paraleu definitie

14 definiții pentru paraleu

PARALÉU, paralei, s. m. (Mai ales în corelație cu leu) Leu foarte mare și puternic; fig. ființă înzestrată cu puteri supranaturale. ◊ Expr. A se face (sau a face pe cineva) leu paraleu = a (se) înfuria peste măsură. ♦ (Depr.) Bărbat care se consideră înzestrat cu calități excepționale, care vrea să pară important, remarcabil. – Para1- + leu.
PARALÉU, paralei, s. m. (Mai ales în corelație cu leu) Leu foarte mare și puternic; fig. ființă puternică, vitează. ◊ Expr. A se face (sau a face pe cineva) leu paraleu = a (se) înfuria peste măsură. ♦ (Depr.) Bărbat care se consideră înzestrat cu calități excepționale, care vrea să pară important, remarcabil. – Para1- + leu.
PARALÉU, paralei, s. m. (Adesea ca apoziție a lui «leu», mai rar a lui «zmeu») Leu strașnic, namilă de leu. Alaltăieri, cînd alergai ca un paraleu în butca ta... nu m-ai stropit de glod de sus pînă jos? HOGAȘ, H. 32. Numai iaca și împăratul vine ca un leu-paraleu, să-și ieie fata pe seamă. CREANGĂ, P. 269. Măi Florine, dragul meu, Parcă ești un paraleu. ALECSANDRI, T. 898. ◊ Expr. A se face (sau a face pe cineva) leu-paraleu = a (se) înfuria. Zmeul e năbădăios și se face leu-paraleu. ISPIRESCU, la CADE. Cine, din miel cu blîndețe, te-a făcut leu-paraleu? ALECSANDRI, la CADE. ♦ Fig. Ființă puternică, vitează. Era numai o fetișcană, dar. inimoasă cît zece paralei de voinici. DELAVRANCEA, S. 228. S-adun finii și cumetrii și-apoi povestesc de-a dragul... Despre crai cu stemă-n frunte, despre lei și paralei. COȘBUC, P. II 135. Al cui e ăst cal?... – Ăst leu-paraleu, Este darul tău. TEODORESCU, P. P. 45. ◊ (Adjectival) Toți feții săi Ăi mai paralei. MARIAN, la TDRG.
leu-paraléu (pop.) s. m., pl. lei-paraléi
paraléu s. m., art. paraléul; pl. paraléi, art. paraléii
léu-paraléu s. m., pl. léi-paraléi
paraléu s. m. leu
paraléu (paraléi), s. m. – În povești, epitet pentru eroi; viteaz ca un leu. Origine îndoielnică. Se consideră de obicei ca un comp. al lui leu, cu para- (Tiktin; Candrea; Scriban); dar această comp. nu e normală, fiindcă para- nu indică altceva decît o repetiție agasantă și nu ideea de „arhi-” sau de „stră-” (cum presupunea Damé). Mai sigur e vorba de o etimologie populară; în acest caz, cuvîntul ar putea sta în loc de *faraleu, din ngr. θααρραλέος „viteaz, curajos”.
PARALÉU ~i m.: Leu ~ a) leu mare și puternic; b) persoană înzestrată cu calități excepționale. /para- + leu
leu-paraleu m. 1. leu înfuriat: împăratul vine ca un leu-paraleu CR.; 2. pop. foarte viteaz. [V. paraleu].
paraleu a. și adv. mai viteaz și mai învierșunat decât un leu: niște smei și niște lei paralei ISP.; a se face leu paraleu, a se îmbărbăta, a se înfuria. [Gr. mod PARALEON, extraleu]. ║ m. lionul zilei.
*paraléŭ m. (para și leŭ, după ngr. paráleon. Leŭ paraleŭ (în poveștĭ), leŭ maĭ grozav de cît toțĭ leiĭ. Fig. Fam. Om care face pe grozavu: da cine-ĭ și paraleu ăsta?
PARALEU, P., ard. (RA II 408; Viciu 34) < subst.; prin disimilare: Palaleu, Gh. (17 A II 340).
paraleu, paralei s. m. (peior.) bărbat care se consideră înzestrat cu calități excepționale, care vrea să pară important, remarcabil

paraleu dex

Intrare: paraleu
paraleu substantiv masculin
Intrare: Paraleu
Paraleu
Intrare: leu-paraleu
leu-paraleu substantiv masculin