HÁRA-PÁRA s. f., adv. (Fam.; în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formație onomatopeică.

PAR2, -Ă, pari, -e, adj. (Despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu numărul doi. – Din lat. par.

PARÁ3, parale, s. f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII-XIX; (astăzi) ban de valoare mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nicio) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani mulți. (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preț. A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva. – Din tc. para.

PARA1- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” și servește la formarea unor adjective și a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” și servește la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-.

PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” și servește la formarea unor substantive. – Din fr. para-.

PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din fr. parer.

PÁRĂ1, pare, s. f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De pară = roșu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sări) prin foc și pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc și pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic și chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorință chinuitoare. – Din sl. para.

PÁRĂ2, pere, s. f. 1. Fructul părului1. ◊ Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obține ceva fără efort, fără muncă. Nu plătește nicio pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nicio valoare. 2. P. anal. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară2 (1). – Lat. pira.

PÁRE vb. III v. părea.

PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

PẤRĂ, pâre, s. f. 1. Plângere făcută împotriva cuiva; reclamație. ♦ Acuzație, învinuire. 2. Denunț. 3. Calomnie, defăimare; clevetire, bârfeală. 4. (Înv. și reg.) Proces, judecată. [Pl. și: pâri] – Din pârî (derivat regresiv).

PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe față în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau mințind; a vorbi de rău; a denunța. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĭ)rĕti.

PAR2, -Ă, pari, -e, adj. (Despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu numărul doi. – Din lat. par.

PARÁ3, parale, s. f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat și în țările românești; (astăzi) ban de valoare mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani mulți. (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preț. A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva. – Din tc. para.

PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” și servește la formarea unor substantive. – Din fr. para-.

PARA1- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” și servește la formarea unor adjective și a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” și servește la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-.

PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din fr. parer.

PÁRĂ1 s. f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De pară = roșu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sări) prin foc și pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc și pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic și chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorință chinuitoare. – Din sl. para.

PÁRĂ2, pere, s. f. 1. Fructul părului1. ◊ Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obține ceva fără efort, fără muncă. Nu plătește nici o pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nici o valoare. 2. P. anal. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară2 (1). – Lat. pira.

PÁRE vb. III v. părea.[1]

PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

PẤRĂ, pâre, s. f. 1. Plângere făcută împotriva cuiva; reclamație. ♦ Acuzație, învinuire. 2. Denunț. 3. Calomnie, defăimare; clevetire, bârfeală. 4. (Înv. și reg.) Proces, judecată. [Pl. și: pâri] – Din pârî (derivat regresiv).

PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe față în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau mințind; a vorbi de rău; a denunța. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĭ)rĕti.

HÁRA-PARA s. f. (Numai în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vînzoleală; a face harcea-parcea. Dulăii... făcură o iama, o hara-para nemaipomenită. La TDRG. Cu dracii de la boieriul cela ai făcut hara-para. CREANGĂ, P. 319.

PAR1, pare, adj. n. (Mat.; despre numere întregi) Divizibil cu numărul doi. 8 este un număr par.

