parcurs definitie

32 definiții pentru parcurs

PARCURÁ vb. I v. parcurge.
PARCÚRGE, parcúrg, vb. III. Tranz. 1. (Adesea fig.) A străbate un drum sau o distanță (de la un capăt la altul); a se deplasa, a merge (până la capăt). 2. A trece cu privirea sau cu ochii peste ceva, a se uita în treacăt la ceva. ♦ Spec. A citi ceva în grabă și superficial, a răsfoi o carte, un ziar etc.; p. gener. a citi. 3. A trăi, a petrece un interval de timp într-un anumit loc sau fel. [Var.: (înv.) parcurá vb. I] – Din fr. parcourir (după curge).
PARCÚRS, parcursuri, s. n. Faptul de a parcurge o distanță, un drum etc.; (concr.) drum, traseu pe care îl străbate sau pe care trebuie să-l străbată cineva sau ceva pentru a ajunge de la un punct la altul. ◊ Loc. adv. Pe parcurs... = în timpul unei călătorii; între timp. ◊ Loc. prep. Pe parcursul... = în limitele..., în cuprinsul..., în decursul... ♦ Lungimea unui drum sau a unei traiectorii între două puncte anumite. – Din fr. parcours.
PARCURÁ vb. I v. parcurge.
PARCÚRGE, parcúrg, vb. III. Tranz. 1. (Adesea fig.) A străbate un drum sau o distanță (de la un capăt la altul); a se deplasa, a merge (până la capăt). 2. A trece cu privirea sau cu ochii peste ceva, a se uita în treacăt la ceva. ♦ Spec. A citi ceva în grabă și superficial, a răsfoi o carte, un ziar etc.; p. gener. a citi. 3. A trăi, a petrece un interval de timp într-un anumit loc sau fel. [Var.: (înv.) parcurá vb. I] – Din fr. parcourir (după curge).
PARCÚRS, parcursuri, s. n. Faptul de a parcurge o distanță, un drum etc.; (concr.) drum, traseu pe care îl străbate sau pe care trebuie să-l străbată cineva sau ceva pentru a ajunge de la un punct la altul. ◊ Loc. adv. Pe parcurs... = în timpul unei călătorii; între timp. ◊ Loc. prep. Pe parcursul... = în limitele..., în cuprinsul..., în decursul... ♦ Lungimea unui drum sau a unei traiectorii între două puncte anumite. – Din fr. parcours.
PARCURÁ vb. I v. parcurge.
PARCÚRGE, parcurg, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la drumuri sau distanțe) A străbate (de la un capăt la altul). Același ceas... măsura și pașii celor ce parcurgeau cei cîțiva metri ai foaierului. CAMIL PETRESCU, N. 14. Se urcă în avion să parcurgă cinci sute de kilometri în două ore. C. PETRESCU, Î. II 268. 2. A trece cu privirea peste ceva; a citi în treacăt, în grabă, a răsfoi (o carte, un ziar). Parcurse distrat, cu ochii, calea-laptelui, boltită de-a curmezișul cerului. C. PETRESCU, Î. I 18. – Forme gramaticale: perf. s. parcursei, part. parcurs. – Variante: (învechit) percúre (I. IONESCU, M. 65) vb. III, parcurá (GHICA, A. 52) vb. I.
PARCÚRS, parcursuri, s. n. Acțiunea de a parcurge; (concretizat) drum (de) străbătut (de cineva sau de ceva); traiect. Ana savura parcursid acesta. C. PETRESCU, C. V. 240. Liber parcurs = permisiunea de a trece, liberă-trecere. ◊ Loc. adv. Pe parcurs = pe drum, în timpul drumului, de la locul de pornire la locul de sosire. ♦ Lungimea unui drum sau a unei traiectorii, între două puncte anumite.
parcúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. parcúrg, 1 pl. parcúrgem, perf. s. 1 sg. parcurséi, 1 pl. parcúrserăm; ger. parcurgấnd; part. parcúrs
parcúrs s. n., pl. parcúrsuri
parcúrge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. parcúrg, 1 pl. parcúrgem, perf. s. 1 sg. parcurséi, 1 pl. parcúrserăm; part. parcúrs
parcúrs s. n., pl. parcúrsuri
PARCÚRGE vb. 1. a face, a merge, a străbate. (~ zilnic 10 km.) 2. a măsura, a străbate. (~ camera de la un capăt la celălalt.) 3. (SPORT) a acoperi, a străbate. (Atletul a ~ distanța de 5 000 m în...) 4. v. cutreiera. 5. v. străbate. 6. v. citi. 7. v. răsfoi.
PARCÚRS s. drum, itinerar, rută, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., în Mold.) șleau. (~ urmat de un vehicul.)
PARCÚRGE vb. III. tr. 1. A străbate (un drum, o distanță). 2. A citi, a examina rapid cu privirea; a răsfoi. [P.i. -cúrg, perf.s. -cursei, part. -curs. / după fr. parcourir].
