parai definitie

42 definiții pentru parai

PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din fr. parer.
PARÁI, s. m. pl. (Arg.) Dolari. – De la para2.
PÂRĂÍ vb. IV v. pârâi.
PÂRÂÍ, pers. 3 pấrăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri tari, dure etc.) A produce un zgomot surd, ușor prelungit, prin rupere, frângere, tăiere, zdrobire etc.; a trosni, a pocni. 2. (Despre încheieturi, p. ext. despre oase) A produce prin întindere un zgomot asemănător cu cel produs prin frângerea unui corp dur; a trosni, a pocni.(Despre scânduri, podele etc.,p. anal. despre corpuri metalice sau despre obiecte prevăzute cu arcuri, balamale etc.) A produce un zgomot strident prin apăsare, prin lovire sau prin frecare; a scârțâi. ♦ (Despre obiecte din lemn) A începe să se desfacă din încheieturi cu un zgomot caracteristic. ♦ (Despre pepeni) A produce un trosnet ușor prin strângere în mâini; a trosni. 4. (Despre foc sau despre un corp inflamabil care arde) A produce pocnete scurte și repetate. 5. (Despre arme de foc, p. ext. despre proiectile) A produce un zgomot ritmic prin declanșări succesive ori simultane; a bubui, a păcăni, a răpăi, a șuiera. [Var.: (reg.) pârăí vb. IV] – Pâr1 + suf.-âi.
PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe față în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau mințind; a vorbi de rău; a denunța. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĭ)rĕti.
PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din fr. parer.
PÂRĂÍ vb. IV v. pârâi.
PÂRÂÍ, pers. 3 pấrâie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri tari, dure, neelastice) A produce un zgomot surd, ușor prelungit, prin rupere, frângere, tăiere, zdrobire etc.; a trosni, a pocni. 2. (Despre încheieturi, p. ext. despre oase) A produce prin întindere un zgomot asemănător cu cel produs prin frângerea unui corp dur; a trosni, a pocni. 3. (Despre scânduri, podele etc., p. anal. despre corpuri metalice sau despre obiecte prevăzute cu arcuri, balamale etc.) A produce un zgomot strident prin apăsare, prin lovire sau prin frecare; a scârțâi. ♦ (Despre obiecte din lemn) A începe să se desfacă din încheieturi cu un zgomot caracteristic. ♦ (Despre pepeni) A produce un trosnet ușor prin strângere în mâini; a trosni. 4. (Despre foc sau despre un corp inflamabil care arde) A produce pocnete scurte și repetate. 5. (Despre arme de foc, p. ext. despre proiectile) A produce un zgomot ritmic prin declanșări succesive ori simultane; a bubui, a păcăni, a răpăi, a șuiera. [Var.: (reg.) pârăí vb. IV] – Pâr1 + suf. -âi.
PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe față în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau mințind; a vorbi de rău; a denunța. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĭ)rĕti.
PARÁ3, parez, vb. I. Tranz. (La scrimă și la duel, p. ext. la alte sporturi) A evita o lovitură a adversarului printr-o contralovitură. (Fig.) Să ne gîndim din vreme la armele adversarilor noștri. Să parăm loviturile lor. C. PETRESCU, O. P. I 253.
PÎRĂÍ vb. IV v. pîrîi.
PÎRÎ́, pîrăsc, vb. IV. Tranz. 1. A arăta în mod răutăcios faptele unei persoane, a acuza, a se plînge de cineva; a da pe față, a spune (pe cineva) ia... a denunța, a reclama. Cîțiva [elevi] din a patra fumau și se lăsau șantajați de alții care le cereau țigări, că altfel îi pîrăsc. PAS, Z. I 113. Ceilalți s-au vorbit între dînșii să dea jalobă asupra lui cu feluri de clevetiri, pîrîndu-l că ar fi un fățarnic. NEGRUZZI, S. I 225. 2. (Învechit și popular) A chema (pe cineva) în judecată, a intenta (cuiva) proces. Lupul te pîrăște, lupul te judecă, se zice despre judecătorii puternici, interesați și nedrepți. – Prez. ind. pers. 3 și: pîriiește. - Variantă: (Transilv.) pîrăí (REBREANU, R. I 256, RETEGANUL, P. IV 13) vb. IV.
pará2 (a ~) vb., ind. prez. 3 pareáză
parái (arg.) s. m. pl., art. paráii
pârâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pấrâi, 3 pấrâie, imperf. 3 sg. pârâiá; conj. prez. 3 să pấrâie
pârî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârắsc, imperf. 3 sg. pârá, perf. s. 3 sg. pârî́, 3 pl. pârấră, m.m.c.p. 1 sg. pârấsem, 2 sg. pârấseși; conj. prez. 3 să pâráscă; ger. pârấnd; part. pârất
pará vb., ind. prez. 1 sg. paréz, 3 sg. și pl. pareáză
pârâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. pârâie, imperf. 3 sg. pârâiá
pârî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pârá; conj. prez. 3 sg. și pl. pâráscă
PARÁ vb. v. eschiva.
PÂRÂÍ vb. 1. v. scârțâi. 2. v. trosni. 3. a trosni, (înv.) a prâsni. (Focul ~.) 4. v. păcăni.
PÂRÂÍ vb. v. fâșâi, foșni, răpăi, ropoti, sfârâi, suna, susura, șopoti, șopti, șușoti, șușui.
PÂRÎ vb. v. denunța.
PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.
PARÁ vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face față, a evita. [< fr. parer].
PARÁ2 vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ◊ (p.ext.) a face față, a evita. (< fr. parer)
pîrî (-rắsc, -ît), vb. – A denunța, a acuza, a inculpa. Sl. prĕti, prją, priši, „a se certa” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 244), cf. sb., cr. preti „a acuza”, mag. per „ceartă”; trebuie să se pornească de la un sl. *pĭrĕti, cf. tîrî. – Der. pîră, s. f. (acuzație, inculpare; delațiune, denunț); pîrîș, s. m. (înv., acuzator, turnător, denunțător), cf. mag. peres (Gáldi, Dict., 181); pîrît, s. m. (acuzat); pîrîtor, s. m. (turnător).
A PARÁ ~éz tranz. (lovituri ale adversarului la duel, la scrimă etc.) A evita printr-o contralovitură. /<fr. parer
A PÂRÂÍ pers. 3 pârâie intranz. 1) (despre corpuri tari) A produce un zgomot caracteristic la rupere, frângere, apăsare sau ardere. Crengile pârâie. 2) (despre arme de foc) A produce pocnituri scurte și repetate. /pâr + suf. ~âi
A PÂRÎ ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acțiuni reprobabile ținute în taină, dând în vileag, cu intenții rele (în fața unor persoane sau organe oficiale); a denunța; a declara. /<sl. p[â]rĕti
parà v. a ocoli, a se da înlături: a para o lovitură (= fr. parer).
pârăì v. a face un zgomot surd și des, vorbind de foc, zăpadă, lucruri tari: îi pârăie oasele ISP. [Onomatopee din prrr! care imită acest sgomot].
pârî v. 1. a acuza; 2. a denunța [Slav. PRĬETI].
*paréz v. tr. (fr. parer, d. it. parare, a para, lat. parare, a prepara. V. pre-par). Ĭaŭ măsurĭ ca să evit un răŭ: a para o lovitură.
pîrắsc, a -î́ v. tr. (din vechî́u pîrésc, a pîri, d. vsl. prĭeti, pĭrĭeti, a se certa. Cp. cu dirăsc, tîrăsc, vîr). Acuz. Denunț. V. refl. Mă cert, mă cĭorovoĭesc. Duc proces, mă judec.
pî́rîĭ, a -i v. intr. (d. pîr-pîr, huĭetu lucrurilor solide care se despică, se desfac orĭ se sparg. V. cîrîĭ). Crăp cu zgomot, mă desfac prin presiune, cum fac lemnele cînd le despicĭ saŭ le frîngĭ, gheața cînd se rupe, pepenele verde copt cînd îl strîngĭ între mînĭ, încheĭeturile oaselor cînd te miștĭ după o lungă ședere ș.a.
PARA vb. a eschiva, a (se) feri, (înv. și reg.) a sprijini. (A ~ lovitura adversarului, la box.)
pârâi vb. v. FÎȘÎI. FOȘNI. RĂPĂI. ROPOTI. SFÎRÎI. SUNA. SUSURA. ȘOPOTI. ȘOPTI. ȘUȘOTI. ȘUȘUI.
pîrî vb. v. CERTA. ÎNVRĂJBI. JUDECA. SUPĂRA.
PÎRÎ vb. a denunța, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (înv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.)
PÎRÎI vb. 1. a scîrțîi. (Dușumeaua ~.) 2. a pocni, a trosni. (Îi ~ încheieturile.) 3. a trosni, (înv.) a prîsni. (Focul ~.) 4. a păcăni, a răpăi, a țăcăni, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.)
parai s. m. pl. dolari.

parai dex

Intrare: para (vb.)
para vb. verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: parai
parai
Intrare: pârâi
pârâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
pârăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: pârî
pârî verb grupa a IV-a conjugarea a VII-a