PARÁ2, parale, s. f. 1. Veche monedă divizionară, a cărei valoare a variat după epoci; (astăzi la pl. sau în expresii) ban de valoare neînsemnată (v. gologan). Avea în chimir puține parale mărunte de argint și a băut vin de acele parale. SADOVEANU, P. J. 522. Nu căpătase niciodată o para mai mult decît îi trebuia. CARAGIALE, O. III 60. Supt Mircea cel Bătrîn tot soldatul primea pe zi cîte doi bani roșii care fac 13 parale. BĂLCESCU, O. I 15. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para sau a fi, a se afla fără (nici o) para (chioară sau frîntă) = a nu avea nici un ban. Se afla omul la bătrînețe împovărat de două copile destul de coapte, care trebuiau numaidecît măritate și el n-avea para frîntă, neinite cu ce să le înzestreze. CARAGIALE, O. III 199. Prin scrisoarea din 5 aprilie... îmi dai comisioane pe cari cu părere de rău nu le pot face pînă a nu primi bani de la tine sau de-acasă, căci acum mă aflu fără para. BĂLCESCU, la GHICA, A. 503. A lega paraua cu zece noduri v. lega (I 3). (În legătură cu «a da socoteală», «a achita», «a plăti») Pînă într-o para sau pînă la (o) para = pînă la ultimul ban; fără să lipsească nimic, exact. Nu mai datora nimănui nimic; achitase pe Lambrino pînă într-o para. VLAHUȚĂ, O. A. III 81. Se dă dator să plătească pînă la para. CARAGIALE, S. N. 84. (În legătură cu evaluări bănești) Ca o para = fără discuție, sigur, clar, neîndoielnic. O moșie, care face 250 de mii de lei ca o para. CARAGIALE, O. II 23. (Familiar) A ști cîte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința cuiva, a ști că nu prețuiește mult, că nu-i mare lucru de capul lui. A face (pe cineva) de două parale = a spune cuiva vorbe grele, a-l ocărî strașnic, a-l batjocori, a-l face de rîs. A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut, a-i face mustrări, a-l lua din scurt. ◊ Cinci parale = monedă, astăzi ieșită din uz, care valora a douăzecea parte dintr-un leu. Întinzînd în întuneric pumnul în care strîngea gologanul, ea suspină: «numai... cinci parale!». VLAHUȚĂ, N. 112. 2. (Familiar, mai ales la pl.) Bani; avere în bani. Nu vreau să se simtă ce am cu mine, ca să nu ispitesc pe nimeni. Dac-ar fi paralele mele, n-aș zice nimica. Mi le ia și pace bună! Dar îs paralele lui. SADOVEANU, B. 128. Tu totdeauna ai fost băiat cu parale. Ai avut bani de cînd te știu. CAMIL PETRESCU, N. 43. Țara geme-n angarale, Vodă numără parale. LIT. ANTIMONARHICĂ 110. ◊ Expr. (Familiar) Face parale = merită să fie apreciat, are valoare, e bun, frumos. Acuma-i vremea să ne grăbim. Acuma face parale calul bun și prietinul statornic. SADOVEANU, O. I 512. Nu face parale sau nu face nici o para (chioară) sau nici două parale = este lipsit de valoare.

PARA-1 Element de compunere. 1. Arată că în noțiunea exprimată de compus intră ideea de: a) «ceva asemănător», «ceva alăturat»; b) «contrar»,«opus» lucrului exprimat prin cuvîntul simplu; servește la formarea unor substantive ca: parados, paradox, paratifos etc.; adjective ca:paramilitar, paramagnetic etc. 2. Intră în compunerea unor formații ocazionale care însoțesc cuvîntul simplu, imprimînd o nuanță de intensitate calităților atribuite obiectului respectiv. Leu-paraleu. ♦ (Cu valoare depreciativă) Arată că obiectul respectiv se află în foarte mare cantitate. Explicații și paraexplicații. ▭ Acei bieți dăscălași, cari au fost depozitari limbii și naționalității noastre, duceau o viață zdruncinată... fără recompense naționale, fără pensii și parapensii. GHICA, S. A. 72.

PARÁ3, parez, vb. I. Tranz. (La scrimă și la duel, p. ext. la alte sporturi) A evita o lovitură a adversarului printr-o contralovitură. (Fig.) Să ne gîndim din vreme la armele adversarilor noștri. Să parăm loviturile lor. C. PETRESCU, O. P. I 253.

PÁRĂ1 s. f. 1. Flacără, văpaie. Para lungă Se-nalță-n sus albastră. EMINESCU, O. I 93. Ard nuielele trăsnind, Crește para scînteind. ALECSANDRI, P. II 106. ◊ (Determinat prin «de foc») L-oi hrăni cu jaratec și l-oi adăpa cu pară de foc. EMINESCU, N. 27. ◊ Fig. Apusul joacă într-un potop de pară: Se duce craiul zilelor de vară Spre alte lumi. IOSIF, P. 33. Mîndra seceră secară, Năframa-i arde cu pară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Loc. adj. De pară = ca flacăra, arzător, dogoritor. Vestim... steaua de pară, Sus, peste Grivița proletară. DEȘLIU, G. 19. ◊ Expr. A se face (sau a se supăra, a se mînia) foc și pară v. foc. A trece (sau a sări) prin foc (sau prin apă și pară) = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul. Era gata Pentru ea să sară Prin apă și pară. COȘBUC, P. II 147. ◊ (În comparații și metafore) Sabina roși pară, fiindcă întîia oară o trata cineva ca pe-o domnișoară. C. PETRESCU, C. V. 14. Gustă dintr-un ardei; ardeiul iute para focului. HOGAȘ, DR. 12. Sufletul meu arde-n iubire ca para. EMINESCU, O. I 231. 2. Fig. Sentiment puternic; înflăcărare; chin sufletesc. V. foc. Ce ochi cuminți ori plini de pară, Privind la voi cu drag se bucurară? IOSIF, P. 36. Gîndu-i se topea de pară. COȘBUC, P. I 124. Para la inim-ajunge, Badea suspină și plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 223.

