PARCEALAGÍU s. v. parlagiu.

parcealagíŭ, V. parlagiu.

parlagíŭ și parcealagiŭ m. (după Șăĭn., d. turc. parlacý, derivat d. parlamak, a toca, a hăcui, care totușĭ, la Ĭusuf, însemna „a străluci”). Forma parcealagiŭ ar indica etim. parcea, parcele, cum arată și turc. parçagy, vînzător de bucățĭ de stofă, și parçalamak, a îmbucăți). Munt. Ajutor de măcelar, acela care spintecă vitele și le împarte în bucățĭ. V. bocciŭ.

parcealagiu s. v. PARLAGIU.