parașuta definitie

2 intrări

21 definiții pentru parașuta

PARAȘUTÁ, parașutez, vb. I. Tranz. A lansa din avion cu parașuta oameni sau obiecte. – Din fr. parachuter.
PARAȘÚTĂ, parașute, s. f. Dispozitiv în formă de umbrelă sau de dreptunghi, cu suprafață mare, folosit pentru reducerea vitezei de cădere a unui corp lansat de la înălțime, de obicei dintr-un avion în zbor. ◊ Parașută luminoasă = parașută cu care se lansează un material pe bază de magneziu, care se aprinde în cădere, luminând puternic terenul de aterizaj, obiectivul de recunoaștere etc. – Din fr. parachute.
PARAȘUTÁ, parașutez, vb. I. Tranz. A lansa din avion cu parașuta oameni sau obiecte. – Din fr. parachuter.
PARAȘÚTĂ, parașute, s. f. Dispozitiv în formă de umbrelă sau de dreptunghi, cu suprafață mare, folosit pentru reducerea vitezei de cădere a unui corp lansat de la înălțime, de obicei dintr-un avion în zbor. ◊ Parașută luminoasă = parașută cu care se lansează un material pe bază de magneziu, care se aprinde în cădere, luminând puternic terenul de aterizaj, obiectivul de recunoaștere etc. – Din fr. parachute.
PARAȘUTÁ, parașutez, vb. I. Tranz. A lansa din avion cu parașuta.
PARAȘÚTĂ, parașute, s. f. Aparat în formă de umbrelă folosit pentru a reduce viteza de cădere a unui obiect sau a unei persoane dintr-un avion și făcînd posibilă coborîrea fără pericol. Pilotul s-a salvat cu parașuta. Parașută automată = parașută care, la aruncarea din avion, se deschide în mod automat. Parașută luminoasă = parașută cu care se lansează un material cu bază de magneziu, care se aprinde în cădere, luminînd puternic terenul de aterizaj, obiectivul de recunoaștere etc.
parașutá (a ~) vb., ind. prez. 3 parașuteáză
parașútă s. f., g.-d. art. parașútei; pl. parașúte
parașutá vb., ind. prez. 1 sg. parașutéz, 3 sg. și pl. parașuteáză
parașútă s. f., pl. parașúte
PARAȘUTÁ vb. I. tr., refl. A (se) lansa cu parașuta. [< fr. parachuter].
PARAȘÚTĂ s.f. 1. Aparat construit în forma unei umbrele, care încetinește căderea unui corp și este folosit pentru lansarea din avion a oamenilor sau a materialelor în timpul zborului. ◊ Parașută luminoasă = parașută cu care se lansează un material cu bază de magneziu, care se aprinde în cădere, luminând puternic. 2. Dispozitiv de frânare pentru cazuri de avarii la ascensoare. [< fr. parachute < parer – a evita, chute – cădere].
PARAȘUTÁ vb. tr., refl. a (se) lansa din avion cu parașuta. (< fr. parachuter)
PARAȘÚTĂ s. f. 1. dispozitiv în formă de umbrelă, pentru lansarea din avion în timpul zborului. 2. dispozitiv de frânare pentru cazuri de avarii la ascensoare. (< fr. parachute)
A PARAȘUTÁ ~éz tranz. (persoane sau obiecte) A lansa cu parașuta dintr-un aparat de zbor. /<fr. parachuter
PARAȘÚTĂ ~e f. Dispozitiv (de forma unei umbrele) pentru coborârea lentă a oamenilor (sau a unor obiecte) lansați dintr-un aparat de zbor. /<fr., engl. parachute
*parașútă f., pl. e (fr. parachute). Barb. Paracădere (ca paratrăsnet îld. paratoner).
DESCHIDEREA PARAȘUTEI declanșarea parașutei în aer. Se poate face în mai multe feluri, existând: deschiderea automată a parașutei, mod de deschidere a parașutei imediat după părăsirea aeronavei de către parașutist (atașarea carabinei cablului comenzii automate de cablul central al avionului, întinderea cablului comenzii automate și smulgerea acestuia sub acțiunea greutății parașutistului), fiind utilizată în special în lansarea parașutiștilor începători, a desanturilor sau a materialelor; deschiderea comandată a parașutei, mod de deschidere a parașutei pe timpul căderii libere prin acționarea comenzii manuale de către parașutist după un timp de cădere stabilit prin tema de salt sau misiune; deschiderea instantanee a parașutei, proces de deschidere a parașutei asigurat prin modul de pliere și care are loc aproape simultan cu acționarea comenzii parașutei, fiind proprie parașutelor de rezervă sau de salvare; deschiderea progresivă a parașutei, proces de deschidere a parașutelor asigurat prin modul de pliere în care forțele care iau naștere la deschiderea parașutei sunt organizate și repartizate astfel încât șocul dinamic creat la deschiderea parașutei să fie cât mai mic și ușor suportat de parașutist sau de către materiale; deschiderea la vedere a parașutei, modalitate de deschidere a parașutei în cadrul lansărilor în grup de către parașutiști, constând în urmărirea coechipierilor pe timpul căderii libere și acționarea comenzii de deschidere a parașutei în același timp în care șeful grupului sau căpitanul echipei deschide parașuta proprie. Deschiderea la vedere este utilizată în scopul unei bune eșalonări în timp și spațiu a parașutiștilor.