PÁRĂ2, pere, s. f. 1. Fructul părului1. Părul... era încărcat de pere galbene ca ceara. CREANGĂ, P. 290. Dă-mi o pară... să-mi răcoresc arsura gîtlejului. NEGRUZZI, S. I 90. Am un păr cu pere moi Și le-om mînca amîndoi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48. ◊ (Adesea însoțit de determinări care arată soiul) Pere bergamote. Pere pădurețe. Pere mălăiețe. ◊ Expr. (De sau pe) cînd făcea (sau va face) plopul pere și răchita micșunele v. micșunea. (Regional) A bate (cuiva) perele = a dăscăli, a muștrului. Bătutu-i-a muierea perele cum să se poarte. RETEGANUL, P. IV 25. A-i pica sau a-i cădea (cuiva) para în gură = a obține ceva fără muncă. (Pică) pară mălăiațâ în gura lui Nătăfleață v. mălăieț. 2. Nume dat unor obiecte sau unor piese de la aparate, mașini etc., în formă de pară: a) cuptor (convertizor) de topit fontă; b) ciocan la războiul mecanic de țesut; c) lemnul în care se termină firul soneriei; unealtă pentru îndreptarea, prin lovire, a burlanelor turtite dintr-o coloană în exploatarea petroliferă.

PĂREÁ, par, vb. II. 1. Intranz. (Cu funcțiune copulativă sau de semiauxiliar) A da impresia, a avea aparența de... Cel de-al do lea părea să fi fost un ins slab și cu fața suptă. CAMIL PETRESCU, N. 17. Un trandafir în văi părea; Mlădiul chip i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpînitor de ape. EMINESCU, O. I 154. ◊ Refl. (Construit cu dativul) O bucată de vreme lui moș Gheorghe i se par toate pe dos. SP. POPESCU, M. G. 52. Ei mergeau fără a simți că merg, părîndu-li-se calea scurtă. CREANGĂ, P. 276. ◊ Expr. A-i părea (cuiva) bine (de cineva sau de ceva) = a se bucura (de cineva sau de ceva), a fi impresionat în mod plăcut (de cineva sau de ceva). Auzind caprele din vecinătate de una ca asta, tare le-a mai părut bine. CREANGĂ, P. 34. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrîn fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? EMINESCU, O. I 83. Mie-mi pare bine că eu te-am scăpat. BOLINTINEANU, O. 194. A-i părea (cuiva) rău (de cineva sau de ceva) = a regreta (pe cineva sau ceva), a fi nemulțumit (de cineva sau de ceva). Dar eu din brațe-i m-am desprins Și l-am certat și l-am împins, Dar n-am făcut-o dinadins Și rău ce-mi pare-acum! COȘBUC, P. I 94. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău Se-ntoarce în zadar. EMINESCU, O. I 192. ◊ Impers. (Introduce o propoziție subiectivă) Pare că și trunchii veciniei poartă suflete sub coajă, Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă. EMINESCU, O. I 85. Părea că mă aflam într-un mare salon. NEGRUZZI, S. I 60. (Refl.) Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. EMINESCU, O. I 204. ♦ (Cu subiectul logic în dativ) A-și închipui, a avea impresia. Am să merg mai înspre seară Prin dumbrăvi, ca mai de mult, În privighetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. COȘBUC, P. I 49. Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că sîntem doi. VLAHUȚĂ, O. A. 86. ◊ Refl. Ridicînd ochii și clipind, Vitoriei i se păru că brazii sînt mai negri decît de obicei. SADOVEANU, B. 20. Mi s-a părut c-aud la geam Cu degetul cum bate. COȘBUC, P. I 193. ◊ Expr. Pe cît se pare = pe cît se înțelege. 2. Refl. (Construit cu dativul) A socoti, a aprecia; a plăcea. Ei stăpîne, cum ți se pare? – Cum să mi se pară, măi Chirică? CREANGĂ, P. 167. ♦ (Învechit și regional) A se sinchisi, a-i păsa. Pentru tine iaste mai mare cinstea că măgariului nu i se pare de cîntarea ta și nu-i place. ȚICHINDEAL, F. 168. – Prez. ind. pers. 2 sg. și: pai (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 259), prez. conj. pers. 2 și 3 sg. și: să pai, să paie (CREANGĂ, O. A. 61).

