papură definitie

28 definiții pentru papură

PÁPURĂ, papuri, s. f. Grup de plante erbacee acvatice, cu tulpina înaltă, neramificată, cu frunze lungi și înguste, cu flori unisexuate, care crește în locuri mlăștinoase (Typha); plantă care face parte din acest grup; p. restr. frunzele acestor plante, din care se fac rogojini, coșuri etc. – Lat *papura.
PÁPURĂ, (rar) papuri, s. f. Grup de plante erbacee acvatice, cu tulpina înaltă, neramificată, cu frunze lungi și înguste, cu flori unisexuate, care crește în locuri mlăștinoase (Typha); plantă care face parte din acest grup; p. restr. frunzele acestor plante, din care se fac rogojini, coșuri etc. – Lat. *papura.
PÁPURĂ, (rar) papuri, s. f. (De obicei cu sens colectiv) Plantă cu tulpina înaltă și subțire, cu frunze lungi și înguste, care crește în ape stătătoare sau lin curgătoare (Typha angustifolia). S-a fost pornit un vînt molatec Să miște papura din baltă. GOGA, C. P. 21. Într-o clipă, alarmate, Ies din șanțuri vrăbiile. Papura pe lac se zbate Legănindu-și săbiile. TOPÎRCEANU, B. 47. Cînd pe malu-i trece noaptea Călătorul șuierînd, printre papuri cînd și cînd El aude triste șoapte. ALECSANDRI, P. I 13. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi cuiva) nod în papură = a căuta (sau a găsi) greșeli, cusururi, acolo unde ele nu sînt, a căuta pricină de învinuire; a învinovăți pe nedrept. Căuta nod în papură lui Mihai. ISPIRESCU, M. B. 57. ♦ (Du sens restrictiv) Frunzele plantei descrise mai sus, din care se fac rogojini, coșuri etc. Scoase de sub pat o legătură de papură și... se așază pe un scaun cu trei picioare... apucîndu-se de împletit un coș. V. ROM. iulie 1953, 84.
pápură s. f., g.-d. art. pápurii; pl. pápuri
pápură-róșie (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-róșii
pápură-rotúndă (plantă) s. f., g.-d. art. pápurii-rotúnde
pápură s. f., g.-d. art. pápurii; pl. pápuri
pápură-róșie s. f.
pápură-rotúndă s. f.
PÁPURĂ s. 1. (BOT.; Typha) (reg.) bățea, berbecuț, bucșău, culm, rogoz, șovar, (Transilv. și Maram.) spetează, (Maram.) spetie. 2. v. stuf.
PÁPURĂ s. v. pipirig.
PAPURĂ-DE-ROGOJÍNĂ s. v. roșățea.
PAPURĂ-ROTÚNDĂ s. v. pipirig, rogoz.
SCAI-DE-PÁPURĂ s. v. bucsău.
pápură (-re), s. f. – Stuf, trestie (Typha angustifolia). – Megl. papră, păpură. Gr. πάπυρος › lat. papyrus, probabil prin intermediul unei forme *papura (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 403; Candrea, Éléments, 10; Pușcariu 1259; Candrea-Dens., 1353; REW 6218; Diculescu, Elementele, 484; Graur, Rom., LIII, 543; Rosetti, II, 65). Bg. papura provine din rom. (Capidan, Raporturile, 220). – Der. păpuri, vb. (a acoperi, a astupa cu papură); păpuriș, s. n. (rogoziș); păpurică, s. f. (varietate de ghiocel, Butomus umbellatus); paporniță, s. f. (coș, coșarcă; Arg., pălărie). E dubletul lui papirus, s. n., din fr.
PÁPURĂ ~i f. Plantă erbacee acvatică, cu tulpină erectă neramificată, cu inflorescențe cilindrice terminale și cu frunze lungi liniare, din care se împletesc diferite obiecte (coșuri, rogojini etc.); șovar. ◊ A căuta nod în ~ a căuta părți negative acolo unde ele nu există. /<lat. papura
pápură, pápure, s.f. (înv.) 1. țesătură cu fir. 2. pernă.
papură f. plantă ce crește prin ape stagnante și lin curgătoare, de unde se cosește ca și fânul, servind la facerea rogojinilor și, în dogărie, la astupatul buților (Typha angustifolia). [Bulg. PAPUR, papură].
Papură-Vodă m. poreclă dată lui Ștefăniță-Vodă, Domnul Moldovei, sub care lumea (din cauza foametei) mânca pâine din papură măcinată; ajuns personaj legendar ca și Ciubăr-Vodă: ai noroc, că ești de când cu Papură-Vodă AL.
pápură f., pl. ĭ (vgr. pápyros, papir; bg. papur, papură). O plantă acŭatică cu frunze foarte lungĭ și înguste pornite toate din cotor și întrebuințate la făcut rogojinĭ, diferite alte împletiturĭ și tampoane pescăreștĭ (typha latifólia). – Cea cu foile înguste (angustifólia) se numește șovar. Papură-vodă, personagiŭ fudul, dar fără forță (e porecla luĭ Ștefăniță-Vodă [fiu lui Vasile Lupu], supt care a fost o foamete așa de mare, în cît s’a făcut pîne și din papură). A fi din timpu luĭ Papură-vodă, a fi de modă veche, a fi ridicul pin vechime. – Vechĭ și páporă.
papură s. v. PIPIRIG.
PAPURĂ s. (BOT.; Typha) (reg.) bățea, berbecuț, bucșău, culm, rogoz, șovar, (Transilv. și Maram.) spetează, (Maram.) spetie.
papură-de-rogoji s. v. ROȘĂȚEA.
papură-rotundă s. v. PIPIRIG. ROGOZ.
scai-de-papură s. v. BUCSĂU.
PÁPURĂ (< lat.) s. f. Denumire dată plantelor erbacee higrofite din genul Typha, cu tulpina neramificată, frunze lungi și flori unisexuate, dispuse în spice compacte, spicul mascul fiind tangent cu cel femel la p. cu frunza lată (Typha latifolia) și puțin distanțat (1-3 cm), la p. cu frunza îngustă (Typha angustifolia). Răspândită în Europa, Asia, America de Nord, Australia; în România crește în mlaștini, bălți, pe marginea lacurilor și, mai ales, în Delta Dunării. Rizomii, bogați în în substanțe organice, sunt folosiți în industria medicamentelor și a băuturilor alcoolice; frunzele și tulpinile sunt utilizate la confecționarea unor împletituri (coșuri, rogojini etc.) și în dogărie. ◊ Expr. A căuta sau a găsi nod în papură v. nod.
PAPURĂ VODĂ v. Ștefăniță Lupu.
TYPHA L., PAPURĂ, fam. Typhaceae. Gen răspîndit pe tot globul, cca 16 specii, erbacee. Frunze liniare, erecte. Flori așezate în spadice, lungi, cele mascule se află deasupra celor femele. Fructe mici cu papus foarte lung.

papură dex

Intrare: papură
papură substantiv feminin
Intrare: papură-roșie
papură-roșie substantiv feminin (numai) singular
Intrare: papură-rotundă
papură-rotundă substantiv feminin (numai) singular