PARAFONÍE, parafonii, s. f. (Med.) Boală care constă în pronunțarea nazalizată a sunetelor. – Din fr. paraphonie.

PARAFONÍE, parafonii, s. f. (Med.) Boală care constă în pronunțarea nazalizată a sunetelor. – Din fr. paraphonie.

parafoníe s. f., g.-d. art. parafoníei; pl. parafoníi

PARAFONÍE s.f. Tulburare a vocii, caracterizată printr-o pronunțare deformată a sunetelor. [Gen. -iei. / < fr. paraphonie].

PARAFONÍE s. f. 1. tulburare a vocii, care capătă un timbru nazonant. 2. (muz.) mișcare paralelă a vocilor. (< fr. paraphonie)

parafonie (< gr. παραφωνή, „sunet alăturat”) 1. În teoria muzicii grecești*, asocierea unui sunet cu cvinta*, cvarta* și undecima* acestuia, în contrast cu antifonia* (cântarea în octave*) și simfonia (cântare la unison*). 2. Mișcarea (1) paralelă (2) a vocilor (2) în organum*.

PARAFONÍE s. f. (< fr. paraphonie): tulburare a vocii, caracterizată printr-o pronunțare deformată a sunetelor.