PÎ́RĂ, pîre, s. f. 1. Plîngere contra cuiva, acuzare, denunț. întreba dacă are cineva vreo pricină, vreo pîră de adus. GALACTION, O. I 280. Nu voi s-ascult astăzi, duminică, așa vorbe de pîră. CARAGIALE, S. 53. 2. (Învechit și popular) Judecată, proces. El m-a dat în pîră ca să mă scoată din Ciobotești. SLAVICI, la TDRG. Acești trei oameni avea pîră pentru un mînz. SBIERA, P. 218. – Pl. și: pîri.

PÎRÎ́, pîrăsc, vb. IV. Tranz. 1. A arăta în mod răutăcios faptele unei persoane, a acuza, a se plînge de cineva; a da pe față, a spune (pe cineva) ia... a denunța, a reclama. Cîțiva [elevi] din a patra fumau și se lăsau șantajați de alții care le cereau țigări, că altfel îi pîrăsc. PAS, Z. I 113. Ceilalți s-au vorbit între dînșii să dea jalobă asupra lui cu feluri de clevetiri, pîrîndu-l că ar fi un fățarnic. NEGRUZZI, S. I 225. 2. (Învechit și popular) A chema (pe cineva) în judecată, a intenta (cuiva) proces. Lupul te pîrăște, lupul te judecă, se zice despre judecătorii puternici, interesați și nedrepți. – Prez. ind. pers. 3 și: pîriiește. - Variantă: (Transilv.) pîrăí (REBREANU, R. I 256, RETEGANUL, P. IV 13) vb. IV.

par1 adj. m., pl. pari; f. páră, pl. páre

pará1 s. f., art. paráua, g.-d. art. parálei; pl. parále, art. parálele

pará2 (a ~) vb., ind. prez. 3 pareáză

!páră1 (flacără) s. f., g.-d. art. párei; pl. pare

páră2 (fruct) s. f., g.-d. art. pérei; pl. pére

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút

pấră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pấrei; pl. pấre

pârî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârắsc, imperf. 3 sg. pârá, perf. s. 3 sg. pârî́, 3 pl. pârấră, m.m.c.p. 1 sg. pârấsem, 2 sg. pârấseși; conj. prez. 3 să pâráscă; ger. pârấnd; part. pârất

par adj. m., pl. pari; f. sg. páră, pl. páre

pará s. f., art. paráua, g.-d. art. parálei; pl. parále

pará vb., ind. prez. 1 sg. paréz, 3 sg. și pl. pareáză

páră (flacără) s. f., g.-d. art. párei

páră (fruct) s. f., g.-d. art. pérei; pl. pére

păreá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém; conj. prez. 3 sg. și pl. páră; ger. părând; part. părút

pâră s. f., g.-d. art. pârei; pl. pâre

pârî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pârá; conj. prez. 3 sg. și pl. pâráscă

PARÁ s. v. ban.

PARÁ s. v. ban, monedă, piesă.

PARÁ vb. v. eschiva.

PARÁLE s. pl. v. avere, avut, avuție, bogăție, bun, mijloace, situație, stare.

PÁRĂ s. 1. v. flacără. 2. v. vâlvătaie. 3. v. dogoare.

PÁRĂ s. v. bec, cartof, con.

PĂREÁ vb. 1. a arăta, a semăna. (~ a fi mai mult o proză versificată.) 2. a crede, a-și imagina, a-și închipui, a i se năzări, (înv. și pop.) a i se năluci. (Ți s-a ~ numai că l-ai văzut.)

PÂRĂ s. v. acțiune, acuzare, acuzație, animozitate, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cauză, ceartă, cleveteală, clevetire, clevetit, conflict, defăimare, denigrare, denunț, denunțare, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discreditare, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învinovățire, învinuire, învrăjbire, judecată, litigiu, neînțelegere, plângere, ponegreală, ponegrire, proces, reclamație, șoaptă, vrajbă, zâzanie.

