf. fr. paroxysme, germ. Paroxysmus, it. parossismo, gr. paroxysmos].
PAROXÍSM s. n. 1. intensitate maximă a unei boli, a unui sentiment etc. ◊ surescitare, tulburare extremă. 2. intensificare bruscă a activității forțelor interioare ale Pământului, care duce la formarea munților și la modificări ale scoarței terestre. (< fr. paroxysme, germ. Paroxysmus, gr. paroxysmos)
PAROXÍSM ~e n. 1) Grad maxim de intensitate a unui sentiment sau a unei stări; punct culminant. 2) rar Tulburare extremă; surescitare. /<fr. paroxysme
paroxism n. 1. acces de boală: paroxismul frigurilor; 2. fig. momentul cel mai intens al unei sensațiuni ori pasiuni.
*paroxízm n., pl. e (vgr. paroxysmós, d. pará, foarte, și oxýs, ascuțit. V. oxid). Med. Cel maĭ mare grad de intensitate a uneĭ boale. Fig. Paroxizmu furiiĭ, pasiuniĭ.
paroxism s. v. ACCES. ATAC. CRIZĂ. PUSEU.

paroxism dex

Intrare: paroxism
paroxism substantiv neutru
paroxism