PARCÚRS s.n. Drum (de) străbătut; traiect; traseu. ◊ Pe parcurs = în timpul drumului; (p. ext.) între timp, în această perioadă. ♦ (Sport) Traseu cu obstacole, care trebuie urmat de un călăreț în competiție. ♦ Lungimea unui drum sau a unei traiectorii între două puncte anumite. [< fr. parcours].
PARCÚRGE vb. tr. 1. a străbate (un drum, o distanță). 2. a citi, a examina rapid cu privirea; a răsfoi. (după fr. parcourir)
PARCÚRS s. n. 1. drum (de) străbătut; traiect; traseu. ◊ pe parcurs = în timpul drumului; (p. ext.) între timp. 2. (sport) traseu cu obstacole care trebuie urmat de un călăreț în competiție. 3. lungime a unui drum sau a unei traiectorii între două puncte anumite. (< fr. parcours)
parcúrge (parcúrg, parcúrs), vb. – A străbate, a merge. – Var. parcurge. Fr. parcourir, adaptat la conjug. lui a curge. – Der. parcurs (var. percurs), s. n. (distanță străbătută).
A PARCÚRGE parcúrg tranz. 1) (distanțe, drumuri etc.) A trece de la un capăt la altul (sau dintr-o parte în alta); a acoperi. 2) (ziare, reviste, cărți etc.) A examina, a citi în grabă; a răsfoi; a frunzări. ◊ ~ cu privirea (sau cu ochii) a citi în fugă. /<fr. parcourir
PARCÚRS ~uri n. 1) v. A PARCURGE. 2) Cale care trebuie străbătută pentru a ajunge de la un punct la altul; traiect. ◊ Pe (tot) ~(ul) în (tot) timpul cât a durat ceva. /<fr. parcours
percurs n. drumul ce face o trăsură, un fluviu: percursul trenurilor.
*parcúrg, -cúrs, V. percurg.
*percúrg, -cúrs, a -cúrge v. tr. (d. curg, după lat. percúrrere și fr. parcourir). Străbat mergînd, curgînd: a percurge o țară, trenu percurge linia cu mare ĭuțeală, glonțu percurge aeru, rîu percurge județu. Străbat cu ochiĭ citind ĭute, răsfoĭesc: a percurge o curte. – Și parcurg (după fr.).
*percúrs n., pl. urĭ (d. lat. percursus, după fr. parcours. V. curs, concurs). Întinderea uneĭ liniĭ, unuĭ drum, uneĭ călătoriĭ, traĭect, drum străbătut: percursu uneĭ căĭ ferate, unuĭ fluviŭ, uneĭ armate, unuĭ glonț pin aer. A avea liber parcurs, a avea permisiune de străbătut, a avea liberă trecere. – Ob., dar nu maĭ bine, parcurs (după fr.).
PARCURGE vb. 1. a face, a merge, a străbate. (~ zilnic 10 km.) 2. a măsura, a străbate. (~ camera de la un capăt la celălalt.) 3. (SPORT) a acoperi, a străbate. (Atletul a ~ distanța de 5 000 m în...) 4. a colinda, a cutreiera, a străbate, a vîntura, (pop. și fam.) a bate, (pop.) a călca, a ocoli, a petrece, (înv. și reg.) a răzbate, (înv.) a plimba, (rar fig.) a treiera. (~ pe rînd satele și orașele.) 5. a străbate, a traversa, (înv.) a spăla. (Dunărea ~ mai multe țări.) 6. a citi, (livr.) a lectura, (înv. și pop.) a spune, a zice. (A ~ cîteva rînduri.) 7. a răsfoi, (rar) a petrece. (A ~ o lucrare, notițele.)
PARCURS s. drum, itinerar, rută, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., în Mold.) șleau. (~ urmat de un vehicul.)
parcúrs s. n. în loc. adv. pe parcurs Din timpul, între timp ◊ „Câteva dintre cele mai amuzante incidente de pe parcursul repetițiilor [...]” I.B. 2 III 74 p. 2. ◊ „Toate mi-au fost executate pe parcurs, cu excepția vizorului care nici acum nu este montat.” R.l. 5 IX 79 p. 5 (din fr. parcours; V. Guțu Romalo C.G. 242, atestări din 1971; DEX, DN3)
ÎNCEPUTUL PARCURSULUI DE LUPTĂ reper caracteristic de pe sol, stabilit prin calculul la pregătirea unei misiuni de luptă, față de obiectivul care urmează a fi lovit cu o formație de avioane de vânătoare-bombardament sau bombardament, de la care încep manevrele de apropiere, vizare și atacul obiectivului.
PARCURS traiectoria aeronavei raportată la sol. Parcurs de luptă se definește ca spațiul în care se execută ochirea în vederea bombardării din aer a unui obiectiv terestru, în care avionul execută bombardament în zbor orizontal menținându-și constantă direcția, înălțimea și viteza de zbor.
PARCÚRS, -Ă, parcurși, -se, adj. v. PARCURGE. – [DEX ’98]

parcurs dex

Intrare: parcurge
parcura verb grupa I conjugarea I
parcurge verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: parcurs (adj.)
parcurs adj.
Intrare: parcurs (s.n.; -uri)
parcurs s.n.; -uri substantiv neutru