PÂRÎ vb. v. denunța.

PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.

PERE-IERNÁTICE s. pl. v. nap-porcesc, topinambur.

Par ≠ impar

PAR adj. (Mat.; despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu doi. ♦ (Despre funcții) Care nu-și schimbă valoarea atunci când argumentul își schimbă semnul. [< lat. par].

PARA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în afara, pe lângă”, „contra”. [< fr., it. para-, cf. gr. para – lângă, vecin].

PARÁ vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face față, a evita. [< fr. parer].

PAR2, -Ă adj. (mat.; despre numere întregi, puteri etc.) divizibil cu 2. ◊ (despre funcții) care nu-și schimbă valoarea atunci când argumentul își schimbă semnul. (< lat. par)

PARA1- elem. 1. „în afara, pe lângă”, „contra”. 2. (chim.) „derivat aromatic disubstituit”. 3. „a apăra, a proteja”. (< fr. para-, cf. gr. para, lângă)

PARÁ2 vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ◊ (p.ext.) a face față, a evita. (< fr. parer)

-PAR3(Ă) elem. „care naște, care produce”. (< fr. -pare, cf. lat. parere, a zămisli)

pará (parále), s. f. – 1. Veche monedă divizionară turcă, cu valoare de 2 aspri, 3 bani sau 1/40 dintr-un piastru. – 2. Monedă divizionară rom., valorînd 1/40 dintr-un leu vechi. – 3. Centimă. – 4. (Pl.) Bani. – Mr., megl. pară. Tc. para (Roesler 601; Șeineanu, II, 283; Loebel 74; Lokotsch 1626), din per. parä, cf. ngr. παρᾶ, alb., bg., sb. para. – Der. părălește, adv. (în numerar); părălet, s. n. (bănet); părăleală, s. f. (extorcare, pagubă); părăli, vb. (a jecmăni); paralîc, s. n. (bănet; mărunțiș); părăluță, s. f. (centimă, ban; bănuș, Bellis perennis).

pára- pref. – Subliniază ideea de repetiție obositoare: legi, paralegi (Jipescu); leșinuri, paraleșinuri (Stăncescu). Ngr. πάρα „mai mult”. Nu se folosește decît în repetarea cuvîntului simplu, ca în cazurile citate.

páră s. f. – Flacără, flamă. – Mr. piră. Sl. para „fum, abur” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 243), cf. bg., sb., cr., pol. para „abur”, cf. și opări. Schimbul semantic, destul de ciudat, nu a fost explicat; dar pare să fie sl., cf. pîrli. De asemeni, este posibilă o încrucișare cu păli „a arde”, cf. ceh. pala „flacără”.

păreá (par, – rút), vb. – A da impresia, a crea iluzia, a avea aerul. – Mr. (am)par, (am)părui, păreare. Lat. pārēre (Pușcariu 1261; Candrea-Dens., 1331; REW 6235), cf. it. parere, prov. parer, v. fr. paroir, sp., port. parecer. – Der. părere, s. f. (opinie, aviz; iluzie, viziune, fantasmă); părelnic, adj. (imaginar, fictiv); parcă (var. ortografică par’că), adv. (s-ar zice, s-ar crede, într-o măsură, cam), în loc de pare că, cf. calabr. parca; dispărea, vb. (a pieri), format după fr. disparaître; dispariție, s. f. (pieire), din fr. disparation; compărea, vb., după fr. comparaître; comparent, adj. (care compare); comparați(un)e, s. f. (prezentare).

pîrî (-rắsc, -ît), vb. – A denunța, a acuza, a inculpa. Sl. prĕti, prją, priši, „a se certa” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 244), cf. sb., cr. preti „a acuza”, mag. per „ceartă”; trebuie să se pornească de la un sl. *pĭrĕti, cf. tîrî. – Der. pîră, s. f. (acuzație, inculpare; delațiune, denunț); pîrîș, s. m. (înv., acuzator, turnător, denunțător), cf. mag. peres (Gáldi, Dict., 181); pîrît, s. m. (acuzat); pîrîtor, s. m. (turnător).

