parcura definitie

16 definiții pentru parcura

PARCURÁ vb. I v. parcurge.
PARCÚRGE, parcúrg, vb. III. Tranz. 1. (Adesea fig.) A străbate un drum sau o distanță (de la un capăt la altul); a se deplasa, a merge (până la capăt). 2. A trece cu privirea sau cu ochii peste ceva, a se uita în treacăt la ceva. ♦ Spec. A citi ceva în grabă și superficial, a răsfoi o carte, un ziar etc.; p. gener. a citi. 3. A trăi, a petrece un interval de timp într-un anumit loc sau fel. [Var.: (înv.) parcurá vb. I] – Din fr. parcourir (după curge).
PARCURÁ vb. I v. parcurge.
PARCÚRGE, parcúrg, vb. III. Tranz. 1. (Adesea fig.) A străbate un drum sau o distanță (de la un capăt la altul); a se deplasa, a merge (până la capăt). 2. A trece cu privirea sau cu ochii peste ceva, a se uita în treacăt la ceva. ♦ Spec. A citi ceva în grabă și superficial, a răsfoi o carte, un ziar etc.; p. gener. a citi. 3. A trăi, a petrece un interval de timp într-un anumit loc sau fel. [Var.: (înv.) parcurá vb. I] – Din fr. parcourir (după curge).
PARCURÁ vb. I v. parcurge.
PARCÚRGE, parcurg, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la drumuri sau distanțe) A străbate (de la un capăt la altul). Același ceas... măsura și pașii celor ce parcurgeau cei cîțiva metri ai foaierului. CAMIL PETRESCU, N. 14. Se urcă în avion să parcurgă cinci sute de kilometri în două ore. C. PETRESCU, Î. II 268. 2. A trece cu privirea peste ceva; a citi în treacăt, în grabă, a răsfoi (o carte, un ziar). Parcurse distrat, cu ochii, calea-laptelui, boltită de-a curmezișul cerului. C. PETRESCU, Î. I 18. – Forme gramaticale: perf. s. parcursei, part. parcurs. – Variante: (învechit) percúre (I. IONESCU, M. 65) vb. III, parcurá (GHICA, A. 52) vb. I.
parcúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. parcúrg, 1 pl. parcúrgem, perf. s. 1 sg. parcurséi, 1 pl. parcúrserăm; ger. parcurgấnd; part. parcúrs
parcúrge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. parcúrg, 1 pl. parcúrgem, perf. s. 1 sg. parcurséi, 1 pl. parcúrserăm; part. parcúrs
PARCÚRGE vb. 1. a face, a merge, a străbate. (~ zilnic 10 km.) 2. a măsura, a străbate. (~ camera de la un capăt la celălalt.) 3. (SPORT) a acoperi, a străbate. (Atletul a ~ distanța de 5 000 m în...) 4. v. cutreiera. 5. v. străbate. 6. v. citi. 7. v. răsfoi.
PARCÚRGE vb. III. tr. 1. A străbate (un drum, o distanță). 2. A citi, a examina rapid cu privirea; a răsfoi. [P.i. -cúrg, perf.s. -cursei, part. -curs. / după fr. parcourir].
PARCÚRGE vb. tr. 1. a străbate (un drum, o distanță). 2. a citi, a examina rapid cu privirea; a răsfoi. (după fr. parcourir)
parcúrge (parcúrg, parcúrs), vb. – A străbate, a merge. – Var. parcurge. Fr. parcourir, adaptat la conjug. lui a curge. – Der. parcurs (var. percurs), s. n. (distanță străbătută).
A PARCÚRGE parcúrg tranz. 1) (distanțe, drumuri etc.) A trece de la un capăt la altul (sau dintr-o parte în alta); a acoperi. 2) (ziare, reviste, cărți etc.) A examina, a citi în grabă; a răsfoi; a frunzări. ◊ ~ cu privirea (sau cu ochii) a citi în fugă. /<fr. parcourir
*parcúrg, -cúrs, V. percurg.
*percúrg, -cúrs, a -cúrge v. tr. (d. curg, după lat. percúrrere și fr. parcourir). Străbat mergînd, curgînd: a percurge o țară, trenu percurge linia cu mare ĭuțeală, glonțu percurge aeru, rîu percurge județu. Străbat cu ochiĭ citind ĭute, răsfoĭesc: a percurge o curte. – Și parcurg (după fr.).
PARCURGE vb. 1. a face, a merge, a străbate. (~ zilnic 10 km.) 2. a măsura, a străbate. (~ camera de la un capăt la celălalt.) 3. (SPORT) a acoperi, a străbate. (Atletul a ~ distanța de 5 000 m în...) 4. a colinda, a cutreiera, a străbate, a vîntura, (pop. și fam.) a bate, (pop.) a călca, a ocoli, a petrece, (înv. și reg.) a răzbate, (înv.) a plimba, (rar fig.) a treiera. (~ pe rînd satele și orașele.) 5. a străbate, a traversa, (înv.) a spăla. (Dunărea ~ mai multe țări.) 6. a citi, (livr.) a lectura, (înv. și pop.) a spune, a zice. (A ~ cîteva rînduri.) 7. a răsfoi, (rar) a petrece. (A ~ o lucrare, notițele.)

parcura dex

Intrare: parcurge
parcura verb grupa I conjugarea I
parcurge verb grupa a III-a conjugarea a X-a