parapet definitie

13 definiții pentru parapet

PARAPÉT, parapete, s. n. 1. Perete (de înălțime mică) din piatră, lemn, metal etc. care servește la delimitarea teraselor, a podurilor, a marginilor unei șosele etc. ♦ Prelungire a bordurilor unei nave, deasupra punții superioare, având rolul de a proteja oamenii, instalațiile și obiectele de pe punte contra valurilor. ♦ Obstacol așezat la capătul unei linii ferate pentru ca trenul să nu mai poată înainta. 2. Întăritură de pământ sau de zid la redute și la tranșee, pentru protejarea luptătorilor. – Din it. parapetto, fr. parapet, germ. Parapett.
PARAPÉT, parapete, s. n. 1. Perete (de înălțime mică) din piatră, lemn, metal etc. care servește la delimitarea teraselor, a podurilor, a marginilor unei șosele etc. ♦ Prelungire a bordurilor unei nave, deasupra punții superioare, având rolul de a proteja oamenii, instalațiile și obiectele de pe punte contra valurilor. ♦ Obstacol așezat la capătul unei linii ferate pentru ca trenul să nu mai poată înainta. 2. Întăritură de pământ sau de zid la redute și la tranșee, pentru protejarea luptătorilor. – Din it. parapetto, fr. parapet, germ. Parapett.
PARAPÉT, parapete, s. n. 1. Perete puțin înalt de piatră, de cărămidă, de lemn, de metal etc. care servește la îngrădirea teraselor, a podurilor, a marginii șoselelor etc. V. balustradă. Urcară așa la pas din parapet de pod în parapet de pod. SADOVEANU, B. 223. Se întorcea pe cheiul Dîmboviței, oprindu-se să privească de pe parapetul podurilor. C. PETRESCU, Î. II 159. ♦ Prelungirea bordurilor unei nave deasupra punții superioare, pentru ca oamenii și obiectele de pe punte să aibă o protecție contra valurilor. Mihu se feri de-a lungul parapetului, uitîndu-se chioriș la valurile care ridicau capul. TUDORAN, P. 161. ♦ Obstacol artificial așezat la capătul unei linii ferate, spre a opri înaintarea trenului sau a vagoanelor izolate. 2. Întăritură de pămînt sau de zid, la redute și tranșee, care apără pe soldați de gloanțe. Căciularii scoteau lopețile de la cingătoare și începeau a întoarce parapetul spre dușman. SADOVEANU, O. VI 36. Urcăm, luptăm iată-ne-acum Sus, sus, la parapete. ALECSANDRI, O. 241.
parapét s. n., pl. parapéte
parapét s. n., pl. parapéte
PARAPÉT s. v. balustradă.
PARAPÉT s.n. 1. Perete scund (pentru sprijinire) ridicat la marginea unei punți, a unui pod etc. pentru a împiedica căderea lucrurilor, a oamenilor etc. ♦ Flancurile vasului deasupra punții. 2. Întăritură (de pamânt, de zid) care protejează pe apărătorii unei fortificații. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. parapet, germ. Parapett, it. parapetto – păzește pieptul].
PARAPÉT s. n. 1. perete scund la marginea unei punți, a unui pod etc. pentru a împiedica căderea lucrurilor, a oamenilor. 2. prelungire a bordajului deasupra punții la nave și la unele ambarcații. 3. întăritură (de pământ, de zid) care protejează pe apărătorii unei fortificații. (< fr. parapet, germ. Parapett)
parapét (parapéte), s. n. – Balustradă, parmaclîc. It. parapetto, prin intermediul ngr. παρεπέτο, cf. fr. parapet. – Der. parapeta, vb. refl. (a se întări).
PARAPÉT ~e n. 1) Element de construcție în formă de îngrăditură joasă, destinat să mărginească ceva (o terasă, o scară, o șosea etc.); balustradă. 2) mil. Întăritură de pământ din fața unei redute sau a unei tranșee, cu destinația de a proteja combatanții de focul inamicului. /<fr. parapet, germ. Parapett
parapet n. 1. partea de sus a unei redute; 2. mică zidărie de un stat de om, spre a opri să nu cază de pe un pod, cheiu, turn.
*parapét n., pl. e (fr. parapet, d. it. parapetto, d. para, apără, și petto, pept). Arm. Zid înapoĭa căruĭa poțĭ sta adăpostit trăgînd focurĭ în dușman. Pin ext. Gard, gratiĭ la marginea unuĭ pod, unuĭ bord, unuĭ turn ca să nu cazĭ. V. copastie, parcan.
PARAPET s. balustradă, parmaclîc, pălimar, rampă, rezemătoare, mînă curentă, (rar) reazem, (Transilv. și Munt.) plimbă, (Transilv.) strajă, (înv.) parmac. (~ la o scară.)

parapet dex

Intrare: parapet
parapet 2 pl. -uri substantiv neutru
parapet 1 pl. -e substantiv neutru