PAR2 ~ă (~i, ~e) (despre numere întregi) Care este divizibil cu doi. /<lat. par

PARÁ ~le f. 1) înv. Monedă măruntă egală cu a suta parte dintr-un leu. 2) înv. Monedă turcească de argint care a circulat și în Țara Moldovei. 3) Monedă divizionară iugoslavă egală cu a suta parte dintr-un dinar. 4) Ban de valoare neînsemnată. ◊ Nu face nici o ~ (chioară) sau nu face nici două ~le (sau nici doi bani) nu are nici o valoare; nu costă nimic. A nu avea nici o ~ (sau lețcaie) chioară a nu avea nici un ban. A face pe cineva de două ~le a batjocori tare pe cineva; a face de nimic. 5) la pl. Bani în număr nedeterminat. ◊ Până într-o ~ până la ultimul ban. A lua pe cineva la trei ~le a-i cere cuiva socoteală; a lua din scurt pe cineva. Face ~le e de preț; nu e lipsit de valoare. [Art. paraua; G.-D. paralei] /<turc. para

A PARÁ ~éz tranz. (lovituri ale adversarului la duel, la scrimă etc.) A evita printr-o contralovitură. /<fr. parer

PÁRĂ1 f. 1) Ansamblu de flăcări apărut în procesul arderii în mediu aerian; văpaie. ◊ A se face foc și ~ a se înfuria. 2) Emanație fierbinte a unui izvor puternic de căldură; văpaie; dogoare. [G.-D. perei] /<sl. para

PÁRĂ2 pére f. 1) Fruct al părului. ◊ A-i cădea (sau a-i pica) cuiva para în gură a obține ceva fără eforturi. Când va face plopul pere și răchita micșunele niciodată. 2) Obiect care are forma unui asemenea fruct. [G.-D. perei] /<lat. pira

A PĂREÁ par intranz. 1) A avea aparența; a fi în aparență; a se arăta. Pari bolnav. 2) v. A SE PĂREA. /<lat. parere

A SE PĂREÁ pers. 3 se páre intranz. (de regulă, urmat de o propoziție introdusă prin conjuncția că) A face impresia; a se crea aparența. Mi se pare că plouă. Cum ți se pare? /<lat. parere

PÂRĂ ~e și ~i f. 1) Informare a unor organe sau persoane în drept despre comiterea unei infracțiuni; denunț. 2) înv. Proces judiciar. [G.-D. pârei] /v. a pârî

A PÂRÎ ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acțiuni reprobabile ținute în taină, dând în vileag, cu intenții rele (în fața unor persoane sau organe oficiale); a denunța; a declara. /<sl. p[â]rĕti

páră s.f. (pop.) 1. flacără, vâlvătaie, dogoare. 2. (fig.; înv.) tărie, intensitate. 3. (fig.; înv.) sentiment puternic; înflăcărare, chin sufletesc, dorință chinuitoare, foc. 4. (adv.; pe lângă verbul a roși) foarte intens, foarte tare. 5. (înv.) emanație puternică, exalație. 6. (înv.) sul de fum. 7. (reg.) trăznet. 8. (reg.) tăișul toporului.

părá, par, vb. I (înv.) a (se) apăra.

hara-para adv. Mold. a face hara-para, a prăpădi: cu dracii ai făcut hara-para CR. [Onomatopee].

parà f. 1. mică monedă turcească, 1/40 dintr’un leu vechiu: nojița și leița, curaua și paraua POP.; 2. ban: n’am nicio para; 3. pl. bani: are parale; a lua la trei parale, a-și bate joc de cineva. [Turc. PARA, lit. piesă, monedă].

pára adv. exprimă o idee de intensitate: leu paraleu, trăsnete și paratrăsnete. [Gr. mod.: v. paraleu].

parà v. a ocoli, a se da înlături: a para o lovitură (= fr. parer).

pară f. flacără: foc și pară. [Slav. PARA, fum, abur].

pară f. rodul părului: pară tămâioasă. [Lat. PIRA].

pare v. (impersonal) 1. a avea aparența (mai adesea falsă): pare destul de înalt; 2. a vedea în vis sau în imaginațiune; îmi părea că sbor; 3. a se arăta, a fi probabil: nu-mi pare vinovat; îmi pare (mi se pare), presupun că așa e; 4. a fi impresionat într’un mod plăcut sau neplăcut: îmi pare bine, îmi pare rău. [Lat. PARERE].

părea v. a avea înfățișarea, aparența: a părea îmbătrânit. V. pare.

pâră f. acuzațiune: pâra cere dovadă PANN. [Abstras din pârî].

pârî v. 1. a acuza; 2. a denunța [Slav. PRĬETI].

hára-pára adv. (turc. pará-pará = -parča. V. harcea-, pará). Munt. Mold. Fam. Val-vîrtej, mare dezordine: copiiĭ s’aŭ jucat și aŭ făcut casa hara-para.

