parantez definitie

22 definiții pentru parantez

PARANTÉZ s. n. v. paranteză.
PARANTÉZĂ, paranteze, s. f. 1. Semn de punctuație care constă din două arcuri de cerc sau din două dreptunghiuri cărora le lipsește o latură lungă și între care se izolează o explicație, un adaos, un amănunt legat de restul unui text dat. ♦ P. ext. Text, adaos izolat între aceste semne grafice. ♦ Paranteză (1) în care apare o expresie algebrică, pentru a arăta că operația aflată în interiorul ei se efectuează înaintea celorlalte; p. ext. expresie algebrică izolată în acest fel. 2. Fig. Digresiune (scrisă sau orală). ◊ Loc. adv. În paranteză = în treacăt. [Var.: (Înv.) parantéz s. n.] – Din fr. parenthèse.
PARANTÉZ s. n. v. paranteză.
PARANTÉZĂ, paranteze, s. f. 1. Semn de punctuație care constă din două arcuri de cerc sau din două dreptunghiuri cărora le lipsește o latură lungă și între care se izolează o explicație, un adaos, un amănunt legat de restul unui text dat. ♦ P. ext. Text, adaos izolat între aceste semne grafice. ♦ Paranteză (1) în care apare o expresie algebrică, pentru a arăta că operația aflată în interiorul ei se efectuează înaintea celorlalte; p. ext. expresie algebrică izolată în acest fel. 2. Fig. Digresiune (scrisă sau orală). ◊ Loc. adv. În paranteză = în treacăt. [Var.: (Înv.) parantéz s. n.] – Din fr. parenthèse.
PARANTÉZ s. n. v. paranteză.
PARANTÉZĂ, paranteze, s. f. 1. Semn de punctuație constând dintr-o linie semicirculară, dintr-o linie dreaptă îndoită la capete sau dintr-un unghi ascuțit care se pune înaintea și în urma cuvintelor considerate ca o explicație, ca un adaos, ca o precizare; textul cuprins între aceste semne. Cuvinte în paranteză, a Toate comediile lui sînt pline, împestrițate, cu paranteze. GHEREA, ST. CR. I 357. ◊ Expr. A deschide o paranteză v. deschide. A închide paranteza v. închide (2). ♦ Semnul pus înaintea și în urma unei expresii algebrice pentru a arăta că operația dată se efectuează asupra întregii expresii. 2. Fig. Parte a unui discurs sau a unei scrieri care nu stă în strînsă legătură cu subiectul; digresiune. Deschid...o mică paranteză istorică esplicativă. CARAGIALE, O. III 139. – Variantă: (învechit) parantéz (GHEREA, ST. CR. I 137) s. n.
parantéză s. f., g.-d. art. parantézei; pl. parantéze; semne grafice ( ), [ ] < >
parantéză s. f., g.-d. art. parantézei; pl. parantéze
PARANTÉZĂ s. 1. (înv.) cuprinzătoare, închizătoare. (~ este un semn de punctuație.) 2. paranteză dreaptă = croșetă, (rar) paranteză franceză. (Text închis între ~.)
PARANTÉZĂ s. v. digresiune, divagare, divagație.
PARANTEZĂ FRANCÉZĂ s. v. croșetă, paranteză dreaptă.
PARANTÉZ s.n. v. paranteză.
PARANTÉZĂ s.f. 1. Semn grafic constând din două arcuri de cerc care se închid reciproc și care se folosesc pentru a izola fraze sau cuvinte intercalate într-un text. ♦ Frază sau propoziție care are un sens deosebit și care este intercalată într-o altă frază. 2. (Fig.) Digresiune. [Var. parantez s.n. / cf. fr. paranthèse, germ. Paranthese, lat. parenthesis < para – alături, en – în, thesis – punere].
PARANTÉZĂ s. f. 1. semn de punctuație din două arcuri de cerc sau două linii îndoite la capete care se închid reciproc, pentru a izola o precizare etc., intercalate într-un text; textul însuși. ◊ (mat.) semn grafic care cere ca operația cuprinsă în interiorul său să fie efectuată în prealabil. 2. (fig.) digresiune. (< fr. parenthèse)
PARANTÉZĂ ~e f. 1) lingv. Semn de punctuație constând din două arcuri de cerc puse unul la începutul cuvântului sau textului ce se izolează din anumite motive (explicație, completare etc.), iar altul la sfârșitul lui. ◊ ~ pătrată paranteză constând din două linii îndoite la capete una spre alta. 2) fig. Digresiune în cadrul unei comunicări. ◊ În ~ printre altele. 3) mat. Semn care se pune înaintea și la sfârșitul unei expresii algebrice, arătând că o operație se referă la întreaga expresie. /<fr. paranthese
paranteză f. 1. propozițiune ce formează un sens distinct și separat de al frazei în care se inseră; 2. semn întrebuințat spre a indica o paranteză (.....); 3. fig. digresiune: face paranteze perpetue.
*parentéză f., pl. e (vgr. parénthesis, d. parà, alăturea, și énthesis, punere. V. teză). Gram. Vorbă orĭ propozițiune explicativă intercalată într’o frază orĭ alipită la urmă și închisă între doŭă liniĭ curbe: a deschide o parenteză. Cele doŭă liniĭ curbe care arată asta, numite și semnele parentezeĭ. Fig. Fam. Digresiune: A deschide o parenteză, a face o digresiune. În parenteză, subînțelegînd, subînțeles. – Fals parantéză orĭ -téz. – V. scoabă.
PARANTE s. 1. (înv.) cuprinzătoare, închizătoare. (~ este un semn de punctuație.) 2. paranteză dreaptă = croșetă, (rar) paranteză franceză. (Text închis între ~.)
parante s. v. DIGRESIUNE. DIVAGARE. DIVAGAȚIE.
paranteză france s. v. CROȘETĂ. PARANTEZĂ DREAPTĂ.
PARANTÉZĂ s. f. (cf. fr. paranthèse. germ. Paranthese, lat. paranthesis < gr. para „alături” + en „în” + thesis „punere”): 1. semn de punctuație care constă din două arcuri de cerc, din două dreptunghiuri cărora le lipsește o latură lungă sau din două linii orizontale, între care se izolează un amănunt, un adaos, o explicație legată de restul unui text dat. ◊ ~ rotúnde (mici): p. care închid o explicație, o precizare, un amănunt și care sunt alcătuite din două arcuri de cerc, de exemplu ( ). ◊ ~ drépte (mari): p. care închid un adaos făcut de vorbitor într-un text citat și care sunt alcătuite din două dreptunghiuri cărora le lipsește o latură lungă în interior, ca de exemplu [ ]. ◊ ~ orizontále: p. alcătuite din două linii orizontale, ca de exemplu – - (v. linie de pauză). ◊ ~ dúble: p. sub forma unor unghiuri așezate cu vârfurile în sens contrar, ca de exemplu « ». 2. frază cu un sens deosebit, cu caracter de adaos, de explicație suplimentară, de digresiune, care se intercalează între termenii unei alte fraze (în scris, închisă adesea între paranteze sau între linii de pauză).
paranteze s. f. pl. picioare crăcănate.

parantez dex

Intrare: paranteză
parantez
paranteză substantiv feminin