parataxă definitie

12 definiții pentru parataxă

PARATÁXĂ, parataxe, s. f. (Gram.) Juxtapunere. – Din fr. parataxe.
PARATÁXĂ, parataxe, s. f. (Gram.) Juxtapunere. – Din fr. parataxe.
PARATÁXĂ, parataxe, s. f. (Gram.) Juxtapunere.
paratáxă s. f., g.-d. art. paratáxei; pl. paratáxe
paratáxă s. f., g.-d. art. paratáxei; pl. paratáxe
PARATÁXĂ s. v. juxtapunere.
PARATÁXĂ s.f. Mod de exprimare a raporturilor de coordonare sau de subordonare în propoziție sau în frază prin simpla alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură; juxtapunere; coordonare sintactică. [< fr. parataxe, cf. gr. parataxis < para – lângă, taxis – așezare].
PARATÁXĂ s. f. juxtapunere. (< fr. parataxe)
PARATÁXĂ ~e f. lingv. (în opoziție cu hipotaxă) Procedeu de exprimare a raporturilor sintactice între propoziții fără jonctive; juxtapunere. /<fr. parataxe
PARATA s. (GRAM.) juxtapunere.
PARATÁXĂ s. f. (< fr. parataxe, cf. gr. parataxis < para „alături” + taxis „așezare”): v. juxtapúnere.
parataxă expresivă sau stilistică, orice juxtapunere asindetică, raport gramatical dintre două propoziții cu indicele de relație zero, în locul unui indice de coordonare sau subordonare care s-a omis (A): „Bate om în poartă, iese tata să-l întâmpine, îl aduce în casă.” (Z. Stancu) Sin. asindet.

parataxă dex

Intrare: parataxă
parataxă substantiv feminin