3) par, părút, a -păreá v. intr. (lat. parére, it. parére, pv. parer, vfr. paroir, nfr. paraitre, sp. pv. parecer. V. a-, com- și dis-par, par’că). Am aeru, înfățișarea, aspectu, aparența de: tu parĭ fericit, el părea mîndru. Îmĭ pare v. impers. saŭ mi se pare v. impers. refl. Mi se arată, îmĭ închipuĭ că, cred că, presupun că, am impresiunea că: el îmĭ pare (saŭ el mi se pare) fericit, îmĭ pare că (saŭ mi se pare că) doarme, îmĭ pare că (saŭ mi se pare că saŭ par’că) zbor. A-țĭ părea bine saŭ răŭ, a te bucura saŭ a te întrista, a regreta: îmĭ pare bine (saŭ răŭ) c’a fost și el.

pará f. (turc. pará [d. pers. pare, pĭesă, bucată]; ngr. parâs, bg. pará. V. ceampara, hara-para). A patru-zecea parte din vechĭu leŭ și care (la 1740) valora 3 banĭ. Pl. Banĭ, monetă: a avea parale, asta costă multe parale. A nu avea nicĭ o para saŭ para chĭoară, a nu avea nicĭ un ban, nicĭ o lețcaĭe. A face parale, 1. vorbind de oamenĭ, a cîștiga parale, 2. vorbind de lucrurĭ, a valora, a avea preț: asta nu face nicĭ o para. A lua la treĭ parale, a-l lua din scurt, a-ĭ cere socoteală, a-l mustra. V. mangîr.

1) pará- (ngr. pará, pop. pára), prefix care arată superioritatea, intensitatea (ca baș, răs, stră, extra, ultra): a ajuns inspector și parainspector, a stăruit și parastăruit. Ca neol. (după vgr.) = „pe lîngă, alăturĭ de” (în chimie ș. a.).

1) páră și (Trans.) peáră f., pl. pere (lat. pĭra, pl. de la pĭrum, pară; it. pv. sp. pg. pera, fr. poire). Fructu păruluĭ. Cazĭ pară mălăĭață în gura luĭ nătăfleață, se zice despre un om foarte leneș care așteaptă cîștig fără muncă.

2) páră f., pl. [inuz.] pare saŭ părĭ (vsl. para, fum, abur, miros de arsură, pariti, a evapora, opariti, a opări: sîrb. bg. pol. para, abur, rus. pará, arătură [adică loc ars de soare, ca și ogor, ogoresc, dogoresc], páritĭ [v. tr.] a ferbe înfundat; ung. pára, abur. V. papară, părpălesc, pîrlesc). Flacără. Foc și pară, mare foc. A vărsa foc și pară, a fi foarte furios. Roș ca para foculuĭ, foarte roș (de rușine).

pare v. impers. V. par 3.

*paréz v. tr. (fr. parer, d. it. parare, a para, lat. parare, a prepara. V. pre-par). Ĭaŭ măsurĭ ca să evit un răŭ: a para o lovitură.

pî́ră f., pl. e și ĭ (vsl. pĭrĭa, infl. de pîrăsc). Vechĭ. Proces. Azĭ. Acuzațiune. Denunțare.

pîrắsc, a -î́ v. tr. (din vechî́u pîrésc, a pîri, d. vsl. prĭeti, pĭrĭeti, a se certa. Cp. cu dirăsc, tîrăsc, vîr). Acuz. Denunț. V. refl. Mă cert, mă cĭorovoĭesc. Duc proces, mă judec.

para s. v. BAN. MONEDĂ. PIESĂ.

PARA s. ban, franc, gologan, (înv. și pop.) sorocovăț, (pop. și fam.) pitac, sfanț, (reg. și fam.) pițulă, (astăzi fam.) arginți (pl.), (fam.) capital, (arg.) lovele (pl.), mangări (pl.), mardei (pl.), material. (N-are o ~ în pungă.)

