parlamentar definitie

16 definiții pentru parlamentar

PARLAMENTÁR1, -Ă, parlamentari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care ține de parlament, privitor la parlament; din parlament. ♦ (Despre o formă de stat) Cu parlament, bazat pe parlament. 2. Conform uzanțelor din parlament; p. ext. care este de o politețe rigidă; ceremonios, protocolar. II. S. m. Membru al unui parlament. – Din fr. parlementaire, it. parlementario.
PARLAMENTÁR2, -Ă, parlamentari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. Persoană delegată să ducă tratative. 2. Adj. Care ține de parlamentare, privitor la parlamentare. – Din fr. parlementaire, it. parlamentario.
PARLAMENTÁR1, -Ă, parlamentari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care ține de parlament, privitor la parlament; din parlament. ♦ (Despre o formă de stat) Cu parlament, bazat pe parlament. 2. Conform uzanțelor din parlament; p. ext. care este de o politețe rigidă; ceremonios, protocolar. II. S. m. Membru al unui parlament. – Din fr. parlementaire, it. parlementario.
PARLAMENTÁR2, -Ă, parlamentari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană delegată să ducă tratative. 2. Adj. Care ține de parlamentare, privitor la parlamentare. – Din fr. parlementaire, it. parlamentario.
PARLAMENTÁR 1, parlamentari, s. m. 1. (În unele țări) Membru al parlamentului (deputat sau senator). 2. (Învechit) Persoană delegată (de una din părți) pentru a duce cu inamicul tratative de armistițiu, de pace; sol. Parlamentarul se duse. Asaltul începu. NEGRUZZI, S. I 173.
PARLAMENTÁR2, -Ă, parlamentari, -e, adj. 1. Care ține de parlament, al parlamentului, de (sau din) parlament. Am mai identificat o persoană destul de inteligentă pentru a se lăsa convinsă. de sprijinul pe care îl poate aduce majorității parlamentare un element valoros. C. PETRESCU, A. 423. Auzim necontenit vorbindu-se de guvernul constituțional, de formele și uzanțele regimului parlamentar. KOGĂLNICEANU, S. A. 132. ◊ Dezbateri parlamentare v. dezbatere. Imunitate parlamentară v. imunitate. ♦ (Despre o formă de stat) în care puterea este deținută de parlament. În Soviete, Lenin a văzut acea formă superioară de organizare politică menită să înlocuiască republica parlamentară și să îndeplinească sarcinile dictaturii proletariatului. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 4, 2/2. 2. (Rar) Conform uzanțelor din parlament, potrivit unei politețe rigide. Îngăduiți-mi, îi spuse căminarul, cu o afectare oarecum parlamentară, să nu fiu de această părere. CAMIL PETRESCU, O. I 305.
!parlamentár adj. m., s. m., pl. parlamentári; adj. f., s. f. parlamentáră, pl. parlamentáre
parlamentár (de parlament, privitor la parlament) adj. m., s. m., pl. parlamentári; f. sg. parlamentáră, pl. parlamentáre
PARLAMENTÁR adj., s. 1. adj. (POL.) legislativ, legiuitor. (Organ ~.) 2. s. (POL.) congresman. (În unele state, ~ ul se numește congresman.) 3. s. (MIL., POL.) (înv.) solitor. (Au trimis un ~ în tabăra adversă.) 4. adj. ceremonios, protocolar. (Stil, limbaj ~.)
PARLAMENTÁR, -Ă adj. 1. Care aparține parlamentului, privitor la parlament, organizat pe baza unui parlament. 2. Potrivit uzanțelor admise în parlament. // s.m. Membru al parlamentului. [Cf. fr. parlementaire].
PARLAMENTÁR, -Ă I. adj. 1. referitor la parlament. ♦ regim ~ = regim al unui stat în care guvernul răspunde pentru activitatea sa în fața parlamentului. 2. potrivit uzanțelor admise în parlament. 3. referitor la acțiunea de a parlamenta. II. s. m. 1. membru al parlamentului. 2. persoană delegată, în timp de război, să ducă tratative de pace sau de armistițiu cu comandamentul inamic. (< fr. parlementaire, it. parlamentario)
PARLAMENTÁR1 ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de parlament; propriu parlamentului. Dezbateri ~e.Imunitate ~ă privilegiu acordat membrilor unui organ legislativ de a nu putea fi arestați sau judecați fără consimțământul acestui organ. 2) Care are la bază un parlament. Republică ~ă. /<fr. parlementaire, it. parlementario
PARLAMENTÁR2 ~i m. Membru al parlamentului. /<fr. parlementaire, it. parlementario
parlamentar a. 1. ce ține de parlament: regim parlamentar; 2. fig. conform uzurilor parlamentare, convenabil: acest limbaj nu e parlamentar. ║ m. cel ce în timp de răsboiu se prezentă inimicului cu condițiuni de pace.
*parlamentár, -ă adj. (fr. parlementaire). De parlament, al parlamentuluĭ: tradițĭunĭ parlamentare, regim parlamentar. Fig. Conform uzurilor parlamentare, convenient, politicos: cuvinte parlamentare. Propriŭ unuĭ parlamentar, unuĭ sol: steag parlamentar. Guvern parlamentar, aĭ căruĭ miniștri îs răspunzătorĭ înaintea parlamentuluĭ. S. m. Deputat orĭ senator: un parlamentar vechĭ. Sol, delegat trimes la dușman ca să propună ceva orĭ să ducă un răspuns. Adv. În mod parlamentar, convenient: a vorbi parlamentar.
PARLAMENTAR adj., s. 1. adj. ceremonios, protocolar. (Stil, limbaj ~.) 2. s. (înv.) solitor. (Au trimis un ~ în tabăra adversă.)

parlamentar dex

Intrare: parlamentar (adj.)
parlamentar adjectiv
Intrare: parlamentar (s.m.)
parlamentar substantiv masculin