PARNASIÁN, -Ă, parnasieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține parnasianismului, privitor la parnasianism, specific parnasianismului. 2. S. m. și f. Adept sau reprezentant al parnasianismului. [Pr.: -si-an] – Din fr. parnassien.

PARNASIÁN, -Ă, parnasieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține parnasianismului, privitor la parnasianism, specific parnasianismului. 2. S. m. și f. Adept sau reprezentant al parnasianismului. [Pr.: -si-an] – Din fr. parnassien.

PARNASIÁN, -Ă, parnasieni, -e, adj. Care aparține grupării literare franceze din jurul revistei «Le Parnasse Contemporain» (1866); caracterizat prin formalism și estetism. O dată – o singură dată – m-am prins în alaiul poeților parnasieni. GALACTION, O. I 17. ♦ (Substantivat) Adept sau reprezentant al poeziei parnasiene. Theophile Gautier, șeful așa-numiților parnasieni, susține că singurul lucru de căpetenie în poezie e forma. IONESCU-RION, C. 100. – Pronunțat: -si-an.

parnasián (-si-an) adj. m., s. m., pl. parnasiéni (-si-eni); adj. f., s. f. parnasiánă, pl. parnasiéne

parnasián adj. m., s. m. (sil. -si-an), pl. parnasiéni (sil. -si-eni); f. sg. parnasiánă, pl. parnasiéne

PARNASIÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Scriitor, poet) care ține de parnasianism. [Pron. -si-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. parnassien].

PARNASIÁN, -Ă adj., s. m. f. (scriitor, poet, adept) al parnasianismului. (< fr. parnassien)

parnasian a. și m. nume dat în Franța unor poeți cari se ridicară în contra lirismului romantic și cultivară o poezie de o formă impecabilă.

*parnasián, -ă adj. (d. Parnas). Din Parnas: ninfele parnasiene. Din școala poeților parnasienĭ. Subst. Locuitor al Parnasuluĭ. Nume dat unor poețĭ romanticĭ francejĭ care aŭ publicat Parnasu contemporan (V. simbolizm). Zool. Numele unuĭ fel de fluturĭ.