paralel definitie

28 definiții pentru paralel

PARALÉL, -Ă, paraleli, -e, adj., s. f., (5, 7) paraleluri, s. n. 1. Adj., s. f. (Despre plane sau drepte aflate într-un plan) Care nu se intersectează, oricât s-ar prelungi. ♦ Legătură (electrică) în paralel = ansamblu de două sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeași tensiune electrică la borne. 2. Adj. Care există, se produce, evoluează concomitent cu altceva. ♦ (Adverbial) În același timp, concomitent. 3. S. f. Comparare a două ființe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele); paralelism (2). ◊ Loc. vb. A (se) pune în paralelă (sau, n., în paralel) (cu...) = a se compara. ♦ Variantă a portretului, care constă în prezentarea simultană a două personaje și în compararea lor în scopul stabilirii trăsăturilor specifice fiecărui personaj. 4. S. f. Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele cu aceeași latitudine de pe suprafața Pământului și care rezultă din intersectarea suprafeței Pământului cu un plan paralel cu planul ecuatorial. 5. S. n. (Mat.) Cerc situat pe o suprafață de rotație, obținut prin intersecția acestei suprafețe cu un plan perpendicular pe axa ei de rotație. ◊ (Astron.) Paralel ceresc = cerc mic de pe sfera cerească descris de o stea în mișcarea ei diurnă. 6. S. f. (La pl.) Aparat de gimnastică format din două bare orizontale și paralele așezate (la înălțimi diferite sau identice) pe stâlpi verticali; (la sg.) fiecare dintre cele două bare ale acestui aparat. 7. S. n. Instrument folosit la trasarea (pe o piesă a) unor distanțe sau a unor linii paralele (1) cu un plan dat. – Din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele.
PARALÉL, -Ă, paraleli, -e, adj., s. f., (5, 7) paraleluri, s. n. 1. Adj., s. f. (Dreaptă, plan) care are toate punctele la aceeași distanță de o altă dreaptă sau de un alt plan cu care nu se întretaie, oricât s-ar prelungi. ◊ Legătură (electrică) în paralel = ansamblu de două sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeași tensiune electrică la borne. 2. Adj. Care există, se produce, evoluează concomitent cu altceva. ♦ (Adverbial) În același timp, concomitent. 3. S. f. Comparare a două ființe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele); paralelism (2). ◊ Loc. vb. A (se) pune în paralelă (sau, n., în paralel) (cu...) = a se compara. ♦ (Lit.) Variantă a portretului, care constă în prezentarea simultană a două personaje și în compararea lor în scopul stabilirii trăsăturilor specifice fiecărui personaj. 4. S. f. Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele cu aceeași latitudine de pe suprafața Pământului și care rezultă din intersectarea suprafeței Pământului cu un plan paralel cu planul ecuatorial. 5. S. n. (Mat.) Cerc situat pe o suprafață de rotație, obținut prin intersecția acestei suprafețe cu un plan perpendicular pe axa ei de rotație. ◊ (Astron.) Paralel ceresc = cerc mic de pe sfera cerească descris de o stea în mișcarea ei diurnă. 6. S. f. (La pl.) Aparat de gimnastică format din două bare orizontale și paralele așezate (la înălțimi diferite sau identice) pe stâlpi verticali; (la sg.) fiecare dintre cele două bare ale acestui aparat. 7. S. n. Instrument folosit la trasarea (pe o piesă a) unor distanțe sau a unor linii paralele (1) cu un plan dat. – Din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele.
PARALÉL1, paraleluri, s. n. Instrument folosit la trasarea pe o piesă a unor linii paralele cu un plan dat sau la trasarea unor distanțe.
PARALÉL2, -Ă, paraleli, -e, adj. 1. (Despre drepte) Care are toate punctele la aceeași distanță de o dreaptă sau de un plan cu care nu se întretaie, oricît s-ar prelungi, decît (teoretic) la infinit. Dreptunghiul are laturile paralele două cîte două. ▭ Ca într-un tablou istoric vin din țară, paralele, coloane de soldați. CAMIL PETRESCU, U. N. 274. ♦ (Despre planuri) Care are toate punctele la aceeași distanță de un alt plan. ◊ (Adverbial) Printre pomii galbeni din grădină Soarele în asfințit întinde, Paralel, covoare de lumină. D. BOTEZ, P. O. 43. ◊ Expr. Legătură în paralel = mod de legare a două sau mai multe părți conducătoare ale unei instalații, astfel încît ele să fie străbătute simultan de același element. 2. Care se produce concomitent și evoluează în mod similar cu altceva. Fenomene paralele. ▭ Mama și surorile mele au trecut de partea lui și au pornit acțiuni paralele. CAMIL PETRESCU, U. N. 37. Aceste două mari școli paralele... nu au putut încă să prindă adînci rădăcini. MACEDONSKI, O. IV 93. ◊ (Adverbial) Ideea se propagă din ce în ce mai insistent. N-o judec. Constat. Paralel progresează agitația țăranilor. REBREANU, R. I 257.
paralél3 (instrument) s. n., pl. paraléluri
paralél1 adj. m., pl. paraléli; f. paralélă, pl. paraléle
paralél2 (cerc) s. n., pl. paraléle
paralélă (dreaptă, plan, comparație, bară) s. f., g.-d. art. paralélei; pl. paraléle
paralél (instrument pentru trasat) s. n., pl. paraléluri
paralél adj. m., pl. paraléli; f. sg. paralélă, pl. paraléle
paralél (cerc în mat., geogr.) s. n., pl. paraléle
paralélă (dreaptă, plan, cerc în astron. comparație) s. f., g.-d. art. paralélei; pl. paraléle
paraléle (aparat de gimnastică) s. f. pl. (bară sg. paralélă)
PARALÉL adj., adv. 1. adj. v. concomitent. 2. adv. v. concomitent.
