parodonțiu definitie

8 definiții pentru parodonțiu

PARODÓNȚIU s. n. (Anat.) Complex morfologic funcțional care asigură fixarea dinților în osul maxilar. Parodonțiu moale = țesut marginal moale, cu formațiuni fibroase, care înconjoară dintele și alvelola dentară; țesut parodontal. Parodonțiu osos = porțiune osoasă în care sunt săpate alveolele dentare și pe care se inserează parodonțiul moale. – Din germ. Parodontium.
PARODÓNȚIU s. n. (Anat.) Complex morfologic funcțional care asigură fixarea dinților în osul maxilar. ◊ Parodonțiu moale = țesut marginal moale, cu formațiuni fibroase, care înconjură dintele și alvelola dentară; țesut parodontal. Parodonțiu osos = porțiune osoasă în care sunt săpate alveolele dentare și pe care se inserează parodonțiul moale. – Din germ. Parodontium.
!parodónțiu [țiu pron. țiu] (pa-ro-/par-o-) s. n., art. parodónțiul
parodónțiu s. n. (sil. mf. par-) [-țiu pron. -țiu], art. parodónțiul
PARODÓNȚIU s.n. Patul în care sunt fixați dinții în osul maxilar. [Pron. -țiu, var. paradențiu s.n. / < germ. Parodontium].
PARODÓNȚIU s. n. ansamblu de țesuturi în care sunt fixați dinții în osul maxilar; parodont. (< germ. Parodontium)
PARODÓNȚIU ~ri n. Țesut în care se ține dintele; periodont. /<germ. Paradontium
PARODÓNT (PARODÓNȚIU) (< engl.) s. n. Țesut de susținere a dintelui alcătuit din ciment desnodont, os alveolar și gingie.

parodonțiu dex

Intrare: parodonțiu
parodonțiu substantiv neutru
  • silabisire: par-
  • pronunție: -țiu pr. -țĭu