PARA vb. a eschiva, a (se) feri, (înv. și reg.) a sprijini. (A ~ lovitura adversarului, la box.)

parale s. pl. v. AVERE. AVUT. AVUȚIE. BOGĂȚIE. BUN. MIJLOACE. SITUAȚIE. STARE.

pară s. v. BEC. CARTOF. CON.

PARĂ s. 1. flacără, văpaie, (livr.) flamă. (~ focului.) 2. flăcăraie, pălălaie, pîrjol, văpaie, vîlvătaie, vîlvoare, (rar) pălălaică, (pop.) bobot, bobotaie, (reg.) pălălăială, vîlvaie, vîlvăraie, (prin vestul Transilv.) babură, (Olt.) bălbălau. (O imensă ~ de la incendiu.) 3. arșiță, dogoare, dogoreală, fierbințeală, văpaie. (~ focului din sobă.)

PĂREA vb. 1. a arăta, a semăna. (~ a fi mai mult o proză versificată.) 2. a crede, a-și imagina, a-și închipui, a i se năzări, (înv. și pop.) a i se năluci. (Ți s-a ~ numai că l-ai văzut.)

pere-iernatice s. pl. v. NAP-PORCESC. TOPINAMBUR.

pîră s. v. ACȚIUNE. ACUZARE. ACUZAȚIE. ANIMOZITATE. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÎRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CAUZĂ. CEARTĂ. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. CONFLICT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DENUNȚ. DENUNȚARE. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCREDITARE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVINOVĂȚIRE. ÎNVINUIRE. ÎNVRĂJBIRE. JUDECATĂ. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. PLÎNGERE. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. PROCES. RECLAMAȚIE. ȘOAPTĂ. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

pîrî vb. v. CERTA. ÎNVRĂJBI. JUDECA. SUPĂRA.

PÎRÎ vb. a denunța, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (înv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.)

PAR2, -Ă (< lat. par, paris, „egal, asemănător”) adj. 1. (Despre numere) Care este divizibil cu doi. 2. (MAT.; despre funcții) Care nu își schimbă valoarea când argumentul își schimbă semnul: f(x) = f(-x). 3. (CHIM.) Element de compunere folosit la formarea denumirilor unor substanțe: derivați aromatici disubstituiți în poziția 1, 4, unii polimeri (paracetaldehida) etc.

PARÁ 1. Stat în N Braziliei; 1,25 mil. km2; 6,4 mil. loc. (2002). Centrul ad-tiv: Belém. Mare producător de cauciuc natural. Cacao, piper, manioc, tutun, bumbac, orez, nuci de Pará, trestie de zahăr. Creșterea animalelor. 2. V. Belém. 3. Braț sud-estic al Amazonului în care se varsă Tocantins; 320 km lungime, 64 km lățime la vărsarea în Oc. Atlantic. Navigabil.

PARÉ, Ambroise (c. 1509-1590), chirurg francez. Unul dintre reformatorii medicinei Renașterii. A introdus tehnici operatorii noi (hemostaza prin ligatura arterelor în locul cauterizării, după amputația membrelor); a pus bazele marii chirurgii (amputații, dezarticulări). Alături de J. Hunter și J. Lister, socotit printre cei mai mari chirurgi ai tuturor timpurilor. Autor a unor lucrări privind circulația sangvină.

QUI TACET CONSENTIRE VIDETUR (lat.) cine tace pare a consimți – Principiu de drept canonic, luat ca deviză de papa Bonifaciu VIII.

Par, -a, -ea v. Parascheva III 1, 2.

-PAR (-PARĂ) „care naște, care produce”. ◊ L. pario, parere „a naște, a zămisli” > fr. -pare, germ. -par > rom. -par și -pară.

-PARĂ, v. -PAR.

a face paralele expr. a fi valoros / de preț.

a lega paraua cu zece noduri expr. a fi zgârcit.

când o face plopul pere (și răchita micșunele) expr. niciodată.

îmi pare (I’m) sorry expr. îmi pare rău, regret.

parà-n coadă expr. (la barbut) zaruri câștigătoare.

parà-ndărăt expr. (la barbut) 1. zaruri câștigătoare, cu care se recuperează banii pierduți mai devreme. 2. restituirea banilor câștigați la jocul anterior.

para-ndărăt la pace expr. (la barbut) restituirea banilor câștigați la jocul anterior sau la dublarea mizei.