PARALÉLĂ s. comparare, comparație, confruntare, paralelism. (O ~ între cele două caractere.)
PARALÉL, -Ă adj. 1. (Mat.; despre drepte, planuri) Care se află la o distanță constantă unul de altul și care nu se pot întîlni oricât ar fi prelungite. 2. Care se produce concomitent și se desfășoară în mod similar cu altceva. // s.n. Dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. [< fr. parallèle, lat., gr. parallelos < para – alături, allelon – unul cu altul].
PARALÉLĂ s.f. 1. Linie sau suprafață situată în toată întinderea ei la egală distanță de altă linie sau de altă suprafață cu care nu se întretaie oricât de mult s-ar prelungi. ♦ Fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egală latitudine de pe suprafața Pământului. 2. (La pl.) Aparat de gimnastică format din două bare paralele susținute de stâlpi. 3. (Fig.) Comparație, apropiere făcută între două persoane, între două lucruri etc., în care se scot în relief asemănările și deosebirile. [Cf. fr. parallèle, lat. parellelus].
PARALÉL1, -Ă I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se află la o distanță constantă unul de altul și care nu se pot întâlni oricât ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent și se desfășoară în mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operații) în care ansamblul de biți este tratat simultan; (despre mașini, organe) unde mai multe operații se efectuează simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafață situată în toată întinderea ei la egală distanță de altă linie sau suprafață cu care nu se întretaie oricât de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egală latitudine de pe suprafața Pământului. 2. (pl.) aparat de gimnastică din două bare paralele susținute de stâlpi. 3. comparație, apropiere între două ființe, lucruri, fenomene etc., în care se scot în evidență asemănările și deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallèle, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)
PARALEL2(O)- elem. „paralel, echidistant”. (< fr. parallél/o/-, cf. gr. parallelos)
PARALÉL ~ă (~i, ~e) 1) (despre drepte sau planuri) Care nu se întretaie oricât s-ar prelungi. 2) și adverbial (despre fenomene, acțiuni etc.) Care are loc în același timp cu altceva; produs concomitent cu altceva. Mișcări ~e. 3) (despre lucruri) Care pot fi comparate. Concluzii ~e. /<lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele
PARALÉLĂ ~e f. 1) geogr. Linie imaginară de intersecție a suprafeței globului pământesc cu un plan paralel cu ecuatorul. 2) Comparație urmărită între două lucruri sau ființe pentru a le reliefa trăsăturile comune sau/și specifice. 3) la pl. Aparat de gimnastică constând din două bare paralele fixate pe patru stâlpi. 4) Instrument folosit la trasarea pe o piesă a unor linii paralele cu un plan dat /<lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele
paralel a. se zice de două drepte sau de două suprafețe plane egal depărtate una de alta în toată întinderea lor. ║ n. 1. Geogr. cerc paralel cu ecuatorul; 2. fig. comparațiune între două lucruri sau două ființe între ele: a face un paralel între Mihaiu Viteazu și Ștefan cel Mare.
paralelă f. 1. dreaptă paralelă cu alta; 2. șanț paralel cu fortificațiunile inimicului.
*paralél, -ă adj. (lat. parallélus, d. vgr. parállelos, d. pará, alăturea, și allélon, unu cu altu). Geom. Vorbind de liniĭ și suprafețe, la egală distanță una de alta pe toată întinderea lor: drepte, curbe, planurĭ paralele între ele saŭ unu cu altu, linie paralelă alteĭa saŭ cu alta. S. f. Linie paralelă alteĭa: a trage o paralelă. S. f. Arm. Șanț paralel cu locu asediat. S. f. Geogr. Cerc paralel ecŭatoruluĭ, la nord și la sud de el. S. f. Liter. Comparațiune între doŭă persoane saŭ și lucrurĭ: Plutarh a scris interesante paralele. Adv. În mod paralel. Fig. A lucra paralel altuĭa saŭ cu altu.
PARALEL adj., adv. 1. adj. concomitent, simultan, sincron, sincronic. (Fenomene ~.) 2. adv. concomitent, simultan, totdeodată, totodată, (înv.) împreună. (~ să începem și aprovizionarea.)
PARALE s. comparare, comparație, confruntare, paralelism. (O ~ între cele două caractere.)
paralelă 1. Tonalitate (2) p., v. relativă. 2. Mișcare (1) p., una dintre posibilitățile fundamentale de conducere a vocilor (2), evoluția a două sau mai multe voci în același sens, intervalul* dintre ele rămânând constant. Paralelismul vocilor este intim legat de nașterea polifoniei*, care a fost imaginată tocmai ca o urmărire în cvinte* și cvarte* a cântului dat (cantus firmus*). O dată cu depășirea fazei în care organum*-ul (vezi parafonie (2)) a mizat tocmai pe paralelismul acestor intervale considerate consonanțe* perfecte, țesătura polif. s-a diversificat prin adoptarea și a mișcărilor (1) contrare și oblice*. Paralelismele au fost, de aceea, restrânse sau acceptate în cazuri speciale [v. mixtura *(2)] și, începând cu maniera polif. a sec. 15, cvintele și octavele* paralele interzise, regulă rămasă valabilă și pentru stilul clasic al armoniei (III, 2).
a-i fi paralel / (perfect) perpendicular expr. a-i fi indiferent.

paralel dex

Intrare: paralel (instrument)
paralel instrument substantiv neutru
Intrare: paralel (adj.)
paralel adj. substantiv neutru adjectiv adverb