paraclis definitie

13 definiții pentru paraclis

PARACLÍS, paraclise, s. n. 1. Capelă construită alături de o biserică, într-un cimitir, în interiorul unei clădiri etc. 2. (În religia creștină ortodoxă) Slujbă religioasă de laudă și de invocare a Fecioarei Maria, a lui Isus sau a unui sfânt; rugăciunea închinată unuia dintre aceștia; p. ext. carte care cuprinde astfel de rugăciuni. [Pl. și: paraclisuri] – Din sl. paraklisŭ.
PARACLÍS, paraclise, s. n. 1. Capelă construită alături de o biserică, într-un cimitir, în interiorul unei clădiri etc. 2. (În religia creștină ortodoxă) Slujbă religioasă de laudă și de invocare a Fecioarei Maria, a lui Isus sau a unui sfânt; rugăciunea închinată unuia dintre aceștia; p. ext. carte care cuprinde astfel de rugăciuni. [Pl. și: paraclisuri] – Din sl. paraklisŭ.
PARACLÍS2, paraclise, s. n. (În ritualul creștin) Slujbă religioasă de laudă și de invocare a fecioarei Maria sau a unui sfînt. Un mic paraclis se făcu în cîmp. GANE, N. II 106. Venea să-și citească paraclisul pe un sfanț. MACEDONSKI, O. II 32. – Pl. și: (învechit) paraclisuri (ALECSANDRI, T. I 124).
PARACLÍS1, paraclise, s. n. Bisericuță, capelă zidită de obicei alături de o biserică mai mare sau în interiorul unei clădiri. Lîngă biserica cea veche... se înălța poarta cu tuni și paraclis. SADOVEANU, Z. C. 81. S-a sfințit paraclisul spitalului din Tîrgu-Neamțului. CREANGĂ, A. 75.
paraclís (-ra-clis) s. n., pl. paraclíse
paraclís s. n. (sil. -clis), pl. paraclíse
PARACLÍS s. (BIS.) 1. v. capelă. 2. (înv.) oratoriu. (~ într-un palat.)
paraclís (paraclíse), s. n. – Slujbă votivă. – Mr. paraclise. Ngr. παράϰλησις (Murnu 41), parțial prin intermediul sl. paraclisŭ (Vasmer, Gr., 110).
paraclís (paraclíse), s. n. – Capelă. – Var. pl. paraclisuri. Mgr. παρεϰϰλήσιον (Tiktin). – Der. paracliser (var. para(e)clisiarh), s. n. (dascăl, țîrcovnic).
PARACLÍS ~e n. 1) Biserică mică într-un cimitir; capelă. 2) (în biserica ortodoxă) Slujbă religioasă de laudă și de invocare a unui sfânt. 3) Culegere de rugăciuni închinate sfinților. /<sl. paraklisu
paraclis n. 1. capelă ortodoxă; 2. rugăciune spre a invoca ajutorul divin într’o casă: a alergat cu acatiste și paraclise pela biserici GHICA. [De origină slavo-greacă].
paraclís n., pl. urĭ și e (ngr. parakklisi și par- ek- klisi, d. vgr. pará, lîngă, și ekklesia, adunare, biserică [d. kaléo, chem]; vsl. paraklisŭ. V. clisiarh, eclesiast, singlit). Capelă, biserică mică alipită unuĭ cimitir, uneĭ comunitățĭ, uneĭ cazarme, uneĭ școale. Serviciŭ divin făcut p. o casă, o familie, un mort. V. parastas, panahidă.
PARACLIS s. (BIS.) 1. capelă. (~ într-un cimitir.) 2. (înv.) oratoriu. (~ într-un palat.)

paraclis dex

Intrare: paraclis (pl. -e)
paraclis pl. -e substantiv neutru
  • silabisire: -clis
Intrare: paraclis (pl. -uri)
paraclis pl. -uri