PARAȘUTĂ dispozitiv cu ajutorul căruia personalul navigant, militarii, pasagerii și sportivii pot părăsi o aeronavă în timpul zborului pentru a executa o misiune de luptă, pentru a-și salva viața în cazul producerii unor avarii grave sau a incendiului la bord sau pentru a realiza temele de salt (în cazul sportivilor). Parașuta se compune din: voalură, sac sau husă de pliaj, parașuta extractoare, suspante, chingi portsuspante, sistem de suspensie (echipare), capotă, comandă manuală sau automată, elastice pentru deschidere rapidă, livret, certificat de navigabilitate, sac de transport, cord de temporizare, cord central pentru menținerea formei voalurii, slider, parașuta stabilizatoare, dispozitiv de largare, aparat pentru deschiderea automată, cuțit de diferite forme, pentru rezolvarea unor incidente etc. După forma voalurii există parașute: emisferice, cu fante, pătrate, dreptunghiulare, triunghiulare, eliptice sau tip aripă. În funcție de domeniul de utilizare există parașute: civile (și sportive) sau militare. După scopul lor există parașute: pentru personal (de abdomen sau de piept, de spate, de scaun sau tandem), pentru materiale (sanitare etc.) și speciale, parașute pentru materiale pot asigura greutăți mari, fiind cuplate câte 2-5, pentru lansarea de tancuri și tunuri sau recuperarea navelor cosmice în straturile dense ale atmosferei; parașutele rotative având forme diverse și rezistență mare la înaintare prezintă ca avantaj faptul că sunt cu 50% mai ușoare, sunt extrem de stabile pe parcursul coborârii iar la contactul cu solul se dezumflă brusc, evitând târârea. Parașutele speciale se împart în parașute: extractoare (de dimensiuni mici care ordonează forțele care acționează asupra deschiderii voalurii), stabilizatoare (asigură stabilitatea parașutistului sau a corpului lansat pe timpul căderii libere), recuperatoare (asigură capătul cablului de remorcare al automosorului după ce a fost largat de aeronavă) și de frânare (încetinește aparatul după aterizare, în special aeronave supersonice militare). După modul de acționare al comenzii există parașute: comandate (deschiderea parașutei efectuându-se prin acționarea comenzii manuale de către parașutist pe parcursul căderii libere), automate (deschiderea parașutei se face imediat după părăsirea aeronavei, comanda automată fiind agățată de cablul central al avionului) și stabilizate (după părăsirea aeronavei este deschisă parașuta stabilizatoare prin cablul comenzii automate, parașutistul putând acționa în timpul căderii stabilizate comanda parașutei principale; este utilizată în lansările militare și în cele tandem). După timpul necesar deschiderii există parașute cu deschidere: instantanee (imediat după acționarea comenzii de deschidere, în special la parașutele de rezervă), semiprogresivă (dau un șoc suportabil la deschidere) și progresivă (forțele ordonate eficient nu dau șoc la deschiderea parașutei, dar spațiul necesar deschiderii este mai lung). Parașuta pentru personal se clasifică în funcție de utilizarea lor în: principale (utilizate de militari și sportivi) de rezervă (utilizată de militari și sportivi obligatoriu la salt, fiind acționată atunci când parașuta principală a funcționat incorect) și de salvare (utilizată de piloții și echipajele aeronavelor sau pasagerii atunci când situația o impune). Parașutele sportive se clasifică în funcție de performanța pe care o pot atinge în: parașutismul de formare, de antrenament și de performanță.
PARAȘÚTĂ (< fr.; {s} para2- + fr. chute „cădere”) s. f. Dispozitiv pentru micșorarea vitezei de cădere a unui corp lansat dintr-o aeronavă, format dintr-un sistem de suspensie și și cupolă (voalura de mătase, bumbac sau fibre sintetice). Prin declanșare automată sau comandată, ia forma de umbrelă cu suprafața mare și reduce viteza de cădere la 5-5,5 m/s. P. a fost imaginată de Leonardo da Vinci, dar salturile cu p. s-au efectuat în sec. 18, în Franța: în 1783, Louis-Sebastien Lenormand (1757-1839) de pe turnul Observatorului Montpellier și în 1797 de André-Jacques Garnerin din nacela unui balon, de la 1.000 de m. Primele p. s-au confecționat din pânză groasă (canavas), înlocuită apoi cu mătase și nailon. ◊ P. luminoasă = p. care lansează spre sol materiale pe bază de magneziu, ce se aprind în contact cu aerul, luminând puternic terenul de aterizare, un obiectiv de recunoaștere etc.
parașută, parașute s. f. (peior.) 1. prostituată. 2. nimfomană. 3. vagaboandă; femeie decăzută / declasată.

parașuta dex

Intrare: parașută
parașută substantiv feminin
Intrare: parașuta
parașuta verb grupa I